Blog de primar bucurestean

Clubului Bloggerilor Liberali scris la data de 29 Iunie 2010

Salut şi eu iniţiativa bloggerilor care trăiesc şi gândesc liberal de a ne întâlni. Eu unul m-am simţit bine în compania voastră, la întâlnirea de acum câteva zile. Am făcut schimb de idei şi am aflat lucruri interesante. Sper că am reuşit să intru în joc. Pe data viitoare!
comenteaza

Comentarii

Daniel Mălăelea (guest) a scris la 29/6/2010 20:22:6
Bazati-va pe noi! Vrem si putem sa facem multe. Impreuna vom reusi.
nu conteaza (guest) a scris la 5/8/2010 21:49:17
Domnule Primar as vrea sa stiu de ce este necesara prezenta a trei persoana de etnie roma ( fara a fi rasist) fara nici un fel de pregatine (lipsa studii medii ) in cadrul Serviciului Politia Animalelor, in conditiile in care nu presteaza nici un fel de munca laudandu-se ca sunt "pilele" unui consilier pe nume Boceanu? Pun aceasta intrebare intrucat consider ca aceste doua posturi pot fi ocupate de persoane care pot fi utile in desfasirarea activitatii serviciului. Credeti ca pe langa cele doua persoane deja angajate era nevoie de implicarea unei a treia, (din aceeasi familie-pile ale consilierului sus mentionat) dat fiind faptul ca la doua septamani dupa petrecerea acestui eveniment politia comunitara a organizat concurs pentru "trierea" angajatilor pregatiti si utili pentru mentinerea sub control a infractionalitatii? In final pentru ca nesimtirea sa fie maxima, apeleaza ori de cate ori sunt solicitati sa puna umerul la munca la persoana - zeus-Boceanu- pentru ca acesta sa telefoneze conducerii serviciului pentru a fi scoase din schema. In speranta ca acest comentariu va este strain si puteti interveni in vederea solutionarii si restabilirii situatiei anterioare venirii acestora, va multumesc!!!

Comentariul tau

(Acest articol este moderat, comentariul va aparea dupa ce va fi aprobat de autorul articolului)

Primarul va intreaba

Care este cea mai bună soluție pentru rezolvarea problemei câinilor fără stăpân?

Voteaza arhiva sondaje
rss

Sarbatori cu bine!

scris la data de 22/12/2011
Sfânta Sărbătoare a Crăciunului să vă găsească sănătoşi şi bucuroşi alături de cei dragi! Vă doresc un An Nou...
continuare6 comentarii

Restul e tacere

scris la data de 25/10/2011
Văzând momentul de astăzi, din Parlament, am convingerea că tatăl meu nu a suferit degeaba în pușcăriile com...
continuare1 comentarii

Intalnire cu prietenii care reprezinta liberalismul in online

scris la data de 23/9/2011
Am avut ieri seară, la Cafeneaua Liberală Brătianu, o nouă întâlnire cu membrii de vază ai Clubului Bloggeri...
continuare14 comentarii

PNL Bucuresti sustine candidatura lui Sorin Oprescu la Primaria Capitalei

scris la data de 19/9/2011
Filiala Bucureşti a Partidului Naţional Liberal salută desemnarea lui Sorin Oprescu drept candidat al Uniunii Social-Lib...
continuare1 comentarii

Cainele, cel mai bun agent electoral al omului (politic)?!

scris la data de 14/6/2011
M-a surprins numărul mare de comentarii de la postarea „Câinele, cel mai bun duşman al omului". Scriam ...
continuare59 comentarii

Categorii

arata

Arhiva

arata

Despre mine

Andrei Chiliman
Bucuresti, Romania M-am nascut si am crescut in Bucuresti. Din 29 decembrie 1989 am devenit liberal. Si am ramas. Am o sotie. Plus o fata si un baiat. Si toti iubim Bucurestiul.
mai mult
ps1

Blogroll

Chiliman '08'

Cautare