Blog de primar bucurestean
Simulare de evacuare în caz de cutremur la Şcoala nr. 192 din Sectorul 1 scris la data de 24 Februarie 2010
Evenimentul, organizat cu ocazia Zilei Protecţiei Civile din România de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dealul Spirii" al Municipiului Bucureşti şi Primăria Sectorului 1, a avut ca scop pregătirea cadrelor didactice şi a elevilor cu privire la măsurile de protecţie şi intervenţie ce trebuie luate în cazul producerii unui cutremur de 7,1 grade pe scara Richter.
La exerciţiu au participat subunităţi specializate ale Grupurilor de Intervenţie şi formaţiuni de protecţie civilă din subordinea ISU „Dealu Spirii" al Municipiului Bucureşti, formaţiuni de Cruce Roşie, echipaje de ambulanţă ale Sectorului 1 şi SMURD Bucureşti, efective ale Poliţiei Comunitare Sector 1, cadre didactice şi elevi din cadrul Şcolii nr. 192.
Pompierii şi poliţiştii comunitari au intervenit pentru evacuarea tuturor persoanelor aflate în şcoală în condiţii de siguranţă prin degajarea căilor de acces ale clădirii, stingerea incendiilor izbucnite, oprirea furnizării gazelor şi a energiei electrice. De asemenea, s-a intervenit pentru salvarea victimelor blocate la ultimele etaje ale clădirii.
"Copiii trebuie să fie instruiţi pentru a reacţiona corespunzător în cazul producerii unui cutremur major. Siguranţa copiilor este pe primul plan, de aceea, Primăria Sectorului 1 a investit în ultimii ani sume importante de bani în lucrări de consolidare a unităţilor de învăţământ din Sectorul 1" a declarat Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman.
În cadrul exerciţiului au fost folosite utilajele achiziţionate în ultimii ani de Primăria Sectorului 1 şi predate Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dealul Spirii" al Municipiului Bucureşti, precum şi câini de serviciu care aparţin Poliţiei Comunitare Sector 1.
Începând cu anul 2006, Primăria Sectorului 1 a achiziţionat şi a dat spre folosinţa salvatorilor bucureşteni o autospecială de descarcerare Marca Peugeot, două ambulanţe Mercedes TIP B, dotate cu echipamente medicale de ultimă generaţie, două autospeciale IVECO cu apă şi spumă pentru intervenţie în caz de incendii, o autoscară de 55 de metri pentru intervenţie şi salvare la mare înălţime (singura din Capitală care are o capacitate de intervenţie la o asemenea înălţime) şi două autospeciale „Land Rover Discovery 3" pentru transportul personalului medical.
„Bucureştiul are nevoie de servicii de calitate, mai ales în cazul urgenţelor majore. Prin investiţiile realizate de Primăria Sectorului 1, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dealul Spirii" al Municipiului Bucureşti a devenit unul dintre cele mai dotate inspectorate de profil din ţară. Vom continua achiziţionarea de echipamente moderne de intervenţie pe care le vom pune la dispoziţia salvatorilor bucureşteni, totul pentru siguranţa cetăţenilor Capitalei", a mai declarat Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman.
Comentarii
Comentariul tau
Primarul va intreaba
Sarbatori cu bine!
scris la data de 22/12/2011Restul e tacere
scris la data de 25/10/2011Intalnire cu prietenii care reprezinta liberalismul in online
scris la data de 23/9/2011PNL Bucuresti sustine candidatura lui Sorin Oprescu la Primaria Capitalei
scris la data de 19/9/2011Cainele, cel mai bun agent electoral al omului (politic)?!
scris la data de 14/6/2011Categorii
arataArhiva
arataDespre mine
Andrei Chiliman
Blogroll
Adina Vălean, europarlamentar PNL
Cătălin Tolontan, Gazeta Sporturilor
Daniel Mălăelea, profesor Sectorul 1
Dragoş Bucurenci, România Verde
Ioan T. Morar, Academia Caţavencu şi Cotidianul
Iulian Comanescu. Media lui Comănescu.
Organizatia Cadrelor Didactice PNL Sector4
Primăria Municipiului Bucureşti
Ramona Mănescu, europarlamentar PNL
Renate Weber, europarlamentar PNL
Salvaţi Parcul Sportiv Ştrandul Tineretului, GDS




