Blog de primar bucurestean
Cum ajunge un WC public terasă de lux? scris la data de 2 Iunie 2010
Cu ajutorul Tribunalului Bucureşti. Să nu mă bănuiţi că de dimineaţă, în loc de apă am băut altceva, dar situaţia a degenerat atât de rău încât cine aplică legea în acest oraş este bun de plată. Zilele trecute vă vorbeam despre o situaţie alarmantă, despre distrugerea istoriei capitalei noastre cu ajutorul justiţiei şi cu complicităţi de la Primăria Capitalei. Astăzi vă vorbesc despre un alt caz, despre care a scris şi presa, şi, să-mi spuneţi unde greşesc.
În urmă cu cel puţin 5 ani, în Parcul Floreasca, cu ieşire pe strada Radu Beller, era o toaletă publică pe care firma SC Eurosam 97 Exim SRL cu ajutorul Primăriei Capitalei - nu mai spun cine era primar atunci - a închiriat-o. Şi cum era evident că nu va face bani din tăiat bilete la toaleta (asta e o altă poveste cum au disparut toaletele din Capitala, de trebuia să te tii până acasă), a depus imediat în baza unei legi din 2002 (550/2002), o cerere de cumpărare prin, cum altfel, negociere directă. Mai mult, au stabilit şi preţul de vânzare la "imensa" sumă de 46.000 euro.
Bineînţeles că nu am consfinţit această afacere murdară şi la propriu şi la figurat. În primul rând, terenul de 200 mp se afla în domeniul public al Bucureştiului şi nu putea fi înstrăinat. De aici citiţi materialul din presă:
"Dar, cum totul este posibil în ţara asta, la întocmirea documentaţiei cadastrale, firma a scos spaţiul respectiv din incinta Parcului Floreasca, deşi acesta figura, în planurile cadastrale ale Municipalităţii ca fiind domeniu public, parte din Parcul Floreasca.
Culmea ironiei, instanţa l-a obligat pe primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, să încalce legea şi să semneze un contract prin care terenul pe care se află terasa - aparţinând domeniului public - să fie cumpărat de SC Eurosam 97 Exim SRL. Preţul a fost negociat acum cinci ani şi a rămas neschimbat: 46.000 euro pentru aproximativ 200 de metri pătraţi amplasaţi pe spaţiul verde în buricul Capitalei, unde un metru pătrat este cotat la aproximativ 4.000 euro.
Terenul în cauză, aflat pe Strada Av. Radu Beller 54, potrivit legii, nu poate fi înstrăinat. Mai mult chiar, spaţiul în cauză este în litigiu, făcând obiectul unor revendicări în baza Legii 10/2001.
Pentru că edilul Sectorului 1 nu voia să-şi dea acordul pentru vânzarea wc-ului ajuns terasă cu pretenţii, firma l-a acţionat în instanţă. Prin sentinţa nr 18/06.01.2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr 13944/3/2008, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului Primăriei Sectorului 1, Chiliman este obligat să semneze contractul de vânzare-cumpărare, aşa cum a fost el negociat în 2005 cu suma de 46.000 euro.
Patronul firmei, avocatul şi un executor judecătoresc s-au prezentat la sediul Primariei, săptămâna trecută, obligându-l pe Chiliman să semneze contractul de vânzare cumpărare. Primarul s-a opus, atacând în instanţă executarea sentinţei, argumentul fiind: "este ilegal să vinzi un teren care aparţine domeniului public şi să împroprietăreşti pe cineva într-un parc bucureştean".
Puteţi citi materialul aici: http://www.jurnalul.ro/stire-observator/primarul-andrei-chiliman-obligat-de-instanta-sa-incalce-legea-545340.html. Puteţi vedea ce a rămas din WC în foto marca Jurnalul Naţional.
Comentarii
Comentariul tau
Primarul va intreaba
Sarbatori cu bine!
scris la data de 22/12/2011Restul e tacere
scris la data de 25/10/2011Intalnire cu prietenii care reprezinta liberalismul in online
scris la data de 23/9/2011PNL Bucuresti sustine candidatura lui Sorin Oprescu la Primaria Capitalei
scris la data de 19/9/2011Cainele, cel mai bun agent electoral al omului (politic)?!
scris la data de 14/6/2011Categorii
arataArhiva
arataDespre mine
Andrei Chiliman
Blogroll
Adina Vălean, europarlamentar PNL
Cătălin Tolontan, Gazeta Sporturilor
Daniel Mălăelea, profesor Sectorul 1
Dragoş Bucurenci, România Verde
Ioan T. Morar, Academia Caţavencu şi Cotidianul
Iulian Comanescu. Media lui Comănescu.
Organizatia Cadrelor Didactice PNL Sector4
Primăria Municipiului Bucureşti
Ramona Mănescu, europarlamentar PNL
Renate Weber, europarlamentar PNL
Salvaţi Parcul Sportiv Ştrandul Tineretului, GDS




