Blog de primar bucurestean
Chiliman vrea sa rada turnul Cathedral Plaza scris la data de 29 Mai 2008
Altfel spus, Videanu a concesionat în anul 2005 un teren care nu-i aparţinea, deci concesiunea este ilegală. Ca urmare, şi autorizaţia de construire emisă de Primăria sectorului 1 pentru turnul de 19 etaje va fi declarată ilegală. Astfel, spune primarul Chiliman, cei care au construit scheletul turnului Cathedral Plaza vor putea fi obligaţi să-l demoleze. Edilul sectorului 1, candidat pentru un nou mandat nu a explicat, în schimb, de ce abia acum a descoperit ilegalitatea.
Constructorul blocului, prietenul lui Videanu
Din documente reiese că afacerea Cathedral Plaza a fost pusă pe picioare încă din ianuarie 2000, când firma Millenium a obţinut de la arhitectul-şef Adrian Bold un aviz de urbanism. Documentul respecta Planul Urbanistic Zonal (PUZ), permiţând o construcţie pe maximum 80% din teren, cu un coeficient de utilizare de 4, adică un bloc cu vreo şase etaje. Pe 20 iulie 2005, adică imediat după ce Adriean Videanu a ajuns primar general, Adrian Bold a prelungit avizul, care expirase cu trei ani şi jumătate în urmă, respectiv în ianuarie 2002. Numai că, odată cu noul aviz, arhitectul-şef Bold a modificat substanţial indicatorii urbanistici, încălcând evident PUZ-ul, avizând o construcţie cu un coeficient dublu de utilizare a terenului: 8,1.
O posibilă explicaţie: chiar Adriean Videanu a recunoscut că este prieten şi partener de afaceri cu Raul Doicescu, acţionar la firma Bog'Art. Această firmă a fost angajată să construiască turnul Cathedral Plaza, iar unele surse susţin că firma constructoare ar încasa aproximativ 30 la sută din investiţie, adică vreo 7 milioane euro. Dacă blocul ar fi fost mai mic, şi banii pentru construcţie ar fi fost mai puţini.
Peste drum - caz la indigo, dar fără pile politice
Adrian Bold explică gestul prin aceea că, în zonă, planul urbanistic general ar fi permis „un accent de înălţime". El este însă contrazis de propriile fapte: Vasile Brustur, proprietarul unui teren din aceeaşi zonă, aflat la 20 de metri, vizavi de Cathedral Plaza, a cerut, în paralel, în anul 2001, avize de construcţie în limitele prevăzute de PUZ, primind răspunsuri negative de la Bold.
Spre deosebire de afacerea Millenium, unde a arătat o bunăvoinţă suspectă, în acest caz, Bold a avizat un CUT de numai 2,8, impunând şi o retragere brutală a clădirii. Nemulţumit, Brustur şi-a cerut drepturile în instanţă, care a obligat Primăria Capitalei şi pe Adrian Bold să-i dea lui Brustur dreptul de a construi conform planurilor aprobate şi să plătească în solidar despăgubiri de 293.000 USD. Numai că, în timpul procesului, Brustur a fost nevoit să vândă terenul. Abia de curând, Adriean Videanu s-a adresat instanţei pentru recuperarea daunelor de 145.000 de dolari de la Bold, de teamă că banii îi vor fi imputaţi de Curtea de Conturi.
Constructorul: „Chiliman e confuzat"
Reprezentanţii Willbrook Management, compania care se ocupă de execuţia proiectului Cathedral Plaza, susţin că terenul pe care se află şantierul este concesionat legal, partea ce aparţinuse Bisericii Reformate Calvine fiind cumpărată anterior de dezvoltatorul imobiliar.

„Îi recomandăm primarului Chiliman să se motiveze puţin. Credem că este puţin confuzat de campania electorală. Dacă ar verifica cu acurateţe documentele pe care suntem siguri că le are, ar vedea că acel teren a fost cumpărat, după stingerea litigiului în instanţă între Biserica Reformată Calvină pe de-o parte şi Millenium Building şi Primăria Capitalei pe de altă parte", a declarat pentru Mediafax Daiana Voicu, manager al companiei Willbrook.
Sursa: Gandul
Comentarii
Comentariul tau
Primarul va intreaba
În curând. P-ţa Amzei se redeschide!
scris la data de 26/7/20105 centre de colectare a ajutoarelor pentru românii afectati de inundatii
scris la data de 6/7/2010Băsescu, Udrea şi Boc vor decide când se trage o ţeavă de apă
scris la data de 29/6/2010Clubului Bloggerilor Liberali
scris la data de 29/6/2010Turist pentru o zi. Primele trasee turistice marcate în Sectorul 1.
scris la data de 22/6/2010Categorii
arataArhiva
arataDespre mine
Andrei Chiliman
Blogroll
Adina Vălean, europarlamentar PNL
Cătălin Tolontan, Gazeta Sporturilor
Daniel Mălăelea, profesor Sectorul 1
Dragoş Bucurenci, România Verde
Ioan T. Morar, Academia Caţavencu şi Cotidianul
Iulian Comanescu. Media lui Comănescu.
Primăria Municipiului Bucureşti
Ramona Mănescu, europarlamentar PNL
Renate Weber, europarlamentar PNL
Salvaţi Parcul Sportiv Ştrandul Tineretului, GDS