Blog de primar bucurestean
Ultimele noutăţi! scris la data de 28 Noiembrie 2008
Două autospeciale dotate cu rezervoare de apă şi spumă (rezervorul de apă are o capacitate de 2500 de litri, iar cel de spumă de 400 de litri) şi patru pompe de mare putere. Două din cele patru pompe asigură umplerea rapidă a rezervoarelor, iar celelalte două pompe de ieşire asigură o presiune mare pentru jetul de apă sau spumă, pompierii fiind astfel cât mai departe posibil de locul incendiului.
V-am prezentat aceste detalii tehnice, pentru că într-adevăr sunt maşini cu totul şi cu totul speciale. Ele au fost predate celor care se ocupă de intervenţia rapidă, ISU "Dealul Sprii" al Capitalei şi mi-ar plăcea să-şi recapete renumele de pompieri-salvatori aşa cum erau recunoscuţi în Bucureştiul interbelic. Anul acesta, Primăria Sectorului 1 a mai dat spre folosinţa salvatorilor bucureşteni o autospecială de descarcerare şi două ambulanţe dotate cu echipamente medicale de ultimă generaţie.
Patinoar în Parcul Bazilescu. Primul patinoar din Sectorul 1 amenajat de primărie în acest an se deschide în Parcul Bazilescu, luni, 1 decembrie, începând cu orele 17:00. Situat în partea de Nord-Vest a Bucureştiului, în cartierul Bucureştii Noi, patinoarul are o suprafaţă de 900 mp şi este instalat cu ajutorul unui sistem modular cu tehnologie de ultimă generaţie. Patinoarul va fi deschis publicului de luni până joi între orele 10:00 şi 22:00 iar în weekend (vineri-duminică) între orele 10.00 şi 23.00. La fiecare sfârşit de săptămână, bucureştenii, iubitori ai sporturilor de iarnă, se vor putea bucura şi de concertele pregătite de organizatori, care se vor desfăşura pe o scenă special amenajată în vecinătatea patinoarului. În cursul lunii decembrie, Primaria Sectorului 1 va mai deschide un patinoar în Parcul Kiseleff: “KISELEFF ICE PARK”. Distracţie plăcută!
Comentarii
Va multumesc si poate voi primi si un raspuns. Oricum, felicitari pentru initiativa cu patinoarele-este chiar MINUNAT- si pentru decoratiunile din parcuri, aveti nota maxima din partea mea!
un an bun va doresc.
Legat de "dărâmarea" Palatului Ştirbei şi dezinformarea privind construirea unui bloc turn, vă informez că Nu este vorba despre dezafectarea Palatului Stirbei ci a unor anexe ale acestuia care nu sunt clasificate ca monument istoric. Primăria Sectorului 1 a respectat strict legea. Autorizaţia de desfiinţare a acestor anexe a fost dată de Primăria Sectorului 1 numai după primirea avizului de la Ministerul Culturii şi Cultelor. Cât despre construirea de turnuri în loc aceasta este o speculaţie. La Primăria Sectorului 1 nu s-a primit nicio cerere pentru eliberarea unui certificat de urbanism şi a unei autorizaţii de construire la această adresă.
La multi ani inca o data pentru Andreele si Andreii nostri !!
LA MULŢI ANI!
Cu aceeaşi consideraţie şi cu mult drag.
Primarul va intreaba
Sarbatori cu bine!
scris la data de 22/12/2011Restul e tacere
scris la data de 25/10/2011Intalnire cu prietenii care reprezinta liberalismul in online
scris la data de 23/9/2011PNL Bucuresti sustine candidatura lui Sorin Oprescu la Primaria Capitalei
scris la data de 19/9/2011Cainele, cel mai bun agent electoral al omului (politic)?!
scris la data de 14/6/2011Categorii
arataArhiva
arataDespre mine
Andrei Chiliman
Blogroll
Adina Vălean, europarlamentar PNL
Cătălin Tolontan, Gazeta Sporturilor
Daniel Mălăelea, profesor Sectorul 1
Dragoş Bucurenci, România Verde
Ioan T. Morar, Academia Caţavencu şi Cotidianul
Iulian Comanescu. Media lui Comănescu.
Organizatia Cadrelor Didactice PNL Sector4
Primăria Municipiului Bucureşti
Ramona Mănescu, europarlamentar PNL
Renate Weber, europarlamentar PNL
Salvaţi Parcul Sportiv Ştrandul Tineretului, GDS




