Blog de primar bucurestean

Băsescu, Udrea şi Boc vor decide când se trage o ţeavă de apă scris la data de 29 Iunie 2010

Controlul banilor este obsesia puterii actuale şi nu pentru a face economii, ci pentru a-i dirija prin conturile lor. Prin proiectul de modificare a Legii 273/2006 a finantelor publice locale se încearcă distrugerea instituției primarului prin conferirea de puteri sporite prefectului în materia bugetului local. Prefectul va stabili oportunitatea investițiilor făcute de o primărie, chipurile în funcție de menținerea în limita stabilită a deficitului bugetului local.

 

Cu alte cuvinte, marionetele politice ale lui Băsescu, Udrea și Boc vor decide dacă un drum, o țeavă de apă, un canal sunt sau nu oportune pentru comunitatea locală, eventual să pună condiţii cu cine să se facă lucrările. Practic, prin această măsură, miile de orașe și comune din România vor avea trei primari: Băsescu, Udrea și Boc.

 

Am văzut cât de oportune sunt investiţiile PDL în vreme de criză: săli de sport în comune cu 98% persoane adulte, patinoarele la de trei ori prețul real stabilit de clientela politică a PDL, precum și drumurile care nu există decât pe hârtiile produse de clientela politică a PDL.

 

Le amintesc acestor indivizi că primarii își stabilesc prioritățile și oportunitățile de investiții în funcție de mandatul cu care i-au învestit cetățenii, și nu de politicile golănești ale clanului Băsescu-Udrea-Boc.

 

Ca reprezentant al Asociaţiei Municipiilor din România am transmis acest punct de vedere Guvernului şi am fost surprins în mod plăcut că acest punct de vedere este susţinut inclusiv de primari PDL care încă se mai gândesc şi la oamenii care le-au dat încredere, nu doar la obsesiile de bani şi putere ale clanului Băsescu-Udrea-Boc. Chemăm alături de noi toţi primarii responsabili din această ţară, să lupte prin orice mijloace împotriva acestui abuz. Vom cere Avocatului Poporului să atace aceasta OUG ilegală, iar Parlamentului să ia în discuție cu prioritate și să anuleze aceste modificări abuzive ale legii privind finanțele publice locale.


comenteaza

Comentarii

Lilick (guest) a scris la 29/6/2010 16:54:3
Alina Mungiu vorbeste aici despre un autodenunt al lui Vasile Blaga si despre faptul ca gestul ar trebui semnalizat Consiliului Europei: http://www.sar.org.ro/blog/?p=1645 V-ati gandit sa apelati si la organismele internationale? A propos, am descoperit ca adoptarea Legii nr. 199/1997 pentru ratificarea Cartei europene a autonomiei locale a fost facuta pe vremea cand erati presedinte al camerei deputatilor. Cel putin asa scrie aici: http://legislatie.resurse-pentru-democratie.org/199_1997.php
Theodora (guest) a scris la 29/6/2010 17:4:39
Am scris ieri pe blogul meu un articol in care am incercat sa atrag atentia romanilor asupra pericolului desfiintarii institutiei primarului http://theodora0303.wordpress.com/2010/06/27/se-incearca-distrugerea-institutiei-primarului/
howitzer (Alin B) (guest) a scris la 29/6/2010 17:49:0
Această "mişcare" a lor nu vi se pare... pripită? Este un "test de reacţie" (între "ai lor" în primul rând)? Este o condiţie prealabilă pentru CEVA şi s-au pripit? O fi numai stupiditatea aroganţei?
Daniel Mălăelea (guest) a scris la 29/6/2010 20:23:46
Descentralizarea trebuie sa continue. Pentru sistemul de invatamant este ultima sansa.
Daniel Mălăelea (guest) a scris la 30/6/2010 14:42:16
Argumente gasiti in aceste postari. http://danielmalaelea-media.blogspot.com/2010/06/scolile-ies-din-administrarea.html, http://danielmalaelea-media.blogspot.com/2010/06/descentralizarea-trebuie-sa-continue.html
dan (guest) a scris la 1/7/2010 1:7:34
mie mi se pare un lucru de bun simt ce pretinde orsonanta aia. hotie pe bani publici se face si din bugetele locale domnule primar. si cand guvernul isi inchide una dupa alta conductele catre clientela (ani se va desfiinta saptamana viitoare) si se roaga in zadar de primarii sa nu mai faca risipa banului public in zadar, e normal ca trebuie sa apara si masuri coercitive. spre exemplu, ce interes aveti dumneavoastra sau primarii psd sa pastrati deficitul in limite rezonabile? nici unul. pentru ca nu veniti apoi sa il platiti din buzunar, si nici nu falimentati cum ati merita. mergeti si plangeti la guvern sa va dea bani. bani care nu mai sunt. interesul major al psd si pnl este caderea lu basescu, indiferent prin orice masuri, chiar daca asta ar insemna falimentul tarii. de asta refuzati sa reduceti robinetul cheltuielilor publice locale, si mi se pare normal ca guvernul sa se apere. ps. v-am votat de fiecare data cand ati candidat si va voi mai vota. dar daca continuati cu demagogia politica de care sunt satul pana peste cap, imi voi schimba optiunile. rolul dumneavoastra e sa va faceti treaba cum decide guvernul. cand veti ajunge la putere veti avea dreptul sa faceti ce vreti. bunul simt ar fi sa te comporti cu altii cum ai vrea sa se comporte altii cu tine. deci jos demagogi, si la munca, ca altfel nu scoatem tara din criza.
victor s (guest) a scris la 1/7/2010 8:27:54
Este o mare diferenta - primarul este ales prin vot de cetateni iar ei "domnii"guvernanti sunt numiti . Fiecare primar este gospodarul principal al sectorului, orasului, comuniei, satului sau. Acum mai nou dupa ce saracesc de cand au venit la putere toata populatia dau si afara dupa bunul lor plac. Este inuman , ce vor face bietii oameni care vor fii dati afara ? Cu un salariu minim de 6 milioane vechi se poate traii? Vai de capul nostru cum am avuns cu guvernarea boc
dan (guest) a scris la 2/7/2010 2:52:40
@victor s. nu te mai vaita atat. privatii au concediat pana acum 700mii de oameni. pentru ei nu se mai vaita nimeni si nimeni nu le mai plange lipsa locului de munca. in schimb se vaita pentru 50mii de lensi si pilosi care stau la caldurica si toaca frunza la caini fiind platiti din bani imprumutati, care vor trebui munciti in viitor tot de sistemul privat. primarii au acum de ales. ori isi tin pilele, lenesii si incompetentii, si vor suferi la greu ca nu va mai avea cine sa muncesca, ori restructureaza pe baza competentei si din ianuarie cei ramasi vor lua iar salariile normale.
marian (guest) a scris la 6/7/2010 15:30:24
Domnule Primar, aveti tot sprijinul cetatenilor (fie ei angajati ai mediului privat, public sau pensionari). Dvs ati dus o campanie ce isi propunea dezvoltarea si modernizarea Sectorului 1 insa observ ca acest Guvern va pune bete in roate, dorindu-si sa saraceasca populatia si sa degradeze aspectul Bucurestiului. Capitala Europeana? Nu va fi nici intr-o 100 de ani daca nu va duceti la bun sfarsit Proiectele de modernizare. Nu va dati batut, construiti, modernizati, atrageti investitii si refaceti fatada "blocurilor gri" din sectorul 1.
sandman (guest) a scris la 6/7/2010 18:27:36
D-le Primar, vreau sa va multumesc personal pentru ca mi-am pierdut 3 ore la noua locatie a Administratiei Financiare Locale din P-ta Amzei pentru a obtine o amarita de stampila pentru inmatricularea unei masini pe societate. Adica m-am dus sa va dau bani si-am asteptat in curte la rind, la un ditamai rindul, ca sa pot intra intr-un birou cu 4 angajate, inghesuite ca vai de ele. Va multumesc pentru conditiile confortabile oferite contribuabilului din sect. 1, in curte, afara, in ploaie si vint sau soare torid. Ma intreb, la iarna ce vom face?
ciprian (guest) a scris la 14/7/2010 1:52:14
POLITISTI COMUNITARI VI S-AU PREGATIT DECIZIILE DE EPURARE POLITICA ,DECI ATENTIE !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!,
vlad (guest) a scris la 15/7/2010 21:13:45
Nu ma astept sa citeasca cine ar trebui sa citeasca acest post. Dar am si eu o intrebare: de borduri si garduri metalice noi avem nevoie acum? Din nou borduriada si mai nou garduriada. Daca ar fi fost rupte gardurile vechi as intelege, dar erau in perfecta stare. Parcarea din fata blocului din piatra cubica, de altfel in perfecta stare si aceasta, este in aceste zile distrusa pentru a fi inlocuita cu una de beton. E valoaroasa piatra aceas cubica stim cu totii asta....Iar borsdurile cine le livreaza? As vrea sa stiu si eu Domnule Primar, de ce imi aruncati banii pe fereastra?! Nu exista alte prioritati? Unde pot sa aflu si eu numele conmpaniilor care presteaza aceste lucrari de constructii, care livreaza borduriel s.a.m.d.? Cred ca avem dreptul sa stim...
Iuliana G. (guest) a scris la 30/7/2010 15:52:44
Domnule primar, ne-ati sinistrat! Unde ati mai vazut dvs, in vreo capitala europeana garduri care sa delimiteze trotuatul de partea carosabila ? Ce va inspira cand aprobati proiectele pentru rebilitarea trotuarelor si a strazilor, cumva cimitirele ? Cum de ati aprobat planterea copacilor peste tevile de apa potabila care alimenteaza cladirile ? Toate lucrarile de reabilitare sunt executate in scopul ridicarii masinilor, pentru ca acestea nu mai pot parca la trotuar, in limitele distantei regulamentare (de 1 m lateral) dupa "reabilitarile" executate in strada Costache Marinescu. Nu cumva gardurile pe care le construiti sunt din fierul obtinut de la casarea masinilor casate ???
Nume (guest) a scris la 23/8/2010 19:40:38
Domnule Primar Andrei Chiliman dorinta locuitorilor din sectorul 1 este sa invingem mafia de la carma acestei tari minunate,
beuca tudora (guest) a scris la 4/10/2010 15:22:16
,,va multumesc pentru spijinul acordat in legatura cu centru de zi SF NICOLAE '' stiti ca nu am murit de foama pana acum si sper ca nici de acum incolo stiti ce venit avem per familie eu(450ron somaj)si sotul(500ron) chirie 400 ron. apa, curentul electria,necesitetile,noastre macar dati-casa ca am 3 dosare la primarie ultimul inj 2005 si sa stiti ca nu mie frica de nimeni decat de Dumnezeu si dumneavoastra nu?

Comentariul tau

(Acest articol este moderat, comentariul va aparea dupa ce va fi aprobat de autorul articolului)

Primarul va intreaba

Care este cea mai bună soluție pentru rezolvarea problemei câinilor fără stăpân?

Voteaza arhiva sondaje
rss

Sarbatori cu bine!

scris la data de 22/12/2011
Sfânta Sărbătoare a Crăciunului să vă găsească sănătoşi şi bucuroşi alături de cei dragi! Vă doresc un An Nou...
continuare22 comentarii

Restul e tacere

scris la data de 25/10/2011
Văzând momentul de astăzi, din Parlament, am convingerea că tatăl meu nu a suferit degeaba în pușcăriile com...
continuare1 comentarii

Intalnire cu prietenii care reprezinta liberalismul in online

scris la data de 23/9/2011
Am avut ieri seară, la Cafeneaua Liberală Brătianu, o nouă întâlnire cu membrii de vază ai Clubului Bloggeri...
continuare14 comentarii

PNL Bucuresti sustine candidatura lui Sorin Oprescu la Primaria Capitalei

scris la data de 19/9/2011
Filiala Bucureşti a Partidului Naţional Liberal salută desemnarea lui Sorin Oprescu drept candidat al Uniunii Social-Lib...
continuare1 comentarii

Cainele, cel mai bun agent electoral al omului (politic)?!

scris la data de 14/6/2011
M-a surprins numărul mare de comentarii de la postarea „Câinele, cel mai bun duşman al omului". Scriam ...
continuare60 comentarii

Categorii

arata

Arhiva

arata

Despre mine

Andrei Chiliman
Bucuresti, Romania M-am nascut si am crescut in Bucuresti. Din 29 decembrie 1989 am devenit liberal. Si am ramas. Am o sotie. Plus o fata si un baiat. Si toti iubim Bucurestiul.
mai mult
ps1

Blogroll

Chiliman '08'

Cautare