Blog de primar bucurestean

Ordonanţa pensie/salariu a picat testul constituţionalităţii scris la data de 15 Ianuarie 2009

Decizia Curţii Constituţionale consfinţeşte ceea ce a observat toată lumea, cu excepţia şefului Guvernului (profesor de drept constituţional), îngrădirea dreptului la muncă. Decizia Curţii Constituţionale prin care Ordonanţa 230/2008 privind interzicerea cumulului pensiei cu salariul este declarată neconstituţională anulează astfel un abuz. Ordonanţa ar fi lovit în interesele a zeci de mii de asistaţi social, asistenţi maternali, asistenţi sociali, artişti, profesori şi medici, care nu sunt pensionari de lux. Sunt de acord cu domnul care a postat un comentariu în care a semnalat anomalia că, în Codul Muncii, nu este prevăzută o astfel de situaţie şi a avut de ales între demisie (act unilateral de voinţă) şi desfacerea contractului de muncă (de către angajator). Pe de altă parte, nu am cum să nu observ îndârjirea cu care un om înfrânt în argumente încearcă să se agaţe de teoria privind justiţia socială. Dacă se dorea un act de justiţie pentru cei care cumulează venituri fabuloase, existau alte căi de a rezolva problema. Or, guvernul Boc a emis o ordonanţă care loveşte în 90% dintre românii pensionari cu venituri mici pentru a-i pedepsi pe 10% care adună venituri mari din cumulul pensiei cu salariul.
comenteaza

Comentarii

George Serban a scris la 23/1/2009 20:45:0
Mai nou fiind pe blogosfera, constat ca Primarul sectorului 1 are un blog, este destul de activ pentru programul sau incarcat. Ma bucur sincer, cu prietenie!
beatris a scris la 20/1/2009 14:20:0
Va salut domnule Primar,revin,agasant poate,dar nu mi-ati raspuns la intrebarea din postul anterior.Revin cu intrebarea....cand voi primii locuinta mult promisa, in luna martie va trebuii sa parasesc si actuala locuinta.Astept raspunsul cu nerabdare si va multumesc anticipat !
Anonymous a scris la 19/1/2009 13:18:0
Domnule Chiliman, cine este dudia Manuela Mioara Moise, pe care in marea dv. marinimie si in zelul de a bifa obligatiile de partid, ati montat-o vremelnic ca sef al fostului Serv. de integrare europeana? In afara faptului k a fost membru PSD, consilier in Consiliul local al sect. 1 si apoi membru PNL, altceva, ce mai stie doamna Moise? La numirea cu delegatie pe post, i-ati spus cumva doamnei ca serviciul din subordine devine mosia sa? Stiti cu ce se ocupa doamna moise cand nu se duce la sala de fitness pana la ora 12? Presupun ca stiti, sau cel putin ar trebui. Stiti ca doamna respectiva, cand vine la serviciu, arar si dupa ora 12, se ocupa cu hartuirea angajatilor, presandu-i sa-si ia lumea in cap? Pentru ca dumneaei are obligatii de angajat (unele contra-cost), inteleg ca intre 3-5000 de euro/post? puteti explica in vreun fel toate acestea?
Paul a scris la 19/1/2009 11:19:0
ati spus ca erau alte cai. puteti da cateva? avand in vedere si ca exista o decizie a cc care spune ca nu se poate umbla la veniturile doar unei categorii de salariati - aproximativ.

deci?
Anonymous a scris la 19/1/2009 11:18:0
Observ doua tipuri de argumente in favoarea ordonantei pensie/salariu:
1.Pensia o primeste omul care nu mai este apt de munca.
- Din pacate pensiile sunt foarte mici si unii pensionari trebuie sa se angajeze, desi au o capacitate de munca foarte mica, pentru a-si suplimenta venitul. Subliniez, vorbesc despre oameni care, desi "pot muncii", au puterea de munca mult diminuata si deci nu-si mai pot asigura nevoile prin munca.
2.E nevoie ca pensionarii sa se retraga pentru a elibera locuri de munca tineretului.
Somajul nu este generat de prea multi oameni pe piata muncii, ci de faptul ca specializarea lor nu se cauta. In Iran de exemplu, ca in multe state musulmane, femeile nu au voie sa munceasca; deci forta de munca e redusa la jumatate. Are totusi unul din cele mai mari rate ale somajului- aproape dublu fata de SUA sau China.
Un om, atunci cand se angajeaza ocupa un loc de munca. Dar atunci cand isi cheltuie salariul creeaza un loc de munca.
marius a scris la 19/1/2009 9:3:0
Puneti-i la treaba pe cei de la politia comunitara acum ca a cazut ordonanta si primesc si salariu si pensie unii dintre ei! Azi dimineata nu functiona semaforul de la Baneasa si era dezastru!!! "Prietenii" probabil stateau la cafeluta la ora 7 iar cei de la rutiera probabil ca gasesc scuza cu distanta mai mare pe care o au pana in acea zona! ( evident e doar o scuza neacceptabila!) Chiar e bataie de joc dimineata intre 6.30( cand se intensifica traficul !) si 7.30 ( cand isi termina unii cafeluta si se gandesc sa se apuce de traba pentru care sunt platiti din bani publici!) Oricum politia comunitara care e insubordinea Dvs. e de kko in aceasta privinta!!
Raluca a scris la 17/1/2009 15:47:0
Imi este scarba din ce in ce mai mult de aceasta tara. Cum se poate ca prima lege cu adevarat in favoarea tinerilor (viitorul tarii) cum se spune, este declarata neconstitutionala. Mi-ar fi rusine in locul domnului "avocat al poporului", sunt convinsa ca si dansul intra sub incidenta acestei legi, la cat de batran este. Domnilor...prea mult isi fac unii de cap in aceasta tara, prea suntem impartiti in "printi si cersetori". Ca si tanar esti cersetor, va spun eu...si e pacat ca se merge prea mult pe faptul ca tinerii nu sunt interesati de toate acestea fiindca incearca din rasputeri sa-si gaseasca un loc de munca, sa reuseasca sa traiasca, sa traiasca doar...ca a trai decent nu intra in vocabularul nostru. Toate acestea se vor schimba, se vor schimba fiindca nu poti sa te adancesti in mocirla pana in gat fara sa te intrebi, in curand tinerii vor cere, vor fi interesati, si atunci cine la va da o explicatie, domnul "avocat al poporului", sau toti bugetarii de 70 de ani care au de zece ori mai mult venit decat salariul mediu pe economie domnilor. Nimeni nu va da un raspuns, fiindca nu vor mai putea minti cu nerusonare.
Cu sinceritate va spun, am doar 20 de ani, si intr-o tara ca asta, am ajuns sa imi doresc sa fiu pensionar, poate asa as trai mai decent. E cazul sa inceteze toate aceste, vanzatori la butic cu facultatea de matematica terminata, ati mai vazut asa ceva...mie mi se pare groaznic, sincer, si cred ca Europa s-ar speria daca ar afla cum merg lucrurile in tara asta. Oameni imorali ne reprezinta drepturile, si asta face ca noi sa nu avem nici un viitor aici, si e pacat fiindca imi iubesc tara si nu voi pleca din ea, dar voi face tot posibilul ca tinerii din tara asta sa constientizeze ca e tara lor, ca merita sa fie respectati domnilor, nu calcati in picioare!!!!
Tetelu a scris la 17/1/2009 0:33:0
O limitare superioara (ca si la "legea mamelor") ar fi rezolvat problema. Daca pentru o mama si un copil limita era 4000 lei, pentru un pensionar erau suficienti 2000 lei. Si asa, erau protejate si categoriile defavorizate.
marius a scris la 16/1/2009 11:40:0
A iesit ok, asa cum spuneam si ieri dar atentie la comentariu, dle primar!!! Ordonanta a picat testul de constitutionalitate doar in sensul ca guvernul nu poate promova OUG pe aceasta tema! Constitutionalitatea dualitatii salariu/pensie nu a fost luata inca in discutie!!!! Oricum terebuie reparata si buba care a declansat aceasta isterie adica legile speciale ale unor categorii favorizate!!! Sa ne intoarcem insa si la ale noastre din sectorul 1!
Anonymous a scris la 15/1/2009 23:12:0
Domnule Chiliman, eu cred ca un pensionar care se declara apt de munca, inseamna ca s-a pensionat, ori prin manevre neortodoxe, ori varsta de pensionare la cadrele MI ar trebui considerabul marita. Pensia se cuvine, logic, celor care au muncit si nu mai pot munci. A te declara apt de munca, inseamna, dupa parerea mea, a te declara inapt de pensie, Va repet, este amoral sa obtii de doua ori (pensie si salariu) venit de la bugetul de stat. Ce se intampla cu ceilalti pensionari care, cu adevarat au muncit, in vremuri de restriste, in conditii grele si care acum traiesc din pensii de mizerie? Vorbiti de asistenti maternali? Dar ce varsta au asistentii acestia? Au cumva sub 40 ani, ca eu stiu ca daca vreau sa infiez un copil, e musai sa am sub 40? Vorbiti despre cei ce ingrijesc batrani, sub "pulpana" generoasa a Directiei de asistenta sociala? Dv. chiar stiti ce se intampla acolo? Chiar stiti ca serviciul care se ocupa de batrani defavorizati, singuri etc. e un fel de secta religioasa sub acoperire? Majoritatea ingrijitoarelor sunt cooptate de la nu stiu ce biserica de pocaiti de o sefa care este ea insasi pocaita si care, in schimbul unor foloase, le inlesneste angajarea, pentru a-si rezolva diverse probleme locative, materiale etc.? Sunteti naiv, domnule Chiliman. Habar nu aveti ce se intampla sub guvernarea dv. locala. Mi-e greu sa cred ca ati putea fi partas la toate acestea. Prefer sa sper ca habar nu aveti. Sincer, va compatimesc.
S-a intamplat ceva firesc si i s-a dat peste nas domnului "salar" sau "servici". Omul asta reusise sa sustina intr-un mod cat se poate de irational aberatii, in couda faptului ca era jurist si mai mult decat atat, si-a dat doctoratul cu lucrarea "Superioritatea sistemului parlamentar bicameral". Asa cum mai spuneam azi, Basescu l-a convins usor ca e vorba doar de superioritatea numerica. Domnule primar, dincolo de faptul ca ati scris corect salariu, sunteti foarte bine vazut in sectorul 1 atat de catre cetateni cat si in filiala de partid. Va intreb, cum ar putea sa se relanseze PNL Bucuresti? Printr-o mai buna politica de resurse umane?

Primarul va intreaba

Care este cea mai bună soluție pentru rezolvarea problemei câinilor fără stăpân?

Voteaza arhiva sondaje
rss

Sarbatori cu bine!

scris la data de 22/12/2011
Sfânta Sărbătoare a Crăciunului să vă găsească sănătoşi şi bucuroşi alături de cei dragi! Vă doresc un An Nou...
continuare6 comentarii

Restul e tacere

scris la data de 25/10/2011
Văzând momentul de astăzi, din Parlament, am convingerea că tatăl meu nu a suferit degeaba în pușcăriile com...
continuare1 comentarii

Intalnire cu prietenii care reprezinta liberalismul in online

scris la data de 23/9/2011
Am avut ieri seară, la Cafeneaua Liberală Brătianu, o nouă întâlnire cu membrii de vază ai Clubului Bloggeri...
continuare14 comentarii

PNL Bucuresti sustine candidatura lui Sorin Oprescu la Primaria Capitalei

scris la data de 19/9/2011
Filiala Bucureşti a Partidului Naţional Liberal salută desemnarea lui Sorin Oprescu drept candidat al Uniunii Social-Lib...
continuare1 comentarii

Cainele, cel mai bun agent electoral al omului (politic)?!

scris la data de 14/6/2011
M-a surprins numărul mare de comentarii de la postarea „Câinele, cel mai bun duşman al omului". Scriam ...
continuare59 comentarii

Categorii

arata

Arhiva

arata

Despre mine

Andrei Chiliman
Bucuresti, Romania M-am nascut si am crescut in Bucuresti. Din 29 decembrie 1989 am devenit liberal. Si am ramas. Am o sotie. Plus o fata si un baiat. Si toti iubim Bucurestiul.
mai mult
ps1

Blogroll

Chiliman '08'

Cautare