Blog de primar bucurestean

Distribuitorii de utilităţi sparg străzile recent asfaltate scris la data de 19 Noiembrie 2007

Stimate domnule Primar,
Vă invit să faceţi o plimbare pe străzile din jurul Primăriei.
Iată de ce:
In cartierul din spatele Primăriei, pe care cu onoare o păstoriţi, a avut loc în anul 2006 acţiunea de asfaltare şi bordurare a stăzii Petru Maior şi a străzilor aferente. Desi realizată cu imperfecţiuni, pe care în timpul execuţiei le-am sesizat Primăriei, lucrarea ne-a oferit un răgaz de aproximativ un an de relativ confort edilitar.

În urmă cu o lună, în acelaşi perimetru, au început lucrările pentru reabilitarea reţelei de distribuţie a energiei electrice. Lucrarea de amploare a impus săpături pentru amplasarea stâlpilor şi a cablurilor. În consecinţă au apărut şanţuri în lungul trotoarelor şi pe carosabil, perpendicular pe axa drumului, care au distrus ce s-a făcut cu un an înainte.
La fiecare pas iau cunoştinţă de felul cum se fac de obicei remedierile după o intervenţie la paviment iar felul cum au început lucrările acum nu îmi dau speraţe că în acest caz se vor face mai bine.

De asemenea, mi-e teamă că, după ce se termină cu reţeaua electrică, va veni timpul reabilitării reţelelor de apă şi canalizare. În calitatea mea de cetăţean contribuabil, vă întreb de ce Primăria nu a coordonat aceste lucrări astfel încât furnizorii de utilităţi publice să facă un grafic comun de relizare a investiţiilor pentru ca disconfortul creat locuitorilor să fie de mai scurtă durată iar banii publici să fie mai bine folosiţi.
Cu stimă,
Trăitor în Sectorul 1

Stimate domn,
Am publicat comentariul dumneavoastră pentru că avem o situaţie generalizată din punctul acesta de vedere şi putem discuta despre o problemă endemică în Bucureşti cel puţin, dacă nu chiar la nivelul ţării. Revoltător, nu? Ca să vă faceţi o idee de ansamblu, în ultimile şase luni, la nivelul Sectorului 1 au existat 60-70 de cazuri în care am amendat furnizorii de utilităţi, pentru intervenţii nejustificate din punct de vedere al urgenţei, precum şi al nefinalizării asfaltării. Astfel, au fost 60-70 de cazuri în care furnizorii de utilităţi: Electrica, Distrigaz, Apa Nova, Radet sau de telecomunicaţii nu au respectat reglementările legale şi au săpat după ce noi am încheiat lucrările de reabilitare. Uneori chiar a doua zi!

Nu le acord nici un fel de circumstanţe atenuante furnizorilor de utilităţi pentru că noi nu ne apucăm să lucrăm pe vreo stradă fără avizul lor. Repet, noi nu demarăm nici o lucrare fără avizul tuturor furnizorilor prin care certifică, sub semnătură, faptul că nu au de făcut lucrări. Şi nu ştiu cum se face că la un interval de timp se apucă de spart, pentru că ei au alte programe de investiţii. Vă spun că au existat cazuri fericite cum a fost anul trecut pe strada Barbu Delavrancea şi acum pe strada Ion Mincu, când distribuitorii şi-au realizat mai întâi intervenţiile şi noi (firma contractată) am asfaltat strada. Au fost şi situaţii în care am amânat noi lucrările pentru a le crea lor posibilitatea să-şi facă intervenţiile. Dar situaţiile acestea sunt cam 10% din totalul lucrărilor de reabilitare.

Unde a fost greşeala? Deşi sunt liberal şi consider că iniţiativa privată este motorul capitalismului, cel puţin două dintre societăţile de distribuţie, Distrigaz, Electrica şi chiar Apa Nova nu trebuiau privatizate, iar situaţii de genul acesta nu ar mai intervenit, pentru că societăţile respective s-ar fi ghidat după interesele generale nu după cele economice.

În fine, rezolvarea! Singura noastră soluţie de sancţionare a abuzurilor este sfânta amendă, însă avem nevoie şi de prevenţie. Date cu promptitudine şi la o valoare inhibitivă, amenzile pot fi o soluţie de prevenţie, câtă vreme caracterul de “urgenţă” nu se poate scoate din legislaţie (n.b. furnizorii pot interveni oricând în situaţii de urgenţă şi, credeţi-mă, nimeni nu riscă să explodeze o ţeavă dacă Distrigaz spune că e urgenţă şi sunt scurgeri de gaze). În plus, utilizatorii trebuie obligaţi să reasfalteze pe întreg perimetrul unde s-a intervenit dintr-un capăt în celălalt şi să respecte normele de asfaltare, pentru a nu se crea denivelări sau gropi. Epopeea s-ar încheia în momentul responsabilizării acţiunilor fie din motive de respect comun, fie din teama unor sancţiuni.

Cu stimă
PS: Imediat ce îmi va permite timpul voi răspunde şi la celelalte mesaje.
comenteaza

Comentarii

zoloper a scris la 23/11/2007 13:21:0
domnule primar, va rog sa ma lamuriti si pe mine ce se intampla in piata romana si pe calea victoriei de au aparut subit niste gropi de 1m adancime pe la colt de strada, locuri in care inainte era trotuarul bun si pe care se circula foarte mult, deci acum impiedica destul de mult pietonii.
mie imi par a gropi pentru wc uri publice. sper sa ma insel. daca sunt pentru copacei e un pic mai delicata treaba. agreez plantarea lor prin centru insa nu in locuri inestetice.
deja nu ma mai mira multe din aceste mici santiere neterminate, dar ar fi frumos sa lasati un mesaj acolo, sa nu ramana lumea enigmata de aparitia acestora. :D
curand va fi mai putin noroi pe drumurile forestiere decat pe strazile din capitala :P
Andrei Chiliman a scris la 19/11/2007 18:15:0
Stimate domnule,
O să trimit pe cineva să verifice.
Anonymous a scris la 19/11/2007 16:0:0
"utilizatorii trebuie obligaţi să reasfalteze pe întreg perimetrul unde s-a intervenit dintr-un capăt în celălalt şi să respecte normele de asfaltare, pentru a nu se crea denivelări sau gropi".

A se vedea "fericitul caz Ion Mincu" unde trotuarul n-a avut parte de fericire si dupa ce a fost refactut anul trecut, anul acesta a fost spart, sapandu-se santuri transversale. Da, Ion Minu a fost un caz fericit in cazul carosabilului, dar nu si al trotuarelor.
Lucrarile s-au incheiat. Santurile sunt tot acolo.

Primarul va intreaba

Care este cea mai bună soluție pentru rezolvarea problemei câinilor fără stăpân?

Voteaza arhiva sondaje
rss

Sarbatori cu bine!

scris la data de 22/12/2011
Sfânta Sărbătoare a Crăciunului să vă găsească sănătoşi şi bucuroşi alături de cei dragi! Vă doresc un An Nou...
continuare6 comentarii

Restul e tacere

scris la data de 25/10/2011
Văzând momentul de astăzi, din Parlament, am convingerea că tatăl meu nu a suferit degeaba în pușcăriile com...
continuare1 comentarii

Intalnire cu prietenii care reprezinta liberalismul in online

scris la data de 23/9/2011
Am avut ieri seară, la Cafeneaua Liberală Brătianu, o nouă întâlnire cu membrii de vază ai Clubului Bloggeri...
continuare14 comentarii

PNL Bucuresti sustine candidatura lui Sorin Oprescu la Primaria Capitalei

scris la data de 19/9/2011
Filiala Bucureşti a Partidului Naţional Liberal salută desemnarea lui Sorin Oprescu drept candidat al Uniunii Social-Lib...
continuare1 comentarii

Cainele, cel mai bun agent electoral al omului (politic)?!

scris la data de 14/6/2011
M-a surprins numărul mare de comentarii de la postarea „Câinele, cel mai bun duşman al omului". Scriam ...
continuare59 comentarii

Categorii

arata

Arhiva

arata

Despre mine

Andrei Chiliman
Bucuresti, Romania M-am nascut si am crescut in Bucuresti. Din 29 decembrie 1989 am devenit liberal. Si am ramas. Am o sotie. Plus o fata si un baiat. Si toti iubim Bucurestiul.
mai mult
ps1

Blogroll

Chiliman '08'

Cautare