Blog de primar bucurestean

Primul rechin imobiliar prins de DNA. Ce peşti se mai zbat în plasa procurorilor? scris la data de 25 Martie 2009

E miercuri, zi obişnuită. Vin la birou. Îmi rezolv problemele curente. În cabinet constat o lipsă de concentrare din partea consilierilor mei, atenţi la ce se întâmplă la televizor. Privesc şi eu. Mă izbeşte subiectul: Puiu Popoviciu reţinut de procurorii DNA. Intreb: „A început campania?!”. Imediat îmi vine în minte campania de la locale din 2008, când forţa financiară a acestui rechin imobiliar, prins acum în plasa DNA, m-a izbit ca o măciucă în moalele capului timp de 45 de zile. Am rememorat zilele în care foşti angajaţi ai săi – atunci candidaţi şi ei la postul de primar al Sectorului 1 – au muşcat suprafeţe de teren importante din Sectorul 1 şi din bugetul oraşului pentru a-l hrăni pe hulpavul rechin.

Puiu Popoviciu, intrat în cele din urmă în vizorul procurorilor DNA, este unul dintre rechinii cei mari din Sectorul 1. Din informaţiile publice vehiculate la această oră, acesta este anchetat pentru una din afacerile imobiliare pe care le desfăşoară în Sectorul 1, Băneasa Investments. Atât eu, cât şi societatea civilă, am indicat faptul că interesele rechinilor imobiliari au călcat în picioare spaţiile verzi şi au intrat în profundă contradicţie cu interesele bucureştenilor.

Cartierul rezidenţial al marelui rechin Puiu Popoviciu este cel care a primit suportul financiar al Primăriei Generale în mandatul ex-primarului pedelist Adriean Videanu. Subiectul nu este nou pentru viaţa cotidiană din Sectorul 1. În campania electorală, rechinul cu pricina s-a coalizat cu opozanţii mei politici, nu mă feresc să o spun, cu Răzvan Murgeanu – om de casa şi fost angajat al latifundiarului - având de apărat interese aflate în derulare. Aveţi în foto apelul public pe care l-am făcut pentru stoparea coaliţiei rechinilor imobiliari.

Ce interese avea de protejat Puiu Popoviciu? Acesta a vânat şi a obţinut bani publici pentru realizarea utilităţilor publice - apă, canal şi asfalt - în Băneasa Investments. În noul cartier de lux „Băneasa Investments” au fost utilizaţi banii bucureştenilor şi lucrările sunt aproape terminate. Asta în timp ce, peste drum, vechile cartiere Străuleşti, Vatra Nouă şi Giuleşti sunt şi astăzi în noroi, cu toate că erau în acelaşi program al Primăriei Generale. De ce să mă mai mir?

Aştept totuşi finalul, că am mai văzut rechini care au rupt plasa în care păreau captivi.
comenteaza

Comentarii

sandman a scris la 6/5/2009 22:18:0
Ati uitat de "echinii" din timpul madantului dvs. Blocurile au rasarit ca ciupercile in Damaroaia, Buc Noi si Chitila si proprietarii lor stim cine sint, dar n-ati facut nimic in privinta asta. Macar sa stim si noi, locuitorii cartierului, cine a semnat pt blocurile alea, Primarul, Vicele... cine ar trebui sa mearga la puscarie.
Mai ales ca sint apartamente pentru vinzare, si indivizii aia nu platesc nici un impozit la stat.
Anonymous a scris la 3/4/2009 18:30:0
Pentru rechini sunt bani publici pentru viabilizări cartiere private ,iar pentru locuinţe unifamiliare, blocuri credit ipotecar şi sociale aflate alături în cartierul Henri Coandă în stadiul de finalizare,proiecte guvernamentale A.N.L.nu!!Ciudat!!
CRadu25 a scris la 3/4/2009 9:48:0
Al doilea a fost Becali, dar cu alte scopuri. Mie imi seamana a petarda fumigena pentru distragerea atentiei de la cazul Popoviciu & 2 1/4. Nu ca mi-ar parea rau de Becali, dar parca prea vine arestarea asta la fix, la doua luni de la comiterea infractiunii...
Radu Alexandreu a scris la 26/3/2009 19:28:0
Cum ar trebui privita "inchirierea" de catre fostul dvs sef a spatiului Citroen din Baneasa? Eu personal o privesc ca o mita primita de dl. Tariceanu pentru a inchide ochii la neregulile desfasurate in zona. Pe cit facem pariu ca el plateste o chirie simbolica acolo? Cum pot privi cele doua pasaje facute pe banii MT in zona Baneasa? Parerea mea ca Popoviciu a uns toate partidele - guvernele (pornind cu PSD, PD si PNL). Si va scapa, pentru ca in final pe firul scurt se va da un telefon: NUP, fiindca sunt prea multi minjiti.
Cind spuneti rechini imobiliari va referiti si la Tiriac (cartierul rezidential din padurea Jandarmeriei)? Ce actiuni ati intreprins impotriva acestora cind s-au defrisat portiuni din padurea de stejari? Lant viu, tricouri verzi? Nu-mi aduc aminte sa fi citit prin ziare ceva.
Marius are dreptate cind spune ca ceea ce puteti face dvs ca primarie de sector nu faceti. Primaria capitalei v-a acuzat ca PUZ-ul pentru Straulesti nu e gata. Nu v-am auzind spunind: "Mincinosii!". Acum nu mai e Videanu primar, de ce v-ar ataca un independent?! ...doar daca banii de la BEI pentru viabilizarea acelor cartiere s-au papat cu lucrari gen Baneasa. Dar de ce l-ar acoperii Oprescu pe Videanu?! N-a promis el ca rupe primaria cu controale cind ajunge primar? Ceva nu se leaga, dar sunt sigur ca dvs stiti mai multe si nu vreti/puteti sa spuneti!
Locuitor sector 1 a scris la 26/3/2009 12:57:0
Domnule Primar,

Ce parere aveti de micii nesimtiti (ca rechini nu sunt, guvizi cel mult) care isi betoneaza portiuni si spatiul verde pun lanturi sau gardulete, taie copaci, disctrug iarba si se improprietaresc cu locuri de parcare pe domeniul public.
Daca nu va plac, poate trimiteti pe cineva sa vada si sa ia masuri la doi pasi de primarie, zona Titulescu, pe intrarea Cojesti. Acolo ce e acum betonat si cu lanturi era anul trecut iarba verde (pe care parcau aceeasi 2 nesimtiti), la fel si in spatele blocului 10 de pe Titulescu unde si-au betonat cat pentru 4 locuri.
marius a scris la 26/3/2009 8:27:0
Cu regret ca trebuie sa stric bucuria accederii intr-o functie politica superioara a Dvs. precum si ca nu prea are referire la subiectul in cauza ( nici comentariul in cauza nu prea mai pare a avea importanta de vreme ce judecatorii l-au eliberat deja pe rechin si tare mi-e teama ca nu va pati in final nimic! ):
Domnule Chiliman,
Stirea privind cartierul Straulesti am preluat-o din presa unde chiar se spunea ca un adjunct de-al Dvs. a intervenit in scandal si a facut promisiuni de rezolvare:
http://www.ziua.ro/news.php?data=2009-03-21&id=23850&kword=Straulesti ( nu cred ca puteti nega simpatiile liberale ale cotidianului Ziua! )
De asemenea mi se confirma faptul ca sunteti un bun om politic si mai putin un bun gospodar! Numai astfel se face ca ma acuzati de lacune de informare dar "uitati" sa raspundeti la esenta comentariului meu: cand incepe viabilizarea strazilor care depind 100% de PS1 ???!!! Vreti sa iesim si noi in strada si atunci nu veti mai avea argumentele cu care ati dorit acum sa imi inchideti gura???
Nu ne puneti la incercare si mai ales nu incercati sa ne aburiti permanent!!! Am simpatii liberale declarate, am declarat deschis ca va sustin in multe actiuni pe care le promovati cu conditia sa va si tineti de ele ( nu doar la modul declarativ cum e aceea cu cainii vagabonzi ! )dar nu accept din partea unui om politic liberal sa isi bata joc de mine incercand sa musamalizeze/minimizeze o stare de fapt reala din zona pe care o administreaza direct!
PS: aveti grija si cu ideea de rechini imobiliari ca v-am tot sesizat cu privire la niste imobile cu AC-uri cam ciudate in zona metrou A.Vlaicu, dupa parerea mea, si din nou ati tacut malc!
Daniel Mălăelea a scris la 26/3/2009 0:14:0
Macar de data aceasta justitia sa-si faca datoria pana la capat.
CRadu25 a scris la 25/3/2009 20:5:0
Seamana a "aroma" de normalitate. Nu vreau sa condamn omul inainte ca Justitia sa se pronunte, speranta mea este ca ancheta se va desfasura corect si verdictul final va fi corect. Atat.
Lilick a scris la 25/3/2009 19:19:0
Asa e. Sa vedem, domnule Chiliman. Totusi e macar un semnal pozitiv si demonstreaza ca nu ati "strigat" aiurea.
Dan Gheorghe a scris la 25/3/2009 15:46:0
o fi ceva serios in povestea asta cu rechinul prins de politisti sau totul se va rezuma la un simplu spectacol cu artificii, demn de campania electorala din acest an? vom vedea...

Primarul va intreaba

Care este cea mai bună soluție pentru rezolvarea problemei câinilor fără stăpân?

Voteaza arhiva sondaje
rss

Sarbatori cu bine!

scris la data de 22/12/2011
Sfânta Sărbătoare a Crăciunului să vă găsească sănătoşi şi bucuroşi alături de cei dragi! Vă doresc un An Nou...
continuare6 comentarii

Restul e tacere

scris la data de 25/10/2011
Văzând momentul de astăzi, din Parlament, am convingerea că tatăl meu nu a suferit degeaba în pușcăriile com...
continuare1 comentarii

Intalnire cu prietenii care reprezinta liberalismul in online

scris la data de 23/9/2011
Am avut ieri seară, la Cafeneaua Liberală Brătianu, o nouă întâlnire cu membrii de vază ai Clubului Bloggeri...
continuare14 comentarii

PNL Bucuresti sustine candidatura lui Sorin Oprescu la Primaria Capitalei

scris la data de 19/9/2011
Filiala Bucureşti a Partidului Naţional Liberal salută desemnarea lui Sorin Oprescu drept candidat al Uniunii Social-Lib...
continuare1 comentarii

Cainele, cel mai bun agent electoral al omului (politic)?!

scris la data de 14/6/2011
M-a surprins numărul mare de comentarii de la postarea „Câinele, cel mai bun duşman al omului". Scriam ...
continuare59 comentarii

Categorii

arata

Arhiva

arata

Despre mine

Andrei Chiliman
Bucuresti, Romania M-am nascut si am crescut in Bucuresti. Din 29 decembrie 1989 am devenit liberal. Si am ramas. Am o sotie. Plus o fata si un baiat. Si toti iubim Bucurestiul.
mai mult
ps1

Blogroll

Chiliman '08'

Cautare