Blog de primar bucurestean

Adriean REBU Videanu şi Costanda apăraţi de acelaşi avocat scris la data de 26 August 2007




Dacă nu era suficient ceea ce ştiam deja, ziariştii de la Jurnalul Naţional au descoperit că avocatul Primăriei Generale în cazul REBU este acelaşi individ care apără interesele lui Costel Costanda în dosarul Parcului Bordei împotriva Primăriei Generale şi CGMB. Vă redau integral textul din Jurnalul Naţional, din 24.08.2004, "Briciul succesului".

AVOCATUL "DIAVOLULUI".Marea problemă a lui Adriean Videanu vine din studierea documentelor depuse în instanţă de părţile implicate în procesele pornite o dată cu declanşarea "scandalului gunoaielor". Primul lucru care frapează este că întâmpinările depuse de Primăria Municipiului Bucureşti (prin Direcţia Juridic, Contencios, Legislaţie) şi de societatea de salubritate seamănă între ele ca două picături de apă. Sigur, se poate spune justificativ că Municipalitatea şi compania la care deţine jumătate din acţiuni şi-au coordonat eforturile în instanţă şi au apelat la serviciile aceluiaşi avocat să le reprezinte interesele. Sensibil, dacă nu de-a dreptul jenant, este că reprezentantul în instanţă al Primăriei Capitalei şi al REBU (care încasează doar din Sectorul 1 aproximativ 12 milioane de euro pe an) în această cauză este, conform împuternicirii avocaţiale de la dosar şi a unei cereri de intervenţie în folosul său, nimeni altul decât Traian Briciu. Pentru necunoscătorii scandalurilor din administraţia locală, numele avocatului menţionat s-ar putea să nu spună nimic. Numai că avocatul Briciu este, între altele, şi avocatul omului de afaceri Costică Constanda, devenit (ca titular al drepturilor litigioase) proprietar al Parcului Bordei. Acesta este şi fericitul deţinător al unei hotărâri judecătoreşti care-i permite să încaseze o despăgubire-record (17,8 milioane de euro) taman de la Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi să construiască imobile înalte în una dintre ultimele oaze de verdeaţă bucureştene, obţinută în urma unei acţiuni judecătoreşti în care subordonaţii lui Adriean Videanu (exact cei de la Direcţia Juridic, Contencios, Legislaţie) au fost acuzaţi de neimplicare evidentă, prin refuzul de a se prezenta la termene. Cu alte cuvinte, într-un scurt rezumat, avocatul Briciu este un exemplu de succes al economiei de piaţă de tip românesc. Îl reprezintă pe Constanda în procesul cu bucureştenii şi le ia banii locuitorilor Capitalei, în acelaşi timp reprezentându-i pe toţi bucureştenii în procesele cu o parte a lor, cu acelaşi scop nobil de a le lua banii acestora.

comenteaza

Comentarii

mitica a scris la 25/9/2007 21:48:0
Apropo de grad: e adevarat ca ai fost informator si ca figurezi in baza mapn?
Dizidentu-le!
cetatean S1 a scris la 2/9/2007 11:10:0
in campania electorala, cind ne-ati cerut sa va alegem ati spus ca sunteti JURIST?

era o minciuna?
Anonymous a scris la 1/9/2007 11:56:0
domnule primar A.I.Chiliman, apelativul de ,,individ '', pe care il folosti in preambul se potriveste mai mult pentru a desemna personalitatea dvs. In rest, sunteti jalnic si, ce este mai rau si imprecis! Atat. Stindardul luptei dvs s-ar numi mai bine - distrugeti toate spatiile verzi in afara de Bordei ( a se vedea autorizatiile acordate de Primaria sectorului 1 in alte cazuri )!

Primarul va intreaba

Care este cea mai bună soluție pentru rezolvarea problemei câinilor fără stăpân?

Voteaza arhiva sondaje
rss

Sarbatori cu bine!

scris la data de 22/12/2011
Sfânta Sărbătoare a Crăciunului să vă găsească sănătoşi şi bucuroşi alături de cei dragi! Vă doresc un An Nou...
continuare6 comentarii

Restul e tacere

scris la data de 25/10/2011
Văzând momentul de astăzi, din Parlament, am convingerea că tatăl meu nu a suferit degeaba în pușcăriile com...
continuare1 comentarii

Intalnire cu prietenii care reprezinta liberalismul in online

scris la data de 23/9/2011
Am avut ieri seară, la Cafeneaua Liberală Brătianu, o nouă întâlnire cu membrii de vază ai Clubului Bloggeri...
continuare14 comentarii

PNL Bucuresti sustine candidatura lui Sorin Oprescu la Primaria Capitalei

scris la data de 19/9/2011
Filiala Bucureşti a Partidului Naţional Liberal salută desemnarea lui Sorin Oprescu drept candidat al Uniunii Social-Lib...
continuare1 comentarii

Cainele, cel mai bun agent electoral al omului (politic)?!

scris la data de 14/6/2011
M-a surprins numărul mare de comentarii de la postarea „Câinele, cel mai bun duşman al omului". Scriam ...
continuare59 comentarii

Categorii

arata

Arhiva

arata

Despre mine

Andrei Chiliman
Bucuresti, Romania M-am nascut si am crescut in Bucuresti. Din 29 decembrie 1989 am devenit liberal. Si am ramas. Am o sotie. Plus o fata si un baiat. Si toti iubim Bucurestiul.
mai mult
ps1

Blogroll

Chiliman '08'

Cautare