Blog de primar bucurestean

Firma care ridică masini în Sectorul 1, la un pas de rezilierea contractului scris la data de 11 Iunie 2010

Pentru că nu ştiu în ce măsură mesajul meu a ajuns unde trebuie, vreau să revin asupra lui. Am dat un avertisment public firmei care lucrează sub contract cu Primăria Sectorului 1, societatea CFR Trans Auto, să înceteze ridicarea maşinilor din zonele de reşedinţă. Am cerut firmei să îşi limiteze acţiunile la arterele principale, la maşinile parcate ilegal şi care încurcă traficul din Bucureşti. Mai exact, de pe bulevardele mari trebuie ridicate maşinile parcate abuziv, adică pe trecerile de pietoni, în dreptul staţiilor RATB sau cele care dublează primul rând de maşini de la trotuar. Pentru a nu exista confuzii am oferit societăţii lista bulevardelor pe care să intervină pentru a împiedica situaţii de acest gen şi voi monitoriza personal situaţia. În caz contrar am înştiinţat societatea că îi voi rezilia contractul cu Primăria Sectorului 1.

Începând de ieri, 10 iunie, ridicările de maşini parcate ilegal vor fi făcute exclusiv după un plan pe care l-am avizat personal. Acesta cuprinde următoarele artere principale de circulaţie: Piaţa Victoriei-Calea Victoriei-B-dul Lascăr Catargiu-Piaţa Romană-Calea Dorobanţi-B-dul Ion Mihalache în dreptul pieţelor 1 Mai şi Domenii (doar maşinile care dublează automobilele parcate pe banda 1)-Gara de Nord-B-dul Cuza. Avertizez că voi supraveghea personal activitatea acestei societăţi pe arterele menţionate. Această firmă trebuie să ridice limuzinele parcate cu tupeu şi nesimţire pe Dorobanţi sau pe Calea Victoriei, nu maşinile pe care oamenii le lasă de ani de zile în faţa blocului.

 În ultima lună, sesizările cu privire la ridicările de maşini din zone fără parcări de reşedinţă amenajate s-au intensificat. În aceste locuri, bucureştenii din sectorul nostru parchează de când se ştiu pentru că ele sunt asimilate parcărilor de reşedinţă. Mă refer la cele de pe străzile secundare şi din jurul blocurilor. În privinţa B-dului Ion Mihalache unde lumea este confuză din cauza unor dispoziţii aberante ale primarului general de a interzice complet parcarea, îi asigur pe cetăţeni că decizia nu va fi pusă în aplicare. În majoritate covârşitoare, aici sunt parcate  maşinile proprietarilor şi locatarilor din blocurile de pe bulevard. Orice om de bun-simţ le asimilează parcărilor de reşedinţă. Am obligația să sancționez abuzurile îndreptate împotriva cetățenilor, iar decizia de ridicare a tuturor mașinilor de pe B-dul Ion Mihalache este un abuz atât timp cât Primăria Municipiului București nu investește în parcări în spic.

În acelaşi timp, am făcut un apel la poliţişti să amendeze, dar nu să ceară ridicarea autoturismelor parcate sub semnele de oprire interzisă, dacă acolo nu sunt amenajate locuri de parcare.

Orice altă abatere, sesizări care să privească ridicarea de maşini vă rog să mi-o semnalaţi şi aici. Vă mulţumesc!


comenteaza

Comentarii

Cristi (guest) a scris la 11/6/2010 22:38:35
Ati trecut cu masina pe Mihalache de cand s-au montat indicatoarele de restrictie? Oamenii s-au conformat, pe stradutele laterale sunt destule locuri libere, iar traficul pe Mihalache este acum mult mai fluent. Faptul ca 200 de oameni s-au invatat de ani de zile sa blocheze prima banda a unui bulevard central, parcand in spic, nu inseamna ca nu se pot si dezvata de acest obicei care incurca circulatia a mii de oameni, inclusiv autobuze si tramvaie. Masinile parcate pe prima banda pe Mihalache ar trebui ridicate cu prioritate!
ciprian (guest) a scris la 11/6/2010 23:1:45
Domnule Primar,FELICITARI.Daca veti duce la bun sfarsit solutia rezilierii contractului cu firma de ridicari auto pentru ca acolo sunt grupuri de interese care actioneaza sub obladuirea dir. gen. BALAN de la politia comunitara ce are oarecare interese pecuniare in aceasta chestiune.Se strange latul in jurul Capului alterat al comunitarilor????DACA ESTE ASA,FELICITARI INCA O DATA....SI PE CAND DEMITEREA CAPULUI ALTERAT????ASTEPTAM.........
ionescu (guest) a scris la 12/6/2010 19:46:6
bravo bre' primare, parca mai merge,simt si eu ca esti primar ,un pic de duritate nu strica. eu sunt taximetrist si le vad zilnic,nu spune nimeni de nesimtirea celor care-si lasa masinile aiurea parcate ca sunt prea comozi sa mearga la magazin pe jos. pe 1mai in fata magazinelor o sa fie aglomerat non-stop,la gara cand vin trenurile la fel.... bafta.
doru (guest) a scris la 13/6/2010 15:50:54
trebuie sa ne asumam o data raspunderea efectuarii lucrurilor. de ce nu merg treburile in tara asta? pentru ca se fac cu jumatate de masura, pentru ca politia si celelalte organe responsabile de aplicarea legii sunt handicapate. eu nu cred ca atunci cand ne-am cumparat apartamente ne-am cumparat impliciti si trotuarul sau spatiul carosabil din fata blocului. de aia nu i se pare nici un abuz ceea ce invocati dumneavoastra. cand iti iei apartament in Bucuresti trebuie sa tii cont si de parcare. nu exista lucrul asta, si iti asumi o responsabilitate cand iti achizitionezi o masina fara sa ai unde o parca. ori masinile, au in majoritatea lor sub 10 ani vechime, ceea ce inseamna ca locatarii si-au asumat riscul asta. in schimb, daca va uitati la anunturile imobiliare, abunda care mai de care in preturi astronomice, netinand cont de lipsa spatiilor de parcare. deci suntem si nesimtiti considerand ca putem parca oriunde si avizi de bani, ca locuitori ai acestei capitale proiectate in comunism. este unul dintre putinele lucruri in care ii dau dreptate lui Oparescu. pe marile bulevarde n-au ce cauta masini parcate! totodata as mai propune desfiintarea intersectiei din Crangasi (cu Constructorilor sau cum ii spune) si cea de la metrou tot de-acolo care efectiv nenorocesc traficul zilnic de cativa ani incoace pe turda/podul grant. asvrea sa inchei cu respunsul la o intrebare: de ce suntem nesimtiti? pentru ca ni se permite! ia sa se dea amenzi usturatoare pentru scuipatul pe jos, pentru nereguli in circulatie, pentru hranirea cainilor si porumbeilor, pentru deranjarea ordinii publice, sa vedeti ce bine ar fisi cum ne-am civiliza. lipsa asta de civilizatie e data si de bratul scurt al legii!
victor (guest) a scris la 14/6/2010 10:45:36
V-am votat de 2 ori, dar faptul ca sugerati oamenilor sa ignore o lege mi se pare incredibil de grav! Indicatoarele sunt pe mihalache, oamenii le respecta, Traficul este fluent, si veniti dumneavoastra si le spuneti ca restrictia nu va fi aplicata. De ce faceti acest lucru, dintr-un conflict personal cu primaria generala? Nu va ganditi la miile de oameni care inainte stateau zeci de minute in autobuzul 300 ca sa faca o statie pe mihalache, si care acum ajung mai repede la destinatie? Va ganditi doar la cei 100 de smecheri cu locuinte in zona care preferau sa blocheze o banda decat sa parcheze pe o straduta si mearga 5 minute pe jos? Cereti primariei generale sa investeasca in parcari in spic pe mihalache? Pai, oricum trotuarele de pe mihalache sunt ocupate, in dreptul blocurilor si acolo unde spatiul permite, de masini deja parcate in spic. Daca primaria generala ar face parcari in spic, nu s-ar crea absolut niciun loc de parcare in plus! Imi pare rau, dar m-ati dezamagit profund...
Valahul (guest) a scris la 15/6/2010 7:31:47
Domnule Primar, SUBIECT: LOCURI DE PARCARE pe spatiu public In strada unde locuiesc, Bitolia, mai multi proprietari au afisat panouri cu “nu parcati - autorizatia nr.....din 2005 (de exemplu)” Sau “nu parcati – garaj (inclusiv, culmea! unde nu exista niciuun garaj)”. O situatia mai speciala este cea a firmei SCANDIA din strada Bitolia, unde functioneaza si un sediu PDL (in cadrul firmei), exista un “box“ pentru gardian de zi/noapte, si spatiul din fata firmei se pare a fi rezervat acestei firme inclusiv trotuarul care nu mai exista pentru pietoni. In sectorul 1 nu exista o modalitate de a verifica cine este realmente indreptatit sa afiseze panourile care interzic altora sa foloseasca spatiul public. In strada respectiva, nu sunt marcaje realizate de Primarie/ADP si nu se intelege daca cineva a platit sau nu pentru a ocupa o portiune a spatiului public. In pagina de web al ADP, nu sunt publicate informatii privind autorizatille de parcare eliberate pe fiecare strada, care este dimensiunea unui loc de parcare, daca autorizatia este pe 24 de ore sau doar 12 ore etc. La cele de mai sus se adauga faptul ca unii cetateni cred ca “fiecare trebuie sa parcheze doar in fata propriului bloc sau casa”. Daca “din greseala” parchez masina cu 10 metri mai departe de unde locuiesc, si acest lucru din motive obiective – adica pentru ca am gasit ocupate toate locurile de parcare din fata casei – primesc diverse feluri de injuraturi, notite lipite pe masina cu amenintari, si mai recent am si gasit masina vandalizata. Ar trebui si o “campanie” cu care Primaria sa faca cunoscuta situatia cu SPATIUL PUBLIC, asa ca relatiile sa devina mai civilizate in cartier. Va rog sa va ocupati si de problema aceasta. Va multumim.
nicoleta (guest) a scris la 16/6/2010 17:15:42
observa ca b-dul titulescu nu este mentionat si totusi astazi s-au ridicat masini la greu. acolo stau, nu am parcare in spatele blocului si masina nu o pot baga in geanta, trebuie sa o las undeva.m-a sunat fiul meu, sa am grija unde parchez, iar cand am venit statea de caraula o madam comunitar, care in loc sa te sfatuiasca sa duci masina in alta parte, isi luase carnetelul gata sa notez...ea stie ce! cel mai mult ma enerveaza ca dupa ce platesti amenda, te duci la dracu-n praznic sa ridici masina, o mai gasesti si zgariata, iar ei, cei de la firma de ridicari , iti rad in nas si-ti spun ca sunt asigurati, sa-i dai in judecata. pana cand atata bataie de joc in tara asta? intai faceti parcari si pe urma angajati disperati de astia sa ia banul omului din buzunar (si sa stiti ca nu toti obtin banii usor, unii mai si muncesc!)
Corban Gabriel (guest) a scris la 17/6/2010 10:0:9
Bulevardul Mihalache are mari probleme insa la capatul sau, Piata Chibrit, unde cate-odata Autobuzele RATB 300 se asaza cate-odata la acest capat si pe cate 3 randuri impiedicand fluxul intr-o intersectie foarte solicitata. Domnule Chiliman, de ce nu solicitati Conducerii RATB RELOCAREA capatului de linie la capatul de linie al Autobuzului 331, din Damaroaia ( 3-4 statii mai mult) acolo fiind o suprafata foarte mare de parcare pentru autobuzele RATB si nefiind aproape deloc circulatie ??? Nu ar fi rau sa solicitati acest lucru chiar daca nu aveti caderea sa faceti aceasta relocare. Multumesc !!!
Florin (guest) a scris la 17/6/2010 11:32:12
Inainte sa vorbiti de decizii "aberante" poate ar trebui sa treceti pe Ion Mihalache sa vedeti ce bine se circula acum . Locuiesc in zona si nu am vazut niciodata sa se ridice masinile lasate pe avarii pe 2 randuri in dreptul magazinului Mega Image - zona pe unde de multe ori se mai circula doar pe linia de tramvai. Acum ca PMB a rezolvat ce dumneavoastra nu ati fost in stare veniti si ne spuneti ca era mai bine inainte? Nu ne luati de prosti, stiamte domn!
doru (guest) a scris la 18/6/2010 3:18:59
„La toate aceste elemente trebuie sa se adauge o politica de taxare a parcarii in zona centrala. Nicaieri in lume nu poti sa-ti lasi masina intr-un centru de oras unde vrei, cat vrei si cum vrei. Asta numai in Bucuresti se poate intampla si lucrul asta creaza haos”, spune Frolu. „Este curios cum, pe de o parte, oamenii se plang ca nu pot circula pe troatuare, si pe de alta parte, aceiasi oameni motiveaza ca au parcat unde au parcat pentru ca nu au unde sa parcheze”. In multe orase ale lumii, continua arhitectul, cu cat zona e mai aglomerata, cu atat costul e mai mare, iar filosofia nu e sa iei cat mai multi bani de la cel care isi parcheaza autoturismul in centru, ci sa il fortezi sa parcheze doar „acolo unde are treaba si atat timp cat are treaba”, eliberand locul pentru altcineva cu nevoi similare. Si asta pentru ca orice blocaj este un cost regasit in economia orasului si in buzunarul cetateanului. Cititi va rog articolul asta: http://think.hotnews.ro/mituri-urbanistice-solutii-false-pentru-fluidizarea-traficului.html
Airinei Cristian (guest) a scris la 18/6/2010 18:13:30
Buna ziua, Astazi, 18.VI.2010, am mers si eu cu masina la serviciu (prima data de pe 24 mai a.c. cand mi-am inceput activitatea), situat in Piata Revolutiei. Cunoscand problema cu parcatul, am lasat masina pe partea din dreapta a B-dului Stirbei Voda, pe trotuarul de pe straduta laturalnica ce margineste parcul aflat vis-a-vis de Sala Palatului. La sfarsitul programului, cand am venit dupa masina, ia-o de unde nu-i. Am aflat ca a fost ridicata si dusa pe Strada Matelotilor. Am sunat la aceasta firma si am aflat ca trebuie sa platesc 830 lei. Sincer nu am atatia bani ca sa platesc si am inteles ca nu o pot recupera altfel. Nu-mi vine sa cred totusi aceasta suma incredibila de 830 lei, in conditiile in care salariul mediu net este de 1426 lei (cat castig eu). De ce atat de mult si pentru ce. Apoi, de ce a fost ridicata deoarece nu exista nicio interdictie de oprire/stationare/parcare pe acel trotuar. Nu inteleg de ce sunt bagat in aceeasi oala, trebuind sa platesc aceeasi suma ca si nesimtitii care isi lasa masinile pe trecerea de pietoni, in fata semaforului, in statia de autobuz sau pe banda de circulatie. Multumesc pentru timpul acordat
Airinei Cristian (guest) a scris la 19/6/2010 0:13:23
Revin cu amanunte dupa ce mi-am recuperat masina de la hotii legali. A platit 8300 lei pt serviciile lor (deoarece nu ma lasau sa ies din incinta cu masina -probabil ar fi trebuit sa le daram poarta, avand in vedere ca nici macar n-au vrut sa-mi arate baza legala pt aceasta hotie) la care se va adauga amenda data de politia comunitata (250 lei). Chiar ma gandeam: nu va este rusine sa jecmaniti oamenii in asa hal. Asta este furt nu altceva (incredibil: mai mult de jumatate din salariul meu). Inca nu-mi vine sa cred ca toata magaria asta se face legal. Oare puteti dormi noapte cunoscand toate abuzuri? Eu n-as putea!
marian (guest) a scris la 19/6/2010 1:13:4
@Florin ai perfecta dreptate. stau in zona. pe Mihalache se circula foarte bine acum. de ani de zile de cand functioneaza MegaImage zeci de nesimtiti isi lasau masinile in mijlocul strazii, dubland pe cei parcati ep prima banda. lenea e una. nesimtirea e alta. si militia rutiera care nu-si face treaba ia salarii nemeritate de 20j de ani incoace. un medic are salariul mai mic decat un garcea din asta care e pus sa dea amenzi si se face ca nu vede. in fine... cei nemultumiti sunt cei din zona care obisnuiau sa-si parcheze masina in fata blocului pe strada. si nesimtitii care acum vor fi fortati sa se duca pe jos la megaimage si sensiblue. era tiganeala ce se petrecea. balci. vrei sa-ti iei ceva din magazin si opresti in dreprul magazinului chiar daca asta se petrece in mujlocul strazii. daca iesi afara, acelasi nesimtit se invarte o ora pana gaseste loc de parcare, sa nu ia cumva amenzi ca a auzit el ca-s mari. la noi de ce nu se poate dom primar?!! gata! ajunge! trebuie sa ne civilizam si noi odata! mai dati-le incolo de voturi si mai faceti si ce e CORECT, nu mica vrajeala sa fie toti multumiti si sa iasa votu'. ca rade lumea civilizata de noi.
Mara Popescu (guest) a scris la 21/6/2010 15:4:26
Ce facem cu taximetristii parcati in intersectii? In intersectia de la Miciurin nu putem vira la dreapta de pe B-dul Ion Mihalache pe Str. Turda, pentru ca prima banda este ocupata de taxiuri. Din cate stiu, Codul rutier interzice parcarea in imediata apropiere a intersectiilor. Aceeasi situatie o intalnim si la Piata 1 Mai, unde nu putem vira la dreapta pentru a intra pe B-dul Ion Mihalache din cauza taximetristilor parcati ilegal.
GRIGORIE BALOSIN (guest) a scris la 22/6/2010 7:26:58
Hinghereala e forma de atitudine a autoritatilor fata de cetatean: primaria, pentru ca asa intelege fluidizarea traficului, fara a se preocupa de amenajarea parcarilor cu plata, politia rutiera care da legalitate abuzurilor unei firme de tzepari. Categoric, a ridica o masina parcata in afara carosabilului, pe un loc fara o destinatie anume indicata prin parcaj, e un abuz, oricite articole ar invoca Politia rutiera! In felul asta am fost praduit de 830 lei, la care se va adauga amenda ulterioara (alta ineptie), pentru simplu motiv ca traiesc intr-un oras in care cetateanul are doar doaua drepturi, de a va vota si de a fi umilit! Contraziceti-ma Domnule Primar Ales
Grigorie Balosin (guest) a scris la 22/6/2010 7:42:43
Caz concret: Incercind sa-mi parchez masina in zona Spitalului Sf Maria, institutie fara o parcare proprie, pentru a nu deranja traficul, am parcat masina pe o zona in afara Bulevardului Ioan Mihalache, zona considerata ca intersectie (?) intre bulevard si str Barbu Delavrancea, zona nemarcata si in mod real in afara culoarului de circulatie catre strada mentionata; e o interpretare abuziva considerarea unei zone libere lata de aprox 25 metri ca reprezentind intersectia unei stradute late de 8 metri; repet masina era parcata la citiva metri de culoarul de acces, nemarcat, catrea straduta mentionata. Evenimentul s-a produs pe 21.06; automobilul are numarul de inmatriculare B-89-ZPH; calitatea mea in zona e de medic, ce trebuie sa rezolve urgentele zonei adiacente si ale Sectorului 1.
bogdan (guest) a scris la 22/6/2010 10:47:52
ma bucur mult pentru aceasta initiativa! Prea era haiducie! Inteleg ca e criza dar chiar asa pe fata sa fie ridicate doar masinile de la 15.000 de euro in sus ca firma sa fie sigura ca proprietarul va plati!? Pentru stima ce o port pentru tot ce faceti aveti aici cateva randuri dedicate www.presainblugi.com
Dan Vintila (guest) a scris la 22/6/2010 15:48:46
Au ridicat masina sotiei mele de pe Bd. Expozitiei, oprita la 25-30 m de semafor, trafic redus, sosea cu 3 benzi pe sens. Am depus o cerere la Dvs. cu copii de pe procesele verbale si chitante. Credeti ca se poate anula taxa de 833 RON platita la CFR Trans Auto?
Caata (guest) a scris la 22/6/2010 21:2:35
H O T I E C U A C T E !!! SUB BLANDA SUPRAVEGHERE A PRIMARIEI!! LIPSA TOTALA DE RESPECT PENTRU CETATENII ACESTUI ORAS!! DEABEA ACUM V-ATI DAT SEAMA DOMNULE PRIMAR DE ACEASTA HOTIE????
Razvan (guest) a scris la 23/6/2010 8:37:19
Avand in vedere ca valoarea unei amenzi in sectorul 1 se ridica la 900 lei , cit din aceasta suma intra in bugetul primariei si cit in cel al firmei CFR TRANS?
Victor (guest) a scris la 23/6/2010 19:46:55
Mi-au ridicat masina pe motiv ca am parcato si nu aveau loc sa treaca pietonii. Fals. Sunt un student care in loc sa munceasca sa isi plateasca studiile, isi plateste acum 833 ron....Frumos...a fost pe o straduta pe la gara de nord, pentru ca nu aveam unde sa parchez. Nu incurca cu absolut nimic. dar cand am iesit de la locul de munca masina era disparuta (un Logan ca nu sunt bogatas-masina parintilor),,,binenteles celelealte erau intacte...se mai poate face ceva? cu stima, victor miu
GIGI (guest) a scris la 26/6/2010 10:0:23
D.le primar. CAND LE VINE RANDUL SA RIDICATI CAINI DIN STR. LINISTEI SECTOR 1 SI SA-I MUTATI LA PAELAMENT SA LATRE CA EI?
Catalin Ionita (guest) a scris la 28/6/2010 11:54:5
Domnule Primar, Sunt jurnalist in Bucuresti, locuiesc in sectorul 1 si indraznesc, cu respect, sa va adresez urmatoarea intrebare: cum ati reactiona dumneavoastra, ca om si parinte, daca v-ati vedea sotia insarcinata izbucnind in lacrimi dupa ce a observat ca, pentru a doua oara in ultima luna si jumatate, masina i-a disparut, fiind ridicata din parcarea care deserveste blocul? O masina care fusese asezata pe unul dintre trotuarele stradutelor laturalnice ce marginesc parcul aflat vis-a-vis de Sala Palatului, unde nu exista vreun semn legal de interdictie. Si nici vreun panou care sa te anunte, in cazul in care ai incalcat vreo lege, ca masina ta a fost ridicata, nicidecum FURATA. In plus, o masina care fusese parcata special CU GRIJA pentru a nu obstructiona nici circulatia pietonilor, nici traficul rutier. Ca un amanunt: si de aceasta data, ca si prima oara, sotia mea avea programare la medic, la Spitalul Universitar Bucuresti si, in loc sa-si vada de sanatatea ei si a viitorului nostru copil, a trebuit sa se deplaseze pe str. Matelotilor pentru a plati 833 de lei. Suma care ar fi putut acoperi fie doua ecografii, fie jucarii, lapte praf, cereale si scutece pentru baietelul nostru de aproape 2 ani, timp de cateva luni. Baietel care s-a speriat, la randu-i, de reactioa noastra si a mamei. Iarasi ca un amanunt: cele doua ridicari s-au produs de fiecare data sambata dimineata, parca pe ascuns, cand locatarii – contribuabili in sectorul 1, inca se odihnesc dupa o saptamana de munca – dintr-o zona in care, REPET, nu exista o interdictie clar definita si in care, in acea perioada a zilei masinile pot fi numarate pe degete. De ce trebuie firma angajata de Primaria pe care o conduceti sa comita un astfel de abuz grosolan impotriva unor cetateni ai sectorului 1? Aceasta in timp ce, in aceeasi zona, dar pe Calea Victoriei, colt cu Stirbei Voda, masini de lux sunt parcate zilnic, in cursul serii, pe prima banda a bulevardului, in fata cazinoului de langa Hotelul Radisson, fara ca cineva sa se sesizeze VREODATA… Aceasta in timp ce nenumaratele noastre sesizari legate de tinerii fara adapost care isi injecteaza heroina (va pot sta martor) in scarile bloculurilor din Stirbei Voda sunt ignorate de Politia Comunitara, aceeasi care conlucreaza cu firma CFR Trans Auto, pentru ridicarea masinilor… Aceasta in timp ce exista nenumarate MARI BULEVARDE si strazi in acest oras, pe care suntem obligati sa circulam cu caruciorul pe carosabil, supunandu-ne apostrofarilor si claxoanelor din trafic, deoarece nu exista spatiu de trecere suficient pe trotuar… In acelasi timp, vi se pare normal ca o hotarare de consiliu local (HCL 416/2008), care nu a fost adusa in vreun fel la cunostinta soferilor ce si-au obtinut permisul dupa o anumita legislatie, sa incalece Codul Rutier, care spune ca “este permisa oprirea sau stationarea, partial sau total, a unui vehicul pe trotuar, cu respectarea marcajului, iar in lipsa acestuia, numai daca ramane liber cel putin un culoar de minimum 1,5 m latime inspre marginea opusa partii carosabile, pentru circulatia pietonilor”. Ce lege a incalcat, prin urmare, Domnule Primar, atat de flagrant sotia mea, contribuabil in sectorul 1, mama si viitoare mama, incat sa fie supusa stresului si pericolului de a-si pierde sarcina? Va multumesc, Catalin Ionita Editor Reader’s Digest Romania
GHEORGHE (guest) a scris la 28/6/2010 14:50:8
Buna ziua domnule primar, Cred ca sunteti asaltat cu modul de lucru al firmei ce ridica masinile parcate ilegal. Sambata 26.06.2010 au fost ridicate mai multe masini in zona Pietii MATACHE ,care nu incurcau in nici un caz circulatia. Am constatat ca POLITIA COMUNITARA in loc sa-si faca simtita prezenta in piata unde misuna hoti de buzunare,ei stau ascunsi printre blocurile din jurul pietii MATACHE sa vineze cine isi lasa masina in locuri nepermise pentru a anunta mai departe firma " MAFIOTA" de ridicat. Reziliati cat mai repede contractul cu aceasta firma care va strica imaginea de PRIMAR care a facut ceva in acest sector .Este inadmisibil ca amenda pentru fapta savirsita ,de parcare ilegala sa fie de 250 Lei,iar aceasta firma sa incaseze suma de 833 Lei.Daca doriti sa mai candidati la inca un mandat si sa-l cistigati REZILIATI URGENT CONTRACTUL CU ACEASTA FIRMA.Referitor la POLITIA COMUNITARA care este in subordinea dvs,dati dispozitie sa-si indeplineasca atributiunile nu sa faca pe HINGHERII DE MASINI.Cu speranta ca vor veni si zile mai bune,va salut fara respect.
Mircea (guest) a scris la 29/6/2010 13:5:55
Ieri, 28 iunie, in jurul orei 09:00 dimineata au fost ridicate toate masinile de pe segemntul bulevardului Iancu de Hunedoara care incepe la intersectia cu Dorobanti si se termina la intersectia cu Roma. Masinile erau parcate langa trotuar. Erau 3 masini de ridicari minim cu niste angajati foarte grabiti. Imaginea dupa plecare lor era un pic comica. O singura masina parcata scapase. Porsche-ul alb al Oanei Zavoranu. A fost extrem de interesant sa observ procesul decizional. Muncitori necalificati care hotarau cine plateste 960 de RON in ziua respectiva, cine incurca traficu, cine poate fi jefuit. Cat despre locuri de parcare in zona respectiva nici nu are rost sa discutam. Situatia e clara. Reziliera contractului nu e suficienta. Ar fi doar co continuare ar stilului romanesc de jaf. Nu se justifica sub nici o forma facturarea a 5 km de transport la pretul respectiv. Am avut un accident pe langa Satu Mare si firma care mi-a transportat masina de la locul accidentului in Satu Mare avea un pret de 2 RON pe KM. 50 km dus 50 intors 200 de RON. 100 de km, doua milioane. Atat costa serviciul asta. 5 km 840 RON? Cineva trebuie sa faca niste puscarie. E obligatoriu. Da nu o sa faca nimeni si mai mult de atat o sa se ridice masini cu eficienta maxima in perioada urmatoare ca banuiesc ca intr-un final o sa reusim sa stopam macar aceasta forma exagerat de evidenta de hotie. Si trebuia sa vedeti masini ridicate nu de pe strada, nu de pe trotuar, ci de pe spatiul de dupa trotuar pe Floreasca. Avand in vedere ca sunt oameni cu 10 clase pusi sa fure nici nu ma mira deciziile lor.
Simona (guest) a scris la 29/6/2010 13:35:58
Autoturismul meu a fost ridicat pe data de 17.06.2010 de pe un asa numit "spatiu verde" pe care era doar pietris si cateva buruieni. Acesta se afla langa trotuar, iar autoturismul meu nu incomoda pietonii. Adresa este Calea Floreasca nr 167. Se poate actiona in judecata? Specific faptul ca nu era niciun semn de parcare interzisa sau "Spatiu verde", asa ca nu aveam de unde sa stiu. Va multumesc
RODICA (guest) a scris la 29/6/2010 17:2:41
DOMNULE PRIMAR, In ce masura ma va ajuta avertismentul public pe care l-ati dat firmei CFR trans auto, in instanta? Mi-a fost ridicata azi masina parcata REGULAMENTAR pe str. Banului. Pe langa invocarea imbogatirii fara just temei de catre aceasta firma, vom chema in garantie si Primaria sect 1 care le creaza un cadru legal nelegal pentru asemenea jecmaneala. Sper sa fie cat mai multi ca mine, care sa va dea in judecata caci va bateti joc de niste oameni care parcheaza corect, si asta nu poate dura la nesfarsit.
Anonim (guest) a scris la 30/6/2010 14:19:26
Ieri, 29.06.2010 masina mi-a fost ridicata de pe o straduta laterala din zona calea victoriei. Masina era parcata in spic si motivul ridicarii a fost ca pe trotuar, in loc sa las 1 m, am lasat doar 70 si ceva de centrimetri ptr. pietoni. In zona respectiva sunt numai cladiri de birouri si de 7 luni nu am vazut pietoni care sa circule si pe care sa ii incomodeze faptul ca nu au exact 1 metru de trotuar pe care sa se deplaseze. In niciun caz nu exista acolo trecere de pietoni, refugiu RATB sau masini care dubleaza alte masini. In alta parte nu exista loc de parcare si sa vin pe jos la munca nu pot din cauza unor probleme de sanatate. Mentionez ca este a treia oara anul acesta in care mi se ridica masina. In cazul acesta, care credeti ca este rezolvarea? Mi se parte destul de clar ca firma nici nu baga in seama avertismentul dvs. si ridica oricum masini dupa bunul lor plac. Este imposibil ca dintr-un salariu de 2000 de ron o data la 2 luni sa dau 1000 pentru asa ceva. Este o suma imensa si sunt convinsa ca ptr multi reprezinta poate tot salariul pe o luna intreaga. Da', chiar asa am ajuns sa muncim o luna ptr a plati o parcare????? Tot ce le doresc celor implicati in aceasta activitate este ca de banii pe care eu i-am muncit din greu este sa-si plateasca facturi la doctori si sa-si cumpere lumanari. Din pacate nici despre dvs. nu am o parere prea buna avand in vedere ca acest contract este opera dumneavoastra. Ati stiu de la inceput cat sunt de mari aceste taxe si ca doar o minuscula parte din aceste sume va reveni primariei, restul fiind castigul firmei. De asemenea avand in vedere ca sunt atatea plangeri si contractul inca nu a fost reziliat sunt convinsa ca mai aveti de primit cate ceva si abia dupa aia poate se va rezolva problema. Si cu banii pe care primaria ii primeste din acest contract ce se intampla????? Eu nu am vazut sa se fi facut locuri noi de parcare. Eu inteleg , oamenii mai fura, asta este, dar se mai si opresc din cand in cand. Un singur lucru mai am de spus, mai devreme sau mai tarziu toti cei care fac rau in jururl lor vor plati intr-un fel sau altul. Asa este viata asta, toti platim ptr. actiunile noastre.
dan (guest) a scris la 1/7/2010 19:10:49
Azi, 01.07.2010, mi-a fost ridicata masina parcata pe N. Titulescu, pe breteaua de deasupra intrarii in Pasajul Victoria. Buuunnnn. In 2 ore m-am interesat unde si cum si m-am dus s-o ridic de la firma asta cu CFR, achitand desigur vre-o 850 lei si primind asigurari ferme ca va mai trebui sa platesc si amenda de circulatie, cat o fi si aia! Peerfeect!!!! Mi-e din ce in ce mai bine!!! Ma duc acasa, ma rotesc 1/2 ora in jurul blocului (sa gasesc sa parchez-ce, credeati ca sunt nebun???). Parca simt asa... ca ma-ncalzesc asa... din crestet. Scriu pe blog la Domn' primar ca sa ma laud ce distractie costisitoare sunt in stare sa-mi permit.... Si sa-i multumesc din inima- lui si partidului- pentru viata frumoasa pe care ne-o creaza. Ma duc sa ma culc, poate am sa vsez mai frumos de-atat.
cioby 36 (guest) a scris la 5/7/2010 16:24:33
Ca om cu 50 ani experienta in rezolvarea punctelor strangulante (pe baza analizelor prin metoda "drumului critic") pe caile de comunicatii feroviare si auto, intaresc propunerea facuta in comentariul anterior de eliminare a traversarilor de catre autovehicole a liniei tramvaiului 41 de la Crangasi si de la cConstructorilor prin plantarea de indicatoare NUMAI INAINTE si LA DREPTA in fata celor care coboara sau vor sa urce pe podul Grand. Sun posibilitati ca cei carora l-i se va interzice travesarea acestor intersectii sa le ocoleasca utilizand strazile ce au legaturi cu bretelele podului Grant (sperand ca va redeschide curand si breteaua Calea Giulesti dreata spre Grivita cand vi dinspre Orhideia care a stat mult timp inchisa fara rost. Politia rutiera poate indica pe panouri rutele ocolitaoare pt.cei carora le va fi interzisa traversarea intersectiilor in cauza. Sa ne fie clar: NU podul GRANT ESTE PUNCTUL STRANGULANT ci portiunile de dupa pod care se blocheaza usor mai ales spre Barajul Ciurel si la fel zona de venire spre Crangasi de la Pasajul lujerului, mai ales dupa ce marinarul-primar a luat o banda de circulatie (fosta linie de tramvai acum baricadata), fara a mai face o alta banda in loc desi este spatiu dar costa bani si timp. Eu sunt convins ca din aceasta falsa impresie ca "podul Grant nu are capacitate" s-au dat atatia bani pe noul pasaj de la Basarabi cere si el va fi tot timpul blocat la orele de varf mai ales din cauza ca strazile de dupa pasaj mai ales acelea care duc spre Piata Vvictoriei sau spre Bd.1 mai strazi pe care nu s-a facut nimic pentru largire si eliminarea intersectiilor la nivel.NB salut ideea realizata in ultima clipa de continuare a psajului Orhideelor cu podul peste cheiul Dambovitei care evita fenomele de blocaj ce ar fi aparut si pe sensul spre si din spre Militari si Cotroceni. Blocajele la toate intersectiile semaforizate din Bucuresti pot fi diminuate daca Administratia Straziloe de la toate sectoarele ar elimina cauzele ce te fac sa reduc viteza prin intersectii in special datorita devivelarilor neremediate imediat ce apar (gropi, sini de tramvai parasite sau neingrijite s.a. Domnii Directori ai acestor directori ar trebui sa se convinga personal ca ei personal si toto soferii pot circula prin toate intersectiile cu viteza maxima admisa de lege, nu ca acum cand mergem toti incet prin intersectii semaforizate "ca ochii mortului" uitandu-ne la gropi. Un exemplu: Piata Chibrit-Podul Costanta unde cei ce fac metroul neglijeaza si sunt tolerati sa lase denivelari si locuri cu fier beton la cauciucurile masinilor pe zona cu drum deviat de lucrarile lor ca si cum nu ar fi obligatorie intretinerea acestora in cea mai perfecta stare. Dece Dle Director il tolerati pe seful dvs.de serviciu care i-a avizat si v-a prezentat la semnare autorizatia de deviere sa nu-si faca datoria de verificare zilnica si sale retraga avizul. Pentru deblocarea Pasajului Lujerului rog Politia rutiera a Capitalei sa faca ceva ca toate autovehicolele ce vin dinspre: Comuna Rosu, Barajul Ciurel si care ies din pasajul Lujerului sa nu mai poata treversa linia tranvaiului 41, chiar prin montarea de parapeti fixi sau "bidoane" fiin posilitati ocolitoare de a junge la locul dorit. De multe ori stau blocat in Pasaj (odata era sa murim sufocati de gazele unei autobuz MAN caruia nu i s-a retras dreprul de a circula nu noxe la emisie cu mult peste limitele admise) sau pe panta de iesire spre barajul Ciurel, intersectia inclusiv tranvaiele stan blocate mult timp din toate directiile mai ales ca semafoarele sunt cu reim fix neadaptate la situatia reala a intersectiei, iar agentii apar f.rar. De asemenea este necesar si posibil (trotarele fiind foarte largi, peste necesar) sa se construiasca o a treia banda de circulatie (o noua banda 1) pe sensul de la interestia mentionata la iesirea din pasaj pana la intersectia cu cheiul Dambovitei. (in locul bezii luate de tramvaiul 41. La fel ar fi necsara si posibila o noua banda 1 si pe sensul opus de la Cheiul Damb.la Pasaj Lujerului cu racor dreapta spre comuna Rosu. Rog organele de specialitate si mai ales colegii soferi sa-mi comunice daca este bine si le vor realiza, respectiv daca vor sa ma sustina. Scuza p lungimea textului.entru
popescu aurora (guest) a scris la 6/7/2010 10:56:43
Ieri la pranz mi-a fost ridicata masina de pe strada Lainici, o strada cu sens unic .Am urcat masina pe trotuar in dreptul blocului unde locuiesc tocmai pentru a nu dernaja circulatia din dreptul semaforului la intersectia cu Calea Grivitei. Eun trotuar unde nu trec pietonu,acolo azi dimineata erau parcate 5 masini,aseara la fel.Unde sa ne lasam masinile? Am deranjat pe cineva? Cu asta se ocupa Politia comunitara? Putea sa-mi dea amenda nu sa sune pe cei care ridica masinile ilegal. A trebuit sa platesc 868 lei ca sa o pot ridica din str.matelotilor.+amenda de 125, la politie . In conditiile actuale atta de grele cu salarii micsorate,taxe marite,preturi la fel! Domnule primar Chiliman de ce permiteti asa ceva? Este un abuz de neconceput .Pt 1h si 30 de minute am platit depozitarea masinii 372 lei,e posibil? 1 h de parcare in Bucuresti costa 5 lei,de ce Politia Comunitara se ocupa cu asa ceva? In conditiile in care infractionalitatea a crescut de ti-e frica sa mai mergi pe strada,in ITB sau nu sti cum iti gasesti casa la intoarcere ei tot de la noi cetatenii cinstiti platitori de taxe lovesc? Nu e sechestrare de bun propriu? sau ei ridica doar masinile care nu incurca circulatia. Am vazut un episod la Domenii cu baietii portocalii care ridicau o masina si m-a surprins veselia cu care o faceau, se distrau realmente , repeziciunea erau ca niste termite unul la o roata,altul la alta ,unul facea poze,altul cu chingile.ASta e rautate ,rea vointa 1000 lei au luat de la mine,daca au mai ridicat 20 de masini sunt 20000 lei unde se duc banii?am inteles ca primaria are un procent mic ! Domnule Primar Chiliman faceti ceva, sa ridice masinile care chiar incurca circulatia . Am carnet de la 20 de ani nu am luat nici o amenda niciodata,acum am amenda mi-a luat si 2 puncte pentru o vina imaginara ! De ce exista Poliutia comunitara ca sa dea telefon la CFRTransauto?E unicul rol pe care il are? A nu,a mai facut ceva a luat Parcul Copilului un parculet frumos denumit Ciresarii unde generatii din cartier si-au crescut copii acolo ,era pista de atletism, teren de tenis , de fotbal,o scena pentru teatru de pausi, un miniparc de cartie! E ferecat are o ghereta la poarta iar rasul copiilor a disparut. De ce Domnule Primar?
sandman (guest) a scris la 6/7/2010 18:5:13
D-le Primar, n-o mai dati dupa cires: dvs. ati facut contract cu firma de hingheri CFR Trans Auto, al carui proprietar e subiectul scandalurilor de presa si nu v-a impus nimeni asta. APoi, de ce in sect.1 e cel mai scump? De ce se dau aprobari de constructie blocuri noi fara a avea locuri de parcare asigurate, atita timp cit e o lege in vigoare din 2006? Chiar ne luati de prosti si veniti in fata noastra sa va dati Alba ca Zapada?
Locatar (guest) a scris la 8/7/2010 15:22:39
Domnule primar, a fost plantatplantat un semn de oprire interziza pe straduda Frosa Sarandy care da in Banu Manta(ieri sau azi) , langa primaria sectorului 1. Pe marginea stradutei parcheaza masinile locatarii blocurilor adiacente iar astazi, joi,8 iulie 2010 doua masini plus o masina de politie ridicau masinile parcate. Este o magarie fara margini sa intri pe stradutele laturalnice si sa ridici masini, unde sa-si mai parcheze locatarii/proprietarii masinile?
derek (guest) a scris la 8/7/2010 20:15:13
Am patit-o si eu, in ianuarie, pe B-dul Expozitiei. Masinile parcate acolo nu incurcau absolut deloc circulatia, dar au fost saltate. Ce sa mai spun? Am platit suma (prohibitiva) de 833 lei, am luat masina si am plecat. Modul cum aceasta firma intelege sa-si respecte conractul va aduce Dvs. personal mari prejudicii de imagine. Sfatul meu, sincer (de simpatizant PNL) este sa va descotorositi urgent de firma respectiva, daca mai doriti un mandat la primarie.
Lazarescu Virgil (guest) a scris la 9/7/2010 12:28:54
Stimate domnule primar as dori sa va aduc la cunostinta inca un abuz al firmei de ridicari auto. S-a petrecut ieri 08.07.2010 pe str.Frosa Sarandy chiar a doua zi dupa instalarea a 2 indicatoare "oprire interzia" fix pe locul de parcare pt. 10 autoturisme. As vrea sa va spun ca fluenta traficului pe acesti 50 metri de straduta se poate asigura f.simplu prin instituirea unui "sens unic" pe str.Sarandy Frosa dinspre str.Gr.Manolescu spre bd. Banu Manta.
Frosa Sarandy (guest) a scris la 9/7/2010 20:41:9
Pe strada Frosa Sarandy s-a produs o un abuz. Masinile erau parcate legal, lasate de locatari acasa, in fata blocului, pentru a nu obstructiona circulatia prin Bucuresti. A fost plantat un semn de oprire interzisa (probabil de catre angajatii primariei pe care cu onor o conduceti, pentru ca nu pot eu sau altcineva planta semne de circulatie pe stradute laturalnice in sectorul 1). Cimentul de la baza indicatorului ERA INCA UMED cand au venit masinile de ridicat. Asadar masinile erau parcate LEGAL, apoi au venit subordonatii dumneavoastra, au plantat indicatorul si au chemat IMEDIAT firma de ridicat. Dovada ca betonul care sustinea semnul era inca ud cand au fost ridicate masinile : http://img199.imageshack.us/i/abcd0001vx.jpg/ http://img821.imageshack.us/i/abcd0002.jpg/ Dumneavoastra v-ar conveni domnule primar sa lasati masina parcata legal in fata blocului, sa plecati dimineata la serviciu cu metroul iar seara sa va gasiti masina ridicata si in locul ei un semn de oprire interzisa?
Elena (guest) a scris la 10/7/2010 15:34:17
Domnule primar, cu tot respectul , ceea ce se intampla este CAMATARIE curata! Va rog sa ne spuneti ce drept are o firma privata, a unor interlopi mana in mana cu politicienii, sa puna sechestru pe un bun personal, proprietate privata, pentru care oamenii muncesc o viata intreaga? Nu ar trebui sa aiba acordul Judecatoriei pentru a sechestra un bun personal? OK, sa spunem ca am stationat neregulamentar, platesc amenda , sa imi suspende carnetul, sa imi ia puncte, dar cum Domnule primar sa imi sechestreze masina, apoi sa ma SANTAJEZE pentru a mi-o inapoia si sa ma constranga la o DOBANDA de 300 de lei pe zi daca nu am banii pe loc??? Domnule primar, sunt studenta, nu am nici un veni! Numai in Bucuresti se poate intampla sa iti FURE masina si sa iti dea si bon! Voi manca bonul de 870 de roni o luna de zile! Cum se justifica aceasta suma??? Cum sa imi ceara 370 de roni pentru depozitarea masinii timp de o ora??De parca le-as fi solicitat eu serviciile! Este absolut ILEGAL , STRIGATOR LA CER!!! Sunt 5 masini pe un loc de parcare in Bucuresti si dumneavoastra, politicienii , in loc sa gasiti solutii pentru a suplimenta aceste locuri, ati vazut o MARE AFACERE ILEGALA in treaba asta. Mai degraba sa SANTAJATI OAMENII DE RAND CU SUME EXORBITANTE PENTRU INAPOIEREA BUNULUI PERSONAL, decat sa creati noi locuri de parcare, mi se pare absolut corect! Inca ceva...care este diferenta dintre mine, care am stationat neregulamentar pe str. Buzesti si alta persoana care a stationat, de asemenea, neregulamentar, in sectorul 6??? De ce mie mi se cer 900 de roni si acelei persoane doar 550??? De ce nu m-au lasat sa intru cu martorul cand am fost sa imi ridic masina( are voie doar cel caruia i-a fost ridicata masina, daca mai vii cu cineva il tine la poarta ca pe un caine) si in procesul verbal scrie ca nu am avut martor??? De ce nu mi-au dat voie sa fac poze masinii pe care au si zgariat-o??? Sa va fie rusine pentru ca admiteti o asemenea HOTIE, pentru ca incurajati aceasta MAFIE, pentru ca sustineti CAMATARIA, pentru ca saraciti oameni care sunt oricum de 100 de ori mai saraci ca dumneavoastra! Si macar de ar merge la stat banii astia, nu ar fi atat de revoltator,dar merg in buzunarele INTERLOPILOR de la firmele astea fantoma! Rusine !
MIHAIL (guest) a scris la 15/7/2010 18:12:51
domnule primar va multumesc ca a-ti angajat in subordine oameni competenti in speta directori la politia comunitara care elibereaza masinile ridicate de sc transauto la jumatate de pret ca altfel nu ne mai luam masinile inapoi
guest (guest) a scris la 20/7/2010 10:0:37
Am citit cu deosebit interes comentariile postate. Locuiesc pe bulevardul Titulescu si cunosc abuzurile facute aprope zilnic de firma de mafioti ce ridica masinile noastre. Lipsa de reactie a domnului primar ma face sa cred cu tarie ca avem o situatie clara de cardasie tacita. Domnule Chiliman daca mai aveti o urma de demnitate in dumneavoastra reziliati contractul cu aceasta firma de ridicari auto. Si pe urma declansati o ancheta. Este singura actiune care la acest moment va mai poate reabilita in ochii celor ce v-au votat cu incredere.
daniel anghel (guest) a scris la 23/7/2010 21:49:14
Am postat un mesaj aseara si l ati sters..nu v a convenit ca am spus ca veti pierde cel putin 100 de vfotrui la urmatoarele alegeri pentru aceasta magarie? sau ca voi da luni primaria in judecata pentru abuzul comis si voi face plingere penala de abuz in serviciu pentru salariatul dvs. platit din banii nostri?
Ciobanel (guest) a scris la 27/7/2010 15:36:41
Va rog trimiteti urgent organ competent sa constate la fata locului cum se construieste gard imprejmuitor teren viran situat in str.Virgiliu nr.21 – 23 sector 1 dupa ce acum 2 ore Inspectia in constructii sector 1 i-a dispus proprietarului sa inceteze lucrarea si sa-si depuna actele pt.obtinerea autorizatiei. Ciobanel C-tin pensiobar CFR Str.Stirbei Voda nr.156 bl.23 B ap.2 Sector 1 Bucuresti
liliana (guest) a scris la 28/7/2010 13:14:10
buna ziua dl primar sunt din targoviste si in data de 26.07.2010 am venit in buc sec 1 ca sa depun fica mea, diploma de bac la ase. am parcat masina pe strada sfiintii voievozi. recunosc ca am parcat pe trotuar dar m-am gandit ca acolo nu incurc circulatia. pe acea strada nu exista nici 1 semn de oprire interzisa, nici semn de trecere de pietoni nici semn ca imi v-a ridica masina daca parchez acolo. eu nu am avut de unde sa stiu fiind din provincie de hotararile dumneavoastra locale(anexa 5-HCL-S1 416/ 2008) tin sa mentionez ca acel trotuar nu cred ca avea mai mult de 1 m iar in procesul verbal specifica ca nu am lasat cel putin 1m din trotuar pt circulatia pietonala + ca trotuarul este plin de BALARII iar lumea NU merge prin BALARII!!!! in 12 min dupa parcare masina a fost ridicata de acolo. intrebandu-l pe agentul constatator de ce NICI 1 FEL DE INDICATOR DE STATIONARE INTERZISA SAU TRECERE DE PIETONI SAU CA IMI VA RIDICA MASINA DACA PARCHEZ IN ACEL LOC. nu cumva intentionat nu se pun acele indicatoare, iar acesta spunandu-mi ca !!!DA!!!eu voi merge mai departe si voi actiona in instanta firma de ridicari CFR TRANSAUTO si procesul verbal in care de constatate. as vrea 1 raspuns din partea dumneavoastra.
? (guest) a scris la 31/7/2010 11:24:47
DACA NU STITI PRIMARIA SECTORULUI 1 RIDICA AUTOTURISMELE DIN PROVINCIE PENTRU CA STIU CA ACEL CETATEAN VINE IMEDIAT SA PLATEASCA TAXA DE RECUPERARE
elena iliescu (guest) a scris la 2/8/2010 16:13:42
Buna ziua, se poate elibera o autorizatie de parcare pentru una din parcarile aflate in spatele pietei Domeni? am un spatiu si niciodata nu am loc de parcare . il platesc , dar sa nu ma mai rog de unul si altul sa parchez. Astept raspunsul Dvs.
Sorin Munteanu (guest) a scris la 2/8/2010 21:36:46
Nu regret de loc ca v-am votat de 2 ori. Va muiltumesc pentru ceea ce faceti pentru noi. Am de semnalat inca un abuz referitor la parcare - sotia mea a parcat in aceasta seara in fata Bancii Transilvania la Piata Domenii, in spic ( ceea ce are sens dpdv spatiu). NU a parcat in dublu. Politia Rutiera a ridicat masina si a dus-o la CFR Transauto. Intentionam sa dam firma in judecata si sa contestam procesul verbal. Masina apartine firmei si avea in interior documente confidentiale. Am recuperat masina dar sustinem campania Dvs. Va rog sa ne spuneti cu ce putem ajuta. Va multumesc.
Catalin (guest) a scris la 3/8/2010 16:22:27
Buna ziua, Am citit cu interes ce ati scris mai sus, pentru a imi da seama ca de fapt tot ce faceti e sa aruncati praf in ochi ; ce spuneti dumneavoastra sunt povesti de prostit oamenii. De ce nu ati reziliat inca contractul cu aceasta firma? De ce nu pot fi blocate rotile unei masini parcate iregulamentar + platita o amenda catre politie. De ce trebuie sa platesc 870 de lei unor LENESI care nu au muncit 1 zi in viata lor. Sunt de aceeasi varsta cu proprietarii firmei de ridicari masini din sectorul 1 , adica 25 de ani, lucrez de la 20 de ani pentru a ma intretine si nici macar nu indraznesc sa imi imaginez cati bani fac ei din furtul de masini. Ei ce muncesc? De ce incurajati CAMATARIA??? Dumneavoastra, oare va puteti imagina ce inseamna sa iti bage cineva mana in buzunar si sa iti ia 10 milioane??? Probabil ca nu. Masina mea a fost ridicata de pe un trotuar plin de buruieni, mirosind a urina, si langa care este un zid care sta sa cada, undeva langa Piata Victoriei. Motivul : nu am lasat suficient spatiu pentru pietoni....cine trece pe acel trotuar care duhneste a urina??? As fi parcat masina oriunde altundeva, am dat ocol 15 minute, era singurul loc pe care l-am gasit. UNDE VRETI SA PARCAM DACA NU SUNT LOCURI?? Am incercat sa intru in parcarile cladirilor de birouri de la Piata Victoriei as plati parcarea daca as avea, mi s-a spus ca nu este permis accesul in parcare. Si pentru ca totul sa fie ca la carte, la incercarea de a contesta procesul verbal la Judecatoria Sectorului 1 am fost intampinat de un hol plin de oameni care stau ciorchine in fata unei singure usi intr-o caldura insuportabila si umezela, inghesuindu-se sa depuna un dosar. Programul este de la 10 la 13 doar martea si joia, bonuri de ordine nu exista (cum sa existe asa ceva in Romania???), stai umil la coada sperand ca poate vei reusi sa intri. Eu nu imi pot permite sa stau 3 ore la o coada, fara a avea macar siguranta ca voi intra pentru depunerea contestatiei, pentru unii in tara asta mai merg si la MUNCA DOMNULE PRIMAR!! NU DOAR LA FURAT!!!! Sunt scarbit si, asa cum cineva spunea mai sus, sper sa existe un echilibru in lume, si fiecare sa plateasca dupa actiunile sale. Sper sa platiti bine!!!!
oarecum (guest) a scris la 4/8/2010 3:24:0
Ca de obicei domn primar vorbiti fara acoperire, va vedeti in continuare de afaceri si va doare undeva de ce se intimpla...de cind ati postat asta nu s a facut nimic concret, abuzurile continua...daca chiar vreti s o faceti de ce nu propuneti anularea acestei masuri ilegale de catre consiliu? pentru ca aveti de luat de la trans cfr sau cum ii cheama? dovediti ca nu i asa prin rezilierea contractului
sanda nicolaescu (guest) a scris la 11/8/2010 10:10:19
Buna ziua, Va rog frumos sa-mi comunicati daca firma CFR TRANS AUTO , conform contractului incheiat cu Dvs. are dreptul sa ridice masinile care sunt "parcate ilegal" de pe o strada care este in administrarea primariei generale la solicitarea politiei rutiere. Este vorba de str. Brezoianu, portiunea cuprinsa intre Regina Elisabeta si Poiana Narciselor , precum si Ion Campineanu intre W. Maracineanu si Stirbei Voda (circula mijloace de transport in comun)
sanda nicolaescu (guest) a scris la 11/8/2010 10:12:10
ESTE POSIBIL SA TI SE RIDICE MASINA ATATA TIMP CAT NU EXISTA SEMNUL DE RIDICARE AUTO?
CIOBOTEA (guest) a scris la 23/8/2010 11:15:18
In data de 21.08.2010 mi-a fost ridicata masina ABUZIV de catre CFR TRANS AUTO ; am platit 868 ron pentru a-mi prelua masina. Cum imi pot recupera banii ? masina era parcata pe trotuarul bdului Maresal Averescu nr.32 in dreptul acelui restaurant in paragina; spatiul pentru pietoni era de cel putin 2.5 metri. motivul ridicarii ... parcare pe spatiu-verde .... ?!?!?!?!?! NU ERA NIMIC VERDE unde am parcat !!!!!!!
Lucian (guest) a scris la 23/8/2010 14:31:54
tocmai au mai incalcat o data cei de la CFR transauto dispozitia de a nu ridica masinile de pe strazile secundare socotite parcari de resedinta. Mi-a fost ridicata masina din spatele Parcului Regina Maria dintr-un loc in care nu se incurca traficul.
MAgda (guest) a scris la 25/8/2010 10:24:22
Domnule Primar, Pe str Frosa Sarandy a fost instalat in luna iulie un indicator care interzice parcarea in dreptul blocului 32 (colt cu Banu MAnta). Acesta masura este un abuz, intrucat la mai putin de 48 ore de la montarea semnelor a fost urmata de ridicarea unui numar de 7 masini parcate pe o straduta secundara, la adresele de resedinta. Sunt locatari care parcheaza acolo din 1981, anul construirii blocului, si este abuziv ca aceste locuri sa fie desfiintate in conditiile in care pe toate marile bulevarde din sectorul 1 nu mai este permisa parcarea. MAsura fluidizarii traficului pe aceasta strada este aceea a introducerii unui sens unic dintre str Grigore Manolescu spre BAnu Manta, intrucat 90% din trafic se desfasoara in sensul acesta, rriveranii putand intra in zona de resedinta prin varianta BAnu Manta / Greal Vladoianu / Alex Campeanu / Frosa Sarandy. In felul acesta cela aprox 10 locuri de poarcare ar fi mentiune si s-ar realiza si fluidizarea circulatiei in zona la orele de varf (in zilele de sambata-duminica sau in afara orelor de varf nu exista trafic in zona). In conditiile in care nu se va reveni asupra acestei masuri, consideram ca unicul scop este acela de a creaz prejudicii patrimoniului personal al locatarilor prin achitarea taxelor de ridicare si a aduce beneficii firmei GFR Transauto, prin crearea cadrului legislativ necesar pentru a opera in orice zona a orasului, indiferent de faptul ca acea straduta este o zona de interes sau o simpla alee de legatura
Magda (guest) a scris la 25/8/2010 12:11:47
La inceputul lunii iulie au fost instalate pe str. Frosa Sarandy , in dreptul blocului 32 sc 1, 2 indicatoare de “Oprirea interzisa’ , care obstructioneaza parcarea a aprox 10 masini ale locatarilor. Ulterior, in urmatoarele 24 ore, masura a fost urmata de ridicarea a 7 masini parcate in locul respectiv, masini ale locatarilor d, care parcheaza in acest perimetru inca de la construirea blocului si care evident nu au fost instiintati altfel de introducerea acestor masuri abuzive. Practic, cineva parcat legal in urma cu 24 ore si care a plecat in concediu lasandu-si masina in siguranta pe o straduta periferica, in fata vblocului, s-a trezit peste noapte ca a incalcat reglementarile in vigoare, fara sa aiba cunostiinta de acestea si a fost sanctionat cu cea mai aspra pedeapsa, prin intocmirea unui PV contraventional si masura administrative a ridicarii auto. Masura fluidizarii circulatie pe acesta straduta (circulatie cvasiinexistenta in week-end-uri si in afara orelor de varf, cand strada este folosita strict ca scurtatura pentru traseul Bd Mihalache- Banu Manta) era posibila prin introducerea unui sens unic dinspre str Grigore Manolescu spre Bd Banu Manta, acesta permitand mentinerea celor aprox 10 locuri de parcare ale locatarilor, si fluidizarea traficului pe portiunea de aprox 50 m (nu exista dealtfel probleme de trafic majore nici chiar la orele de varf, 90% din trafic fiind in sens unic, dinspre Grigore Manolescu spre Bd Banu Manta) In conditiile in care nu veti dispune rapid masura inlocuirii semnelor de parcare interzisa cu “sens unic”, consideram ca actionati in detrimentul cetateanilor din zona, prin grave prejudicii aduse patrimoniului lor personal (achitarea unei taxe de ridicare EGALA CU SALARIU MEDIU DE ECONOMIE) si evident in interesul firmei CFR TRANSAUTO, prin crearea “peste noapte”a cadrului legislativ necesar pentru justificarea unor noi zone in care pot ridica vehicule. In lipsa creerii de noi locuri de parcare, desfiintarea celor existente prin ignorarea voita a unei masuri logice de introducere a unui sens unic, asa cum exista in toate tarile ocicdentale pe strazile foarte stramte, aduce un grav prejudiciu imaginii dv. si a Primarie de sector 1. Nu se poate nega ca masura instalarii semnelor de parcare interzisa, urmata rapid de ridicarea auto in 24 h de la instalarea acestora nu tine de decizia primariei (astefel de masuri necesita semnaturi si aprobari in Consilul Local, deci nu puteti nega ca nu suntei informat) . Asteptam reactia dv prin infiintarea unui sens unic pe acesta strada.
guest (guest) a scris la 27/8/2010 21:11:36
Foarte interesante aceste post-uri..... ceea ce nu vad este reactia domnului PRIMAR. Asa ca oameni buni la ce sa ne mai necajim? Ca de obicei cainii latra caravana merge.... sau cum spunea cineva SUNTEM ROMANI SI ASTA NE OCUPA TOT TIMPUL!!!!! E CLAR CA NU SE VA SCHIMBA NIMIC. PROPUN SA PLATIM TOTI PE LUNA 1000 RON FIRMEI DE MAFIOTI SI BAREM SA SCAPAM DE IMAGINEA LOR ZILNICA DIN TRAFIC.
Nume (guest) a scris la 30/8/2010 11:31:57
Sugestie In conditiile in care vad ca acest blog nu foloseste la absolut nimic (in sens constrcutiv) va sugerez tuturor sa vafectia celasi sesizari in scris, cu numar de inregistrare sau trmise prin posta cu scrisoare de recomandare si sa solicitati raspunsul in scrios fata de aceste abuzuri, conform legii, acesta trebuie sa fie transmis in termen de 30 zile de la data sesizarii
simona (guest) a scris la 3/9/2010 13:11:2
Stimate Domnule Primar al sectorului 1, Va felicit pentru initiativa de a acorda un avertisment public firmei "castigatoare" care se ocupa cu ridicarea masinilor parcate ilegal pe raza acestui sector, insa cred ca acesta este un pas mult prea mic pentru a inlatura valul se frustrare, nemultumire si neputinta a cetatenillor aflatii in situatia de a li se ridica masina din apropierea locului in care locuiesc si de a plati o suma exorbitanta pentru un asemenea gen de servicii. Societatea romaneasca se afla intr-o adanca criza: morala si materiala, iar asemenea actiuni de jefuire a cetateanului aflat in stare de imposibilitate de a se apara, vor acutiza sentimentul de nedreptate si neputinta si vor contribui la scaderea increderii in institutiile statului si ale persoanelor care le conduc. As vrea sa cred ca ne intelegeti,i ca va pasa si ca impreuna vom gasi o modalitate ca astfel de situatii sa nu se mai repete. In situatia acuta a lipsei unui loc de parcare de resedinta, fie el si platit, nu inteleg cum ati dat "unda verde" unor astfel de procedee cu aparenta de legalitate. Cunoasteti foarte bine faptul ca nu exista locuri de parcare suficente, iar in loc sa creati un cadrul legal prin care cetatenii sa contribuie chiar si financiar la construirea si amenajarea unor parcari de resedinta, ati permis unor firme sa ia cu japca banii de la cei care isi permit "luxul" sa parcheze masinile in locuri in care le parcau de ani de zile, in lipsa unei asemenea alternative. Va aduc la cunostinta faptul ca pana la ora la care va scriu, mi-a fost ridicata de doua ori, la un interval de cateva zile (26.08.2010 si 02.09.2010), masina proprietate personala marca matiz, parcata pe coltul strazii academiei cu edgar quinet (loc in care o parchez de aproximativ 4 ani de cand locuiesc in zona), in asa fel incat sa incomodeze cat mai putin si sa nu stanjeneasca nici traficul auto si nici cel pietonal. Probabil ca sunt pasibila sa mai fiu sanctionata pentru acest lucru si in zilele ce vor urma, in cazul in care nu voi gasi un loc unde sa parchez fara sa incomodez pe nimeni, si mai ales pe acele persoane care "vand" ilegal locuri de parcare in zona si ne agaseaza in mod sisitematic ori de cate ori parcam. Inca sunt nedumerita de modalitatea absolut halucinanta in care se aplica legea privitoare la ridicarea masinilor parcate ilegal, probabil prin sondaj sau orice alt criteriu de selectie, atata vreme cat dupa ridicarea masinii mele locul in care am parcat s-a ocupat automat, iar celui care se presupune ca ar fi contravenient nu i s-a ridicat masina. Nu invoc in acest caz sintagma "sa moara si capra vecinului", nici nu imi doresc sa mai incerce si alti conducatori auto senzatia de nedreptate, furie si neputinta prin care am trecut eu, dar parca exista o constitutie care prevede ca cetatenii sunt egali in fata legii. Sau suntem contravenienti pe sarite, sau doar eu sunt cea care am incalcat legea, iar celilati nu??? Nu doresc decat sa semnalez faptul ca legea se aplica discretionar, nu stiu dupa ce criterii si mai ales ce se poate face in acesta privinta. Astept o solutie din partea dvs. privitoare la posibilitatea de a-mi atribui un loc de parcare de resedinta, pe str. Edgar Quinet, pentru ca nu mai doresc sa trec prin asemenea evenimente. NU IMI DORESC SA FIU CONTRAVENIENTA!!!!
Satul de hotia din Romania (guest) a scris la 4/9/2010 11:11:24
Domnule Primar, am parcat in fata blocului pe o strada secundara si am plecat in concediu. cand m-am intors, am descoperit ca auto nu mai era la locul ei. Deoarece nimeni nu m-a anuntat, am sunat la Politie pentru a o da furata. Mi s-a sugerat sa incerc si la Ridicari sect 1. Sunand acolo, am descoperit ca dansii mi-au FURAT-O (pardon ridicat-o) cu 5 zile in urma.Furtul lor s-a facut pe banii mei respectiv 2356 RON!!!!!!!!!!! Am 2 intrebari (foarte probabil retorice): cum se poate justifica o taxa de 248+248 ron pentru ridicare si transport precum si de 372 RON/zi h altfel decat prin CAMATARIE????????? 2. Faptul ca nu este anuntat proprietarul de LUAREA unui bun nu se numeste FURT (Conform articolului 208 Cod Penal, luarea unui bun mobil din posesia sau detentia altuia, fara consimtamintul acestuia, in scopul de a si-l insusi pe nedrept, se pedepseste cu incarcerare de la unu la 12 ani)??????????? Nu va multumesc si promit sa nu va mai votez!!!!!!!!
Cristian (guest) a scris la 14/9/2010 22:35:28
Buna ziua, "Incepând de ieri, 10 iunie, ridicările de maşini parcate ilegal vor fi făcute exclusiv după un plan pe care l-am avizat personal. Acesta cuprinde următoarele artere principale de circulaţie: Piaţa Victoriei-Calea Victoriei-B-dul Lascăr Catargiu-Piaţa Romană-Calea Dorobanţi-B-dul Ion Mihalache în dreptul pieţelor 1 Mai şi Domenii (doar maşinile care dublează automobilele parcate pe banda 1)-Gara de Nord-B-dul Cuza. " Conform acestei declaratii inteleg ca masina mea, care a fost ridicata de pe Neagoe Voda(o straduta dintre blocuri din cartierul Baneasa), a fost ridicata abuziv. Ce as putea sa fac eu in aceasta situatie, avand in vedere ca deja trebuie sa platesc 1240 RON, deoarece au trecut 24 de ore de cand a fost ridicata, iar in continuare nu am bani sa platesc amenda?
O persoana indignata (guest) a scris la 16/9/2010 11:29:38
Stimate Domnule Primar. Tatal meu a parcat la intrarea in Herastrau pe partea cu Muzeul Satului intr-o zi frumoasa de toamna (ieri) venid cu fetita mea de la gradinita pentru a intra in parc. A parcat alaturi de alte masini, intre copaci, neincurcand circulatia sau tratoarul, dar pe un spatiu verde...dar nu din nesimtire, ci poate cel mult ignoranta cat si necunoasterea zonei ci din lipsa altor indicatoare cu parcarile existe si cu o groaza de masini parcate in zona, dar si in lipsa oricaror semne privind parcarea interzisa sau "atentie se ridica masini". L-a abordat un individ pentru a-i cere bani ca are grija de masina, iar tata nu a vrut sa-i dea. In 20min am inteles de la politie ca i-a fost ridicata masina...de catre politia comunitara, fiind pe spatiu verde. Inutil cred sa mentionez ca taxa de 830 Ron depaseste pensia lui pe luna si ca este de-a dreptul un abuz comparativ cu ilegalitatea comisa de un om care de 30 de ani de cand conduce nu cred ca a avut mai mult de 2 amenzi de circulatie sau parcare ilegala. Unde este insa politia comunitara atunci cand ti se fura telefonul sau geanta in ziua mare in Herastrau, sau sa te protejeze de micii "administratori" de parcari ilegale...sau indicatoarele care sa-ti spuna unde este cea mai apropiata parcare. Intr-un oras si sector unde se face abuz de indicatoare in locurile inutile, se face dupa parerea mea si un abuz de "legalitate" . Poate o amenda pe parpriz de 240 Ron era suficienta pentru a pedepsi aceasta mare ilegalitate de a fi parcat la intrarea in parc pe spatiul verde...dar FURTUL masinii contra sumei min de 830 RON nu cred ca este decat PRETUL pe care noi cetatenii acestei tari ii platim ca sa mentinem in functiune un sistem corupt si avid de imbogatire cu orice pret, in dauna cetatenilor de rand. Si este motivul pentru care am ajuns cu totii sa ne dorim sa plecam si noi si copii nostri din tara asta plina de oameni cu "initiativa" ca dvs. si partenerii de "afaceri" care ati gasit solutia la cresterea buzunarului propiu. Prefer sincer sa ajung sa platesc, cand gresesc, chiar o amenda dubla in Germania sau orice alta tara civilizata, unde stiu ca banii poate se intorc in comunitate, nu ingrasa ca la noi burtihanile nesatule dar ajunse in functii sau relatii care le permit aceste abuzuri. Fiind sigura ca nu veti avea rabdarea dar nici interesul sa cititi acest mesaj, va doresc Domunle Primar o zi buna si sa ajungeti sa traiti si dvs., daca se poate zilnic, aceleasi suparari si indignari pe care suntem nevoiti noi sa le induram sub "domnia" dumneavoastra...
Andrei (guest) a scris la 22/9/2010 17:24:41
Am si eu 2 intrebare 1. Parcarile adiacente Pietei Lahovari intra in jurisdictia sectorului 1? sau se incadreaza in strazile administrate de Primaria Generala, asa cum apare publicat pe pmb.ro? 2. Poate aceasta neconcordanta sa constituie fond pentru lansarea unui proces? Multumesc
Vasilr (guest) a scris la 29/9/2010 10:13:0
In primul rand : TAXA este enorma ( gortesc de enorma ) + toti banii se duc in conturile CFR TRANSKKT. 2nd : Mizeriile portocalii care ridica masinile stau aproape zilnic - OPRITE - pe Calea Victoriei.De ce sa nu primeasca amenda ??? Daca eu mi-as permite sa opresc in locul respectiv si sa blocheaz o banda pe 500 M as avea sanse de 100 sa primesc amenda + masina ridicata ! Deci despre ce vb ???
Vasile 2 (guest) a scris la 29/9/2010 10:16:0
@taximetristu' IONESCU : Nenea Taximetristu' - hai sa ne uitam la gara sa vedem cine blocheaza intrarea de vis a vis de fantana ???? Si cine parcheaza ca porcu;' pe trecere si cine este cea mai nesimtita particula a traficului??
Temisana (guest) a scris la 29/9/2010 17:17:14
Ridicarea masinilor parcate neregulamentar la Paris costa 126 de euro, taxa de depozitare este de 10 euro/zi. Daca Primaria, NU ESTE CAPABILA sa organizeze astfel de operatiuni, daca lasa totul pe seama unor firme private pe care nu poate sa le controleze, se ajunge in situatia ABERANTA, ca un amarat de profesor, un student, un muncitor, sa-si dea tot salariul pentru ca a indraznit sa-si lase masina langa un trotuar, intr-un oras unde nu ai unde sa parchezi. Dupa cum se stie Piata Amzei este in constructie, locuri de parcare nu sunt, ieri 28/09/2010 s-au ridicat masinile parcate langa trotuaruul strazii biserica Amzei. Masini care nu incurcau nimic si pe nimeni. Taxa de recuperare masina 868 lei, adica 200 de euro!!! Bucurestiul este mai scump decat Parisul, domnule Primar. Poate exista vreo comparatie? In Paris gasesti parcari subterane in toate locurile cheie are orasului. Pe cine imbogatiti? Pe cine saraciti? Saraciti cetatenii acestui oras prin incompetenta cu care organizati acest program...
monica (guest) a scris la 30/9/2010 14:28:32
Buna ziua, Astazi 30.09.2010 mi s-a ridicat masina din fata Muzeului CFR ,unde am participat la o expozitie,de catre firma CFR Transauto S.A. Am citit ca nu au voie sa ridice decat de pe trecerile de pietoni si acolo unde dubleaza masinile. Astept raspuns urgent. Multumesc anticipat
roby (guest) a scris la 13/10/2010 0:2:14
Buna ziua, dupa cum au aratat si ceilalti 60+ de comentatori, aceasta postare a dlui primar nu este decat praf in ochi. Este bine ca aveti specialisti in PR, este rau ca va multumiti doar sa faceti declaratii. Spre conformitate, astazi s-au ridicat masini parcate pe str Biserica Amzei. Semnele de oprire interzisa au fost plantate peste noapte cu cca 2 luni in urma, la cateva zile dupa aceea a avut loc o alta razie, din cele scrise intr-una din postarile anterioare (Temisana) vad ca a mai fost una pe 29.09 Chiar asa, pe cine saraciti si pe cine imbogatiti? Sa va fie rusine! Cum poate Primaria justifica taxele din contractul atribuit (fara licitatie desfasurata legal) acestei firme de jnapani. 270RON ridicare, 270 RON transport, 370 RON depozitare (chiar si in conditiile in care ajungi la sediul firmei la 20 min dupa ridicare masinii).
ramona (guest) a scris la 14/10/2010 10:48:11
Buna ziua. Ieri mi-au ridicat masina cei de la CFR Transauto din fata spitalului de oftalmologie. Nici un indicator...zeci de taxiuri parcate identic...dar, ghinion, cu taximetristul la volan. Bine ca nu ridica cu tot cu oameni. Initial am incercat sa caut loc in parcarea cu plata...ce surpriza, niciun loc liber. Desigur, voi face contestatie, macar sa mai port pe drumuri ceva functionarime. Suma ceruta este aberanta, masina a fost manevrata gresit si am ajuns cu plafonul infundat (deci si un serviciu PROST). Pana cand vor continua aceste abuzuri in Romania, domnule primar?
ROSESCU SANDA (guest) a scris la 14/10/2010 20:53:16
Cum e posibil dle Chiliman sa se ia 868 Roni - peste 200 de euros + 100 de euro pe zi in plus pentru ridicarea vehiculeleor de catre filiiala CFR cind in plin paris pretul rifdicarii e max.126 de euro si 10 euro pe zi pe suplimentara Cum permiteti preturile astea criminale care reprezinta mai mult de un salariu si intr-o periioada in care salarile sint reduse cu 25 la suta. Si mai vreti sa Bucurestiul sa aminteasca de Micul Paris? Sanda Rosescu
Buftei Eugen (guest) a scris la 26/10/2010 21:36:39
"În acelaşi timp, am făcut un apel la poliţişti să amendeze, dar nu să ceară ridicarea autoturismelor parcate sub semnele de oprire interzisă, dacă acolo nu sunt amenajate locuri de parcare. Orice altă abatere, sesizări care să privească ridicarea de maşini vă rog să mi-o semnalaţi şi aici. Vă mulţumesc! " Sa nu mai spun ca platesc 24h de stationare in parcul lor, cand eu dupa o ora vin sa iau masina. Ma mai obliga sa platesc si 24h. Nimeni nu le poate da o limita la tarife aplicate? maine vor cere 20 mil ca sunt smecheri. Ce-ar fi fost sa intru in parc cu un pistol sa-mi iau BUNUL MEU PROPRIU pe care VOI IL FURATI? faceam puscarie nu? dar hotii astia nu fac , de ce? pt ca sunt mana in mana cu primariile. JOS JOS JOS cu guvernul,primariile si toata lumea. Mai bine ar fi in jungla. AIUREA, vorbele se spun usor, dar cu practica e mai greu. Azi mi-au ridicat masina de pe mihalache( aproape de intersectia cu turda )...masina era parcata lipita de trotuar-paralel alaturi de alte masini, si ghici ce? NICI UN SEMN de X ( OPRIRE INTERZISA)... In schimb era un semn DRUM INGUSTAT si sincer sa fiu nu i-am dat importanta pt ca ma asteptam la un X cum apare peste tot. AMENDA MI SE PARE CORECTA, dar ridicare nu , tinand cont ca unii oameni nici nu castiga atat. Eu de ex sunt student, si mergeam sa-mi platesc facultatea cand colo masina nu mai era. Un total de 10 mil, iar facultatea era 9 mil. BRAVO. "B-dul Ion Mihalache în dreptul pieţelor 1 Mai şi Domenii (doar maşinile care dublează automobilele parcate pe banda 1)" AIUREA si aceasta afirmatie... MASINA MEA nu DUBLA nimic, sa nu mai zic ca nici nu deranja. Mi-am mai gasit si masina zgariata ca ei fac totul in graba ca sa care cat mai multe masini pe zi. SA RIDICE MASINILE din statiile de autobuz, care blocheaza cai de acces, care nu lasa 1m pt pietoni, SAU FACETI LOCURI DE PARCARE, stau intr-un bloc de 10 etaje iar in fata blocuylui daca poti parca 10 masini e lux deja. DATI OAMENILOR LOCURI DE PARCARE, si apoi FIRME DE RIDICAT. Sa dau in judecata acum? da simplu de spus,,, dar nu rezolv nimic, pt ca traim in tara numita ROMANIA, unde un proces dureaza ani, unde esti trimis la 100 de birouri pt o hartie, etc etc. DREPTATE VOM AJUNGE SA NE FACEM SINGURI, pt ca nu avem la cine sa apelsm pt dreptate. POLITIA ar trebui sa fie sesizata pt ca aceste firme fac abuz toata lumea stie ( practic fura masina, n-o ridica, n-au bunul simt sa scrie pe asfalt ceva "masina a fost ridicata" sau o placuta orice cum se face prin afara ). OAMENI DE NIMIC FARA MINTE. CA sa-si revina tara asta, ar trebui impuscati TOTI politicienii si adusi oameni capabil tineri fara trecut compromitator.
Mihai (guest) a scris la 5/11/2010 10:20:55
Cred ca relatia dintre dvs. si soferii din sectorul 1 este una de dusmanie. De ce cred asta? astazi in timp ce incercam imposibilul si anume sa gasesc un loc de parcare am vazut cu stupoare ca singurul trotuar pe care se putea parca fara a ii incomoda pe pietoni (intersectia Stefan cel Mare cu Dorobantilor in fata salonului Egoist) a fost incercuit cun mici stalpisori, cocheti de altfel insa total inutili. Ma intreb daca doriti amenajarea unui mic spatiu de promenada pe acesti 30 m, ar fi intradevar haios ... In plus gorilele fara minte care au facut aceasta frumoasa amenajare au uitat ca niscaiva nefericiti inca aveau masinile parcate...asa ca le-au blocat pe trotuar gandindu-se probabil ca daca ei mai prosti nu au gasit o solutie cineva mai destept o va identifica. Inchei cu exprimarea unui dezgust ce nu ma lasa de ceva vreme...de fiecare data cand incerc sa gasesc un loc in care sa-mi las masina si incerc de asemenea sa nu incomodez pe nimeni, sa nu fiu fortat sa dau bani binevoitorilor parcagii si nici sa nu mi se ridice masina. Cred ca v-am mai dat niste motive sa va mai cereti niste scuze. plus ca sectiunea de comenturi de la articolul unde va puneti cenusa in cap in cel mai ipocrit mod cu putiinta este blocata.
Sandu Miriana (guest) a scris la 10/11/2010 20:26:44
D-le Chiliman, va scriu nu ca mi-as face vreo speranta ca am sa primesc vre-un raspuns de la dvs. Probabil ca sunteti foarte ocupat cu ...treburile urbei si cu jupuirea fraierilor care mai locuiesc...inca in Romania si in sectorul 1. Dar cel putin ma linistesc. Nu-mi vine sa cred ...sau poate e cazul sa cred ...ca tineti sub pulpana dvs. asemenea hoti ca cei de la firma care ridica masini! Probabil comisionul e gras! Azi am avut si eu parte de o lectie de hotie pe fata! Mi-au luat nemernicii 75% din salariul pe o luna pe care l-am incasat azi. Nu numai hotie dar si MITOCANIE! Azi mi-au ridicat masina de pe Ion Campineanu. Era parcata la 10 cm de bordura si la 2 m de marcajul de trecere pietoni. In zona nu e nici un indicator cu oprirea/stationarea interzisa. Nu incurca in niciun fel circulatia nici a masinilor nici a pietonilor. Am parcat-o acolo pentru ca lucrez in zona. Plata unei parcari m-ar costa lunar astfel: 9ore/zi*1.5lei/ora*20zile/luna=270lei/luna=20%salariu lunar al unui bugetar cu studii superioare dupa 28 ani de munca neintrerupta in Romania, deci inaccesibil. Ar trebui sa va ingropati capul in nisip precum strutul gandindu-va la ce nenorociri dati nastere „stimate” dle primar! Iata faptele: 1. In primul rand socul care l-am avut nemaigasindu-mi masina unde o lasasem. M-am gandit intai la hoti. M-am asezat pe bordura cu inima iesindu-mi din piept! Daca faceam un atac probabil ca nu va simteati cu nimic vinovat! Dupa cca 15 minute mi-am gasit puterea si m-am intors la servici unde colegii care mai erau acolo mi-au pus in vedere posibilitatea ridicarii masinii. Colegii au inceput sa caute si sa dea telefoane. Eu nu eram in stare. Astfel am aflat ca mi-au ridicat masina pentru ca….atentie: NU ERA PARCATA LA 25 DE M DE TRECEREA DE PIETONI!!!. Pai atunci trebuia sa ridice toate cele 5-7 masini care erau parcate acolo! Sau vis-a-vis sau pe trotuar!. Atunci ar trebui ridicate jumatate din masinile parcate in Bucuresti la bordura! Unde sunt marcate locuri de parcare (cu sau fara plata) nu sunt respectati cei 25 m! Vezi chiar in zona din jurul parcului Biserica Cretulescu. 2. Am plecat impreuna cu sotul meu sa ridicam masina de la adresa care ni s-a comunicat prin telefon. Dupa cca 1 km de mers pe jos pe o alee pe care a trebuit sa ne luptam si cu cainii vagabonzi am ajuns la Aleea Matelotilor nr. 31. Acolo stupoare! O poarta incuiata cu lacat. Prin care NU AVEM VOIE SA INTRAM DOUA PERSOANE! De ce? Dl director Tanase nu permite dacat accesul unei singure persoane! A intrat sotul meu. Eu am ramas in fata portii. Dupa cca 10 min. cand am vazut la ceva distanta niste caini vagabonzi am insistat la persoana care era la poarta sa ma lase sa intru. Nu de alta dar din cauza atator emotii aveam nevoie si de o vizita la grupul social. Nu a acceptat sa-mi dea drumul. Am intrat totusi cand a deschis poarta ca sa iasa o masina. Am fost imbrancita (sunt o femeie de 51 de ani) si a incercat sa ma azvarle afara din curte. Am rezistat si am intrat in curte totusi. 3. Cand sotul meu a ajuns la masina a constatat ca aceasta era zgariata in mai multe locuri, bara din fata era dislocata, masca far ceata lipsa. Si asta ce am putut vedea in starea de nervozitate in care ne aflam amnadoi. Deci nu numai ca iti ridica masina nejustificat si ca platesti taxe ABERANT de mari dar ITI SI LOVESC MASINA. Nu-ti ramane decat sa o repari pe banii tai. Poate la urmatorul salariu. 4. La solicitarea fotografiei care demonstra contraventia de care ma facusem vinovata…stupoare: NU AVEM ACCES LA EA DECAT DACA E CERUTA IN INSTANTA!. Daca lasam masina acolo ne-au anuntat ca platim taxe de depozitare pe fiecare zi! Deci singura varianta: plateste, ia-ti masina lovita si pleaca! CONCLUZIE: - Drepturile omului……bataia de joc a firmelor smechere care stiu sa încheie contracte cu primari destepti! - TRIST DOMNULE PRIMAR, FOARTE TRIST! Sa stiti ca sunt un alegator care v-am votat de 2 ori. Regrete tarzii inutile pentru mine! Miriana Sandu
ROSU MARILENA (guest) a scris la 19/11/2010 15:47:27
Sotul meu a parcat masina in acelasi loc cu inca 10 masini la intrarea din Parcul Herastrau dinspre muzeu ( masina nefiind pe spatiul verde )si a primit o amenda de .....3000 ron , este exagerat!!!!!!!!!!1
Alina (guest) a scris la 25/11/2010 12:19:0
Domnule Primar, Astazi 25.11.2010, mi-a fost ridicata masina de pe Bd Mihalache nr 319. In prezent parcarea blocului este inaccesibila datorita unor lucrari. Eu am parcat masina seara si la 8;45 de dimineata cand am plecat la serviciu am constatat ca masina mea nu mai in locul unde o parcasem. Poate ca am si eu o parte de vina, insa mi se pare lipsa de respect si un abuz din partea firmei de ridicari, atat timp cat este perfect vizibil faptul ca parcarea de resedinta este temporar inutilizabila. Estre adevarat ca era la mai putin de 25 de metri de intersectia cu strada Lainici, insa nu era nici un semn de parcare interzisa.Eu incerc sa nu parchez pe bulevard insa aseara nu era nici un loc liber pe strada Lainici. Cred ca se stie si despre problema cu parcarea hotelului Samaa, hotel cu 7 etaje, care nu are decat 3-4 locuri, insa clientii hotelului parcheaza in parcarea de resedinta. Eu am incercat in destule randuri sa inchiriez un loc de parcare de la primarie insa raspunsul este ca sunt prea putine locuri de parcare si prea multe masini, asa ca nu se mai inchiriaza. Asa ca nu mi-a ramas nimic de facut decat sa ma duc sa imi recuperez masina de la firma de ridicari din Matelotilor. Asa ca am platit taxa de ridicare, taxa de transport si taxa de depozitare , si faptul ca a trebuit sa platesc depozitare pe 24 de ore cand masina a fost acolo mai putin de o ora mi se pare aberant. Asa ca va solicit sa incercati sa rezolvati aceste probleme cu parcarile la noi in sector. Poate va faceti timp sa imi dati si mie un raspuns, avand in vedere ca Dvs ati spus ca la noi in sector nu se vor ridica masinile care sunt parcate in dreptul blocurilor, cu atat mai mult cu cat desi blocul in care locuiesc are parcare, de o saptamana aceasta este inutilizabila.
Gabriel Ionita (guest) a scris la 13/12/2010 11:40:8
Domnule Chiliman, Sambata dimineata, la ora 9, masina mi-a fost ridicata de pe strada Ion Campineanu, chiar din fata blocului unde locuiesc (eu locuiesc pe Ion Campineanu 24). Intr-adevar, exista semne de parcare interzisa, insa masina nu incomoda cu nimic circulatia, era in sir cu altele parcate in fata si in spate. Chiar daca legea a fost rspectata, consider ca din punct de vedere cetatenesc ridicarea masinilor de pe Campineanu este un abuz. Atata timp cat in zona locurile de parcare sunt limitate si insuficiente, consider ca semnul de oprirea interzisa pe Campineanu este impotriva intereselor cetateilor: nu asigura o fluidizare a circulatiei (circulatia in zona, cel putin in week-end, este extrem de redusa) si nu asigura locuri de parcare pentru locuintele din zona. Propunerea mea ar fi sa faceti oprirea interzisa pe Campineanu (si pe alte artere secundare) valabila numai intre 9-18, sa zicem, in timpul saptamanii. Asta ar asigura fluidizarea circulatiei si ar permite si locuitorilor din zona sa parcheze masinile cand se intorc de la serviciu. Gabriel Ionita
VADUVA VIOREL (guest) a scris la 20/1/2011 14:25:15
Buna ziua, după cum am aflat de la alţi posesori auto păcăliţi, doresc să ştiu dacă autoturismul pe care l-am parcat pe strada Monetăriei imediat după trecerea de pietoni putea fi ridicată de către firma S.C. CFR TRANSAUTO S.A.
cetatean (guest) a scris la 27/1/2011 9:45:35
D-le primar, cum e posibil sa primesc amenda ca am parcat neregulamentar pe trotuarul de pe bucatica din strada Modestiei aflata in partea dreapta a sos. Chitilei, bucatica de 50 m pe al carei trotuar nu circula nimeni niciodata?? Presupun ca a contat si faptul ca am nr de la masina din alt judet, nu e B, stiu ca unii zic ca exagerez pentru ca si eu ma numaram printre ei dar am observat ca era singura masina "amendata" desi mai erau 3 masini stationate tot pe trotuar ...
MATACHE DELIA ELIZA (guest) a scris la 28/1/2011 12:7:31
Buna ziua dl Chiliman, Nu am crezut ca voi ajunge sa va scriu personal un mesaj mai ales ca o stiu pe fiica dumneavoastra. Ma numesc Delia Eliza Matache si in data de 21.01.2011 am avut marea surpirza ca dupa o zi de lucru sa nu imi mai gasesc masina. Locuiesc in zona Cismigiu de aproape 4 ani de zile si mi-am parcat masina pe strada Poiana Narciselor. Zona are marcaj pentru locuri de parcare, nu exista nici un semn prin care sa se interzica parcarea si mai mult in zona in care am parcat exista o cladire care are un bovindou, ceea ce iti ingreuneaza si mai mult urcarea masini pe trotuar. Dupa un atac de panica suferit mi-am gasit forta si am sunat la 112, de unde a inceput tot tamtamul. Redirectionata de la o insitutie la alta, am ajuns in cele din urma sa vorbesc cu o persoana de la CFR Trans Auto. Am aflat ca masina mi-a fost ridicata pentru ca se invoca un articol de lege HCL s.1 nr.416/2008. Am revenit la birou am luat ruleta si camera foto si am facut poze prin care sa demonstrez ca masina a fost parcata regulamentar, ca exista un metru loc de trecere pentru pietoni. Bref am platit o amenda de 868 de lei, mi-am ridicat masina fiind si zgariata plus am mai primit si o amenda de 250 de lei. Toate acestea au fost moderate de catre Politia Comunitara, ea facand sesizarea si ce este frumos este ca toate cele 60 de masini parcate ca si a mea nu au fost ridicate. Dupa multe drumuri, bani pierdurti si timp va intreb unde se aplica ce ati scris dumneavoastra mai sus?? De ce se mai fac aceste abuziri si in ziua de azi?? Unde este dreptatea pe care dumneavoastra o sustineti?? Sa stiti ca fac parte din acei oameni care si-au angajat un avocat si chiar daca voi mai pierde bani nu o sa ma las pana acest lucru nu se va schimba. Va multumesc, Arhitect Delia Eliza Matache
Nume (guest) a scris la 8/2/2011 12:39:5
Revoltator este nivelul de cost al "serviciilor" prestate si facturate cu forta cetatenilor sarmani. Dar de vina sunt doar providenta si firmele private lacome ... Primaria nu are nici o vina .. aparent. In realitate Primaria si Politia Comunitara au intocmit si aprobat caietul de sarcini pentru astfel de firme in care se invita la jagmanirea cetateanului cu 300 de RON/zi cost de parcare. Probabil ca e inclus si jacuzzi, piscina, LCD si masaj pentru masini la o asa "cazare". Conform reglementarilor rutiere, ridicarea autovehiculelor a fost gandita ca un ultim resort pentru cazuri grave de blocarea a citrculatiei, liniilor de tramvai sau intersectiilor etc. Prevederea nu este reglementata prin regulamentul mentionat in ordonanta. Acel regulament nu a fost emis niciodata. In schimb, primariile incearca aplicarea in folosul unor "simpatici" a acelei prevederi prin emiterea unor reglementari locale, oferind painea si cutitul unora, altora ... in detrimentul bietului cetatean tot mai saracit si abuzat, caruia i se zambeste si i se pretind in continuare voturi. Aceste reglementari oficializeaza abuzul impotriva bietilor cetateni Oricum reglementarea consiliului local si practica firmelor de ridicari sunt uneori discutabile insa cel mai adesea ilegale. Asa ca va invit sa contestati in instanta. Domnule primar, va asteptam sa ne povestiti iarasi despre grija pentru cetatean la alegerile urmatoare. Cu deosebita lehamite
http://www.youtube.com/watch?v=2JhwvCLph0I chiliman trezeste-te. mai vrei un mandat?
Silvake (guest) a scris la 10/2/2011 14:11:22
De cateva zile s-a reluat actiunea din vara lui 2010, de ridicare a autoturismelor parcate pe strada Boteanu, intr-o zona cu cladiri de resedinta, unde nu se afla niciun indicator de interzicere a parcarii, stationarii sau macar a opririi. Se motiveza ca masinile sunt parcate pe trotuar si incurca astfel circulatia pietonilor, dar din observatiile noastre, ale locatarilor de pe acesta stada, pe acel trotuar (de pe partea dreapta a strazii) nu se circula niciodata. Am observat de-a lungul timpului ca nici daca a fost liber nu au circulat pietonii pe-acolo, din cauza amplasarii sale mai retrase, care-l face cel mult interesant ca buda publica pentru vagabonzii si cersetorii ce-si fac veacul prin zona. Problema este ca cei ce locuiesc in blocurile din zona isi parcheaza dintodeauna masinile in aceste locuri, pentru ca, desigur, nu exista alte spatii de parcare amenajate pentru ei. Din nefericire, zona fiind foarte circulata, este asaltata zilnic si de multe alte zeci de masini, care sunt parcate adeseori pe trotuarul celalalt (care este circulat), iar acest lucru genereaza adesea conflicte intre posesorii de masini si pietoni. Probabil acest lucru a fost sesizat in trecut Primariei de catre alti locatari, dar Primaria in loc sa sa aleaga o masura corecta, de eliberare a trotuarului UTIL, a trecut la aceasta actiune total inutila, de ridicare a masinilor din locul in care NU INCURCA PE NIMENI, actiune care in loc sa rezolve problema, o va adanci si mai mult. Acel asa-zis trotuar ar trebui declarat oficial zona de parcare de resedinta. Macar daca nu exista posibilitatea de a se crea si alte locuri noi de parcare, cel putin sa nu se elimine cele actuale, si-asa aproape inexistente. Daca exista asa un mare interes fata de acel trotuar (repet, inutil pentru pietoni, dar vital pentru parcare), sa se aleaga solutia montarii pe trotuar a acelor stalpi de limitare a parcarii, asa incat masinile sa nu mai poata fi parcate decat alaturi de trotuar, dar sa nu se mai ridice masinile locatarilor, doar pe motiv ca incurca circulatia pietonilor. Ca locatar intr-unul din aceste blocuri solicit deci pe aceasta cale domnului primar sa ia urgent masurile necesare pentru stoparea acestui abuz si reglementarea CORECTA a acestei probleme.
ADRIAN MUNTEANU (guest) a scris la 11/2/2011 12:49:21
acest serviciu este, neindoielnic, de mare utilitate, avind in vedere ponderea mare de nesimtiti din traficul bucurestean, DAR consider ca ar fi trebuit organizat PE CU TOTUL ALTE BAZE, CARE SA EXCLUDA GOANA DUPA PROFIT! preturile practicate de respectiva companie sint pur si simplu jaf la drumul mare!!!fara nici o legatura cu valoarea reala a prestatiei respective! acest serviciu trebuia, in conditiile traficului si a lipsei locurilor de parcare sa apartina direct primariei, sa fie strict de utilitate publica si folosit cu discernamint, nu ca acum cind este folosit abuziv si avind in vedere doar jefuirea suplimentara a cetateanului! ca sa nu mai vorbim de blocajele pe care le produce, peste tot in Bucuresti, le-am intilnit de multe ori, fiind generate de stilul de atac in haita a respectivelor companii....in concluzie: s-a plecat de la o ideea sa zicem buna, si s-a degenerat in lamentabilul stil romanesc la o pungasie ordinara...jenant...
Andrei (guest) a scris la 18/4/2011 20:55:14
Sunt unul din locatarii blocului 32 de pe Banu Manta. Venind astazi de la serviciu, cu mare scarba am luat la cunostinta de amplasarea unor indicatoare de oprire interzisa pe toata artera de pe Banu Manta (sensul de mers spre Titulescu...probabil ca maine se vor pune indicatoare si pe celalalt sens). Intrebarea mea si cred ca a tuturor posesorilor de masini din aceasta zona este, dupa cum probabil ca bine stiti, dar nu va intereseaza, unde doriti dvs. sa parcam masinile ? Avand in vedere ca este vorba de mai bine de 100 de autoturisme si ca in plus, s-a mai interzis oprirea si pe Str. Frosa Sarandy, iar mai nou nici pe Str. Grigore Manolescu nu mai este voie sa se parcheze masinile perpendicular, ci doar paralel cu trotuarul (in acest mod injumatatind practic locurile de parcare), raspunsul este clar ca nu il aveti la indemana, sau daca il aveti va fi unul aberant. Inteleg ca pregatiti terenul pentru deschiderea podului Basarab, dar asta nu inseamna sa va bateti joc de locuitorii din aceasta zona ! Pregatiti intai un plan de relocare a acestor locuri de parcare si dupa aceea actionati ca atare. De ce nu construiti o parcare subterana / supraetajata la primarie ? Ca o ultima varianta...ati auzit de oprirea interzisa intr-un anumit interval orar ? Tindem sa ajungem precum cei din Vestul Europei, dar cu asemenea "performante" nu o sa ajungem niciodata acolo. Rusine !
daniel anghel (guest) a scris la 19/4/2011 12:55:33
Sigur nu va aparea, dar macar scriu...esti un mincinos domnule Chiliman, ai zis ca s a redus la 350 lei taxa. De fapt este 434, nu 350. Oricum e hotie pe fata, in conditiile in care primaria nu a fost capabila sa faca un singur loc de parcare. E evidenta tendinta primariei de a lua bani pe acest asa zis serviciu, de ridicare a masinilor, atata vreme cit nu asigura conditii de respectare a legii. Puem sa i numim complicii nostri in a face contraventii, deci ar trebui sa platim macar jumate jumate....sau reducerea taxei la jumatate e tocmai recunoasterea acestui fapt?
Nume (guest) a scris la 19/4/2011 19:44:1
Confirm ca azi au montat indicatoare de oprirea interzisa si pe celalalt sens al Banu Manta. Ma intreb dc o sa-si aduca toate masinile de ridicare din tot Bucurestiul pt a salta cele peste 100 de masini parcate de "ilegalistii" de noi....Cum primarul nu reactioneaza deloc din cate am observat, ar trebui sa ne organizam noi. Incercam sa facem excursie la Musiu Chiliman si Oprescu - Banu Manta apartine de primaria capitalei parca. Poate chemam si televiziuni, ziare etc. Sper sa primesc reply la ac mesaj, pt a vedea dc lumea e dispusa sa plece capul ca si pana acum, sau e in stare sa reactioneze cumva.
marius (guest) a scris la 20/4/2011 17:7:54
ref banul manta.... azi dimineata am numarat si eu masinile si am ajuns pe undeva la 200 (ambele parti ale bulevardului). Sincer nu am nimic cu interzicerea parcarii DACA as avea unde sa parchez. Si sincer in unele portiuni SE POT gasi modalitati de parcare dar ....acestea trebuiau studiate INAINTE de interzicerea parcarii. Spre ex Blocul 22: in spatele blocului se poate aranja parcarea in asa fel incat sa incapa cele 15-20 masini ai locatarilor acestui bloc...dar intr-o parte este un lacat pe "portile pe care s-ar ajunge in spatele blocului, iar in partea cealalata, intre ultima casa de pe Scarlatescu si Bloc 22 cineva a inchis zona ca si curte personala (??????)..... In alta ordine de idei NU AM VAZUT nici o semnalizare in zona de RIDICARE a masinilor in cazul in care continuam sa parcam ...deci se aplica LEGAL "doar" amenda. Cred ca o solutie temporara, pana la gasirea unor solutii de amenajare de parcare in zona, este, asa cum spune cineva mai sus oprirea interzisa doar pe timpul zilei. In ceea ce priveste "ridicarea capului"...cu siguranta nu se va intampla nimic.....din pacate...
Adrian (guest) a scris la 27/4/2011 8:55:40
In continuare firma respectiva, ajutata de cvasi-politia primariei, da dovada de exces de zel ridicol! I-am vazut zilele trecute ridicind un turism de pe un trotuar de pe str. Jiului, in apropierea portii care asigura pasajul spre cartierul Pajura...masina nu incomoda deloc, pentru simplul motiv ca pe respectivul trotuar nu circula niciodata nimeni! Locuiesc in zona de peste 30, circul pe str. Jiului zilnic, vrind-nevrind, dar niciodata n-am remarcat vreun pieton mergind pe respectivul trotuar pentru simplul motiv ca n-ar avea de unde veni, nici unde sa se duca...trotuarul merge pe linga un gard de 1 km al unui fost depozit, nu este o zona de locuinte! Astefel de interventii penibile nu fac decit sa intareasca impresia de goana nesimtita dupa profit, nicidecum o activitate utila pt. trafic sau protectie reala a pietonilor!
Bogdan (guest) a scris la 1/5/2011 19:55:25
Buna ziua. Locuiesc pe Banu Manta si as dori sa stiu unde pot parca ca alternativa la semnele de nou muntate pe bulevard? Presupun ca primaria a cerut parearea cetetenilor cand a luat aceasta masura sau pur si simplu s-au infipt cateva indicatoare si maine firma ce ridica masini va face un profit frumusel multumita d-voastra? Nu pot disparea peste 200 de masini brusc peste noapte. Nu puteti interzice parcarea fara sa oferiti alternative? Sau ne pregatiti o surpriza si le vom putea parca in curtea primariei? Astept comentariile d-voastra pertinente. Multumesc.
Andrei Chiliman a scris la 4/5/2011 19:0:9
@Andrei: Montarea indicatoarelor de oprire interzisă pe Bulevardul Banu Manta nu a fost realizată de Sectorul 1 al Municipiului Bucureşti, ci de Primăria Capitalei. În conformitate cu Hotărârea Consiliului General al Capitalei nr. 43/28.02.2011, Anexa nr. 1, poziția 31, această stradă este administrată de Primăria Municipiului Bucureşti, prin Administrația Străzilor. Indicatoarele de oprire interzisă au fost montate din cauza lucrărilor de la Pasajul Basarab, care este un proiect al PMB. Pentru a afla mai multe detalii referitoare la montarea indicatoarelor de oprire interzisă pe Bulevardul Banu Manta, trebuie să vă adresaţi Administraţiei Străzilor, cu sediul în strada Domniţa Ancuţa nr.1, Sector 1, Bucureşti, telefon 021/313.81.70 şi e-mail admstrpmb@yahoo.com. În legătură cu montarea indicatoarelor de oprire interzisă pe strada Frosa Sarandy, această operaţiune a fost realizată, într-adevăr, de Administraţia Domeniului Public Sector 1, însă la cererea cetăţenilor care locuiesc pe această arteră.
Andrei Chiliman a scris la 4/5/2011 19:4:15
@Nume: Montarea indicatoarelor de oprire interzisă pe Bulevardul Banu Manta nu a fost realizată de Sectorul 1 al Municipiului Bucureşti, ci de Primăria Capitalei. În conformitate cu Hotărârea Consiliului General al Capitalei nr. 43/28.02.2011, Anexa nr. 1, poziția 31, această stradă este administrată de Primăria Municipiului Bucureşti, prin Administrația Străzilor. Indicatoarele de oprire interzisă au fost montate din cauza lucrărilor de la Pasajul Basarab, care este un proiect al PMB. Pentru a afla mai multe detalii referitoare la montarea indicatoarelor de oprire interzisă pe Bulevardul Banu Manta, trebuie să vă adresaţi Administraţiei Străzilor, cu sediul în strada Domniţa Ancuţa nr.1, Sector 1, Bucureşti, telefon 021/313.81.70 şi e-mail admstrpmb@yahoo.com.
ANDREEA SUTA (guest) a scris la 2/6/2011 13:40:47
Aceeasi poveste, acelasi Sector 1, condus de dumneavoastra. Ieri, la ora 17:00 mi-a fost ridicata masina parcata pe Strada Teheran, nr.1, in fata cabinetului stomatologic la care ma aflam pentru o consultatie de urgenta. Motivul ? masina era parcata la mai putin de 25 m de trecerea pietonala [7/8 m, fara sa obstructioneze trecerea pietonilor]. Asadar nu era parcata nici pe 'marile bulevarde', nici pe trecerile de pietoni, nici in dreptul rampelor de acces pentru persoanele cu handicap, nici in statiile de autobuz sau pe calea de rulare a mijloacelor de transport in comun, cf celor mai recente reglemetari promise de dumneavoastre, Domnule Primar Chiliman. Fara a fi imperios necesar sa mentionez: nu, nu existau indicatoarele specifice, care semnalizeaza ridicarea autoturismelor. Taxa de ridicare auto? 'doar' 248 RON, la care se adauga taxa de transport auto 186 RON. In total 434 RON care nu, nu merg sa acopere lipsurile din bugetul local, ci la (din 2009) bine-cunoscuta CRF TRANS AUTO. Inca 250 RON asteapta nelinistiti procesul verbal intocmit de agentul constataor 'in lipsa', de aceasta data.. cu drum spre bugetul local. O excursie de 684 RON (> salariul minim pe economie) + drumul pana la 'ferma' dubioasa de masini hingherite. Aceasta actiune este in conformitate cu decizia promovata pe acest site, Domnule Primar?
Nita Alexandru (guest) a scris la 2/6/2011 21:50:41
Mi-a fost fost ridica masina de pe Calea Dorobanti de la indicator cu oprirea interzisa dar de pe ZONA HASURATA PENTRU PARCARE. Toata Calea Dorobanti de la Piata Dorobanti pana la statia de autobuz de la Perla are banda de langa trotuar hasurata pentru parcare. Astept cu foarte mare interes un raspuns din partea dumneavoastra.
Gheorghe Dragos (guest) a scris la 22/6/2011 10:18:58
Stimate Domnule Primar, In data de 22 iunie 2011, mi-a fost ridicata masina parcata pe B-dul Stefan cel Mare, la o distanta considerabila fata de intersectia cu Strada Polona ( prima masina dupa indicatorul de terminare a locurilor de parcare). Daca parcarea poate fi considerata neregulamentara, ceea ce m-a determinat sa va scriu aceste randuri este decizia de ridicare. Consider exagerata aceasta actiune cu atat mai mult cu cat nu am vazut un semn care sa sugereze probabilitatea unei actiuni de ridicare. ceea ce a urmat, este probabil de imaginat si nu cred ca e prima oara cand vi se aduce la cunostiinta "tratamentul" oferit de politistii ce se aflau la fata locului sau personalul angajat al firmei de ridicari. Chair se amuzau de sprintul facut de mine in incercarea de a opri platforma pe care se afla autoturismul: Strada Polona - legaura cu Dorobanti - apoi semaforul inainte de Restaurant Perla. Din cate am citit, Dvs. ati incercat sa clarificati zonele si situatiile in care ridicarea este considerata absolut necesara si de accea va rog sa-mi transmiteti aceasta hotarare s-au sa-mi indicati locul de unde o pot lectura. In functie de informatiile cuprinse in documentul mentionat si inscrisurile din PV care probabil o sa-mi parvina in zilele urmatoare voi incerca sa evaluez sansele de reusita ale unei eventuale contestatii. In asteptarea unui raspuns di partea Dvs, va transmit sincerele mele salutari. Cu consideratie, dragos gheorghe
Andrei Chiliman a scris la 24/6/2011 14:51:37
@Daniel Anghel: Nu am zis niciodată că taxa este 350 lei, ci 350 lei + TVA. Primăria Sectorului 1 are în administrare doar locurile de parcare de reședință. Cele în sistem cu plată sunt la Administrația Străzilor din cadrul Primăriei Municipiului București. Ca măsură suplimentară, introducerea sensurilor unice pe străzile secundare oferă, pe lângă alternative de fluidizare a traficului, soluţii pentru locuri de parcare, întrucât se poate parca pe ambele laturi ale străzii, fără ca circulaţia rutieră să fie obstrucţionată. Până în prezent, prin introducerea sensurilor unice, Sectorul 1 al Municipiului București a creat peste 100.000 de noi locuri de parcare. Programul de introducere a sensurilor unice pe străzile secundare din Sectorul 1 a fost demarat la sfârșitul anului 2007. Până în acest moment, Sectorul 1 al Municipiului București a introdus sensuri unice pe o treime din străzile secundare din zonele Nicolae Titulescu, Calea Griviţei, Bulevardul Ion Mihalache, Aviaţiei, Bulevardul Expoziţiei, Cartierul Băneasa, Dorobanţi, Floreasca şi Romană.
Ivan Tudor Florian (guest) a scris la 24/6/2011 16:11:44
Ma tot notificati dar nu vad comentariile. Am o parere buna despre domnul primar. Va rog aratati comentariile. Dupa data de 12.07.2011 doresc sa stabilim o intalnire. Cu respect, Ivan Tudor Florian Presedinte Asociatia Profesionala a Transportatorilor APT tel:0765.326.454 email:asociatia.apt2010@yahoo.com blog:ivantudorflorian.eublog.ro ,,Ti-ai aratat interesul fata de articolul Firma care ridica masini in Sectorul 1, la un pas de rezilierea contractului postand un comentariu. Exista un nou comentariu la acelasi articol, postat de Andrei Chiliman Vezi toate comentariile la acest articol: Firma care ridica masini in Sectorul 1, la un pas de rezilierea contractului"
Ciobanel Constantin (guest) a scris la 24/6/2011 17:57:56
Rog administratorul acestui site sa ma invete ce trebuie sa fac pentru a citi toate comentariile aparute la acest articol pentru ca incerc inutil de peste un an si nu reusesc. Multumesc!
Andrei Chiliman a scris la 7/7/2011 15:5:16
@Nita Alexandru: La data de 27.05.2011, poliţişti din cadrul Politiei Locale Sector 1 Serviciul Circulaţie pe Drumurile Publice, au acţionat în baza planului de măsuri aprobat la nivelul acestei instituţii, pe Calea Dorobanţilor Sector 1. Cu această ocazie, a fost întocmită nota de constatare seria NC, nr. 00646 prin care s-a dispus ridicarea auto cu numărul de înmatriculare VL.06.TYE, ca urmare a staţionării neregulamentare în zona de acţiune a indicatorului cu semnificaţia „Oprirea interzisă". Fapta săvârşită este prevăzută de art.142 lit.a raportat la art.413 lit.a din R.A.O.U.G. nr. 195/2002. Autoturismul în cauză se afla staţionat la momentul ridicării în imediata apropiere şi în zona de acţiune a indicatorului mai sus menţionat. Din fotografiile efectuate la faţa locului, rezultă că vehiculul în cauză nu era staţionat în zona haşurată.
Andrei Chiliman a scris la 7/7/2011 15:10:11
@Andreea Suta: La data de 01.06.2011, un poliţist local din cadrul Poliţiei Locale Sector 1 Serviciul Circulaţie a întocmit nota de constatare seria NC, nr. 00809 pentru auto cu numărul de înmatriculare AG.31.ASU care staţiona voluntar la mai puţin de 25 metri de trecerea de pietoni din str.Teheran nr. 1, creând obstacol în partea carosabilă. Fapta este prevăzută de art.142 lit.e din R.A.O.U.G. nr.195/2002 care înterzice oprirea voluntară a vehiculelor pe trecerile de pietoni ori la mai puţin de 25 metri înainte de acestea. În situaţia staţionării autovehiculelor în apropierea unei treceri de pietoni, este pusă în pericol viaţa pietonilor prin obstrucţionarea vizibilităţii la traversare. Măsura ridicării autovehiculelor staţionate neregulamentar, este luată atât în scopul fluidizării circulaţiei publice, a protejării spaţiilor verzi cât şi în scopul asigurării securităţii pietonilor, îndeosebi a mamelor care transportă un copil în cărucior şi sunt obligate să ocolească aceste autovehicule circulând pe partea carosabilă.
Ion Gabriel (guest) a scris la 28/7/2011 18:39:37
in data de 28.07.2011 masina mea a fost ridicata de pe starda Nicolae Titulescu, in conditiile in care era parcata pe trotuarul din fata blocului, nestanjenind circulatia pietonilor sau a altor autoturisme. din cate am citit pe acest blog am inteles ca firma respectiva nu avea dreptul de a actiona pe raza acestei stradi si mai ales de a ridica masini din zonele de resedinta. Recunosc ca roata din stanga fata se afla pe iarba de langa trotuar dat fiind faptul ca masina a avut o mica cursa la oprirea motorului, nu inteleg de ce doar ea a fost singura ridicata atata timp cat si alte autoturisme se aflau in aceeasi situatie sau chiar mai rau. singura diferenta e ca celelalte aveau numar de Bucuresti iar a mea de Olt.... ce pot sa fac? multumesc!
Monica Vladut (guest) a scris la 29/7/2011 10:21:39
“Începând de ieri, 10 iunie, ridicările de maşini parcate ilegal vor fi făcute exclusiv după un plan pe care l-am avizat personal. Acesta cuprinde următoarele artere principale de circulaţie: Piaţa Victoriei-Calea Victoriei-B-dul Lascăr Catargiu-Piaţa Romană-Calea Dorobanţi-B-dul Ion Mihalache în dreptul pieţelor 1 Mai şi Domenii (doar maşinile care dublează automobilele parcate pe banda 1)-Gara de Nord-B-dul Cuza. Avertizez că voi supraveghea personal activitatea acestei societăţi pe arterele menţionate. Această firmă trebuie să ridice limuzinele parcate cu tupeu şi nesimţire pe Dorobanţi sau pe Calea Victoriei” (am incheiat citatul). Buna ziua! In data de 28.07.2011, in jurul orei 18.00 mi-a fost ridicata masina (B-78-VTI) de pe una din stradutele laterale perpendiculare pe Cal Dorobanti (cred ca se numeste str. Teheron). Mentionez ca parcasem acolo pentru a duce fetita de 1 an si 8 luni la o consultatie de urgenta la clinica aflata vis-a vis de televiziune. Nu contest faptul ca parcasem intr-un loc unde nu era voie (in apropierea unei treceri de pietoni care lega 2 stradute mici ce duc catre liceul Jen Monnet), nici amenda. Nu as fi avut nimic de comentat daca primeam amenda acasa, insa faptul ca s-a ridicat masina care nu era “o limuzina parcata cu tupeu” (ci un Matiz) si nu era nici parcata pe un bulevard, incuracand circulatia si a fost dusa intr-o zona total inaccesibila cu RATB-ul (de la Fantana Miorita am mai mers cu copilul in brate cca 2 km si jumatate), mi se pare inadmisibil (mentionez ca aveam in masina, la vedere, pe scaunul din fata mancarea copilului, schimburile, biberonul; iar sotul, coborand in graba cu fetita, isi lasase si actele, portofelul etc...deci daca nu su fi avut eu geanta la mine, nici bilet la RATB nu avea cu ce sa cumpere). Nu stiu cum se face selectia masinilor care se ridica (alaturi de noi, intraga strada era parcata cu masini, unele pe trecerile de pietoni dintre stradute, altele pe trotuar), dar nu mi se pare normal sa nu te anunte cineva ca masina este ridicata (sa se lase un semn, ceva..initial am crezut ca a fost furata, nu mai spun ca nu aveam niciun numar de telefon de la firma de ridicari sau nicio notiune despre locul in care a fost dusa masina). De asemenea, doresc sa semnalez termenul lung de recuperare (de cand am ajuns la firma de ridicari si pana am reusit sa plecam cu masina, intocmirea actelor a durat cca 30-45 de minute). Nu mi se pare normal sa nu ti se dea masina pana nu faci plata (la orice amenda ai termen de plata si cont in care poti vira suma in acel termen). Daca nu as fi avut bani la mine, trebuia sa ma duc cu copilul pe jos acasa, in localitatea din afara Bucurestiului in care locuim??? Iar costurile “serviciilor” oferite fara a fi cerute de noi (ridicare+transport) sunt foarte mari raportate la puterea de cumparare a romanului...iar in cazul nostru si la valoarea masinii. Cu respect, indignare si amaraciune in suflet. Monica
Bogdan B (guest) a scris la 15/9/2011 14:56:16
Sambata dimineata la orele 9h30-10, in data de 10 septembrie 2011 masina B-94-YCV mi-a fost ridicata de pe Bulevadrul Banul Manta, vizavi de blocul in care locuiesc in conditiile in care, in mod evident, nu toti posesorii de autovehicole avem cum sa ne parcam masinile in locurile strict marcate in acest sens. Alertat de un vecin de scara, am coborat din bloc pentru a achita contravaloarea ridicarii si amenda auto. Am fost observat clar de catre reprezentantii firmei care ridica masina (unul din ei fiind inca pe partea carosabila). Initial masina a incetinit, lasandu-ma sa ma apropii. Cand am fost aproape sa ajung in spatele camionului, soferul autovehicolului a pus masina in miscare pentru 100-150m lasand impresia ca ar incetini totusi. Am alergat din nou dupa masina respectiva care a accelerat din nou. Jocul de-a soarecele si pisca a mai continuat o data, alergand pana la capatul lui Banu Manta. Am martori in acest sens. Conform informatiilor pe care le-am cules aici, pe langa faptul ca firma nu actiona pe una din strazile aflate in administrarea Primariei Sectorului 1, nu era nici pe una din strazile pe care le mentionati in articolul de mai sus. Desi pe bulevard mai erau masini parcate neregulamentar legea a fost aplicata doar in cazul masinii mele (din intamplare nu o Dacie). Ce sa inteleg din cele intamplate? Un fost dublu alegator al dumneavoastra...

Comentariul tau

(Acest articol este moderat, comentariul va aparea dupa ce va fi aprobat de autorul articolului)

Primarul va intreaba

Care este cea mai bună soluție pentru rezolvarea problemei câinilor fără stăpân?

Voteaza arhiva sondaje
rss

Sarbatori cu bine!

scris la data de 22/12/2011
Sfânta Sărbătoare a Crăciunului să vă găsească sănătoşi şi bucuroşi alături de cei dragi! Vă doresc un An Nou...
continuare6 comentarii

Restul e tacere

scris la data de 25/10/2011
Văzând momentul de astăzi, din Parlament, am convingerea că tatăl meu nu a suferit degeaba în pușcăriile com...
continuare1 comentarii

Intalnire cu prietenii care reprezinta liberalismul in online

scris la data de 23/9/2011
Am avut ieri seară, la Cafeneaua Liberală Brătianu, o nouă întâlnire cu membrii de vază ai Clubului Bloggeri...
continuare14 comentarii

PNL Bucuresti sustine candidatura lui Sorin Oprescu la Primaria Capitalei

scris la data de 19/9/2011
Filiala Bucureşti a Partidului Naţional Liberal salută desemnarea lui Sorin Oprescu drept candidat al Uniunii Social-Lib...
continuare1 comentarii

Cainele, cel mai bun agent electoral al omului (politic)?!

scris la data de 14/6/2011
M-a surprins numărul mare de comentarii de la postarea „Câinele, cel mai bun duşman al omului". Scriam ...
continuare59 comentarii

Categorii

arata

Arhiva

arata

Despre mine

Andrei Chiliman
Bucuresti, Romania M-am nascut si am crescut in Bucuresti. Din 29 decembrie 1989 am devenit liberal. Si am ramas. Am o sotie. Plus o fata si un baiat. Si toti iubim Bucurestiul.
mai mult
ps1

Blogroll

Chiliman '08'

Cautare