Blog de primar bucurestean

Majorare în 2010 a taxelor şi impozitelor din administraţie scris la data de 21 August 2009

Propunerea Guvernului de majorare a taxelor şi impozitelor locale cu 20% în 2010, oricât de necesară ar fi, este nerealistă. Se invocă inflaţia din ultimii trei ani, dar nu se ţine cont de faptul că puterea de cumpărare a populaţiei este aceeaşi cu cea din ultimii cinci ani. Se vorbeşte de majorarea impozitelor în condiţiile în care pensiile şi salariile nu au cunoscut creşteri substanţiale, iar, mai nou, numărul persoanelor trimise în şomaj creşte dramatic.

În plus, majorarea impozitelor, cu orice procent, înseamnă de fapt o creştere pur teoretică a veniturilor. Am avea încasări doar pe hârtie, nu şi în realitate, primul efect fiind doar creşterea numărului de datornici la bugetul local. Eu mă întreb de ce înainte de a decide majorarea acestor impozite, Guvernul nu ţine cont de realităţile economice?

A obliga autorităţile locale să majoreze taxele şi impozitele locale, Guvernul mărind baza de impozitare, înseamnă falimentul, dacă nu chiar condamnarea categoriilor sociale defavorizate. Ca să nu mai vorbim de limitarea autonomiei locale, întrucât baza de impozitare este stabilită de Guvern, prin Codul Fiscal.

În consecinţă, este încălcat dreptul autorităţilor locale să stabilească valoarea finală a impozitelor, pornind de la baza de impozitare stabilită de Guvern, prin Codul Fiscal. Dacă se măreşte această bază, atunci pensionarii şi persoanele cu venituri reduse vor fi afectaţi. Implicit şi bugetul local, pentru că, deşi, teoretic, încasările vor fi mari, ele vor rămâne doar pe hârtie, nu şi în realitate. Am spus-o deja şi o repet. Militez pentru menţinerea valorii impozitelor pe următorul principiu: mai bine un impozit mai mic, dar pe care să-l încasăm, decât impozite mai mari, dar care să rămână doar venituri pe hârtie.
comenteaza

Comentarii

marius a scris la 28/8/2009 9:10:36
@ Vlad C,
Nu cred ca aveti dreptate: ce sa facem sa ne masuram gunoiul? Cum??? Eu va spun sincer ca am fost sceptic rau la inceputul acestui contract cu ROMPREST ( comentariile, uneori acide ale mele le puteti citi pe acest blog! ) dar am fost nevoit sa recunosc schimbarea in bine ( se poate intotdeauna si mai bine, evident !! ). Si asta nu pentru ca nu mai platim gunoiul ci pentru ca este cu adevarat mai curat, pentru ca se pot recicla deseuri, pentru ca dimineata ( cel putin la mine in cartier si pe drumul spre serviciu ) se stropeste carosabilul vara, etc. Inainte plateam si reclamam cel putin o data pe luna ca nu s-a ridicat gunoiul ( sincer! ). Sunt de acord ca sunt multe de facut si ca trebuie sa avem grija ca sa nu ajungem la cheltuirea bugetului doar prin cedarea de contracte la firme clientelare politic. Cat priveste impozitarea corecta sunt, poate, cel mai indreptatit sa ma plang : locuiesc pe o straduta uitata de dl primar, fara canalizare si asfalt dar platesc impozitul cel mai mare posibil in Bucuresti, cel aferent zonei 0 ( zero ) de impozitare !! Cat priveste impozitarea numarului de masini e usor discutabil: intr-o familie pot exista 2-3 masini pe acelasi nume ( pentru simplitate, comoditate, etc ) dar folosite zilnic de persoane diferite din aceeasi familie! De ce sa fim impozitati suplimentar ca masina folosita de sotie/copil e pe numele sotului/tatalui?? Eu consider ca daca intr-o familie numarul de masini e mai mic sau egal cu numarul de membrii majori si cu carnet de conducere nu trebuie sa se gandeasca nimeni la impozitare suplimentara! ( nu de alta dar posibilitati de eludare a unei eventuale masuri de acest tip sunt extrem de usor de imaginat ! )
Vlad C a scris la 27/8/2009 11:55:9
Suplimentarea banilor din buget poate fi facuta cu usurinta printr-o impozitare corecta in functie de nr de propietati/masini detinute si o valoare corecta a acestora.
In plus solutia populista de a nu plati serviciile de salubritate in sectorul nostru nu face altceva decat sa invete marea masa a oamenilor ca un serviciu de care beneficiezi nu trebuie platit... cred ca acea suma de bani ce ar trebui achitata de fiecare persoana fizica ar putea despovara bugetul primariei pentru alte cheltuieli necesare.
marius a scris la 26/8/2009 12:14:19
V-am mai trimis pe adresa cabinetului copia sesizarii de la politia comunitara relativa la poluarea mediului in parc/strand Floreasca ( cu fotografii la obiect! ). Sa inteleg ca reabilitarea zonei in cauza ce ati facut-o acum vreo 2 ani a fost in sco[puri clientelare??? Doar asa pot sa-mi explic trecerea cu vederea la incalcarile legii savarsite de cei de la rest. "La Gondola" care sunt primii beneficiari ai acelei reabilitari si care fac pe stapanii in zona! daca le-ati da niste amenzi ati aduce bani la buget nu-i asa???
George_escu a scris la 26/8/2009 2:3:33
Doresc sa va intreb ce parere aveti Dvs. privind impozitul pe lux. In sector sigur aveti masini de peste 200.000 euro. Care este impozitul care se plateste pe ele? Dar pentru o vila evaluata la un milion de euro?
Daniel Mălăelea a scris la 25/8/2009 18:53:18
Domnule Primar, circula zvonuri referitoare la faptul ca personalul din invatamant nu va mai beneficia de ajutoarele primite din partea Consiliului Local(tichete cadou, prima de vacanta). Daca este asa, situatia noastra va fi foarte grea. Noi va multumim pentru sprijinul pe care ni l-ati acordat pana acum.
beatris a scris la 25/8/2009 14:31:19
Revin cu obstinatie, vazind ca transformati blogul de primar in cimp de lupta politica, iar noi care asteptam raspunsuri concrete de la dvs pe teme de administratie publica suntem pur si simplu ignorati........ex. postarea mea in care va intreb cind voi primii locuinta ramine fara raspuns de luni de zile !!Stiti foarte bine ca sunt OARBA si fiindu-mi greu sa ma deplasez pina la primarie am ales aceasta cale de comunicare cu dvs. dar incep sa constat ca si pe aceasta cale sunt IGNORATA......
marius a scris la 25/8/2009 8:41:42
Aveti dreptate dar nu uitati ca ultima rectificare ( cititi marire! ) de impozite a facut-o guvernul liberal adeptul impozitelor mici si sigure( oare???). Dumneavoastra va implicati dpdv politic aici deoarece stiti bine ca administratiile locale au parghiile necesare colectarii impozitelor ( are nevoie omul de o hartie de la fisc si daca nu plateste restantele nu o primeste, de exemplu! ). Deci nu va fie teama ca nu va veti colecta banii ( si chiar mai multi!! ). Ceea ce trebuie sa aveti in grija este cum sa-i cheltuiti in folosul comunitatii pe care o administrati si nu in cel al firmelor clientelare politic!!!! Nimanui, niciodata, nu-i place cand cresc impozitele ( nici mie!! ) dar nu e bine sa transformati acest blog doar intr-un loc de disputa politica si nu de de discutii relative la problemele administrative din sector !! Va inteleg ca functia noua politica va indeamna la asta dar noi asteptam altceva!! Si mai ales asteptam raspunsuri care nu mai vin!
Victor S a scris la 24/8/2009 21:4:51
Ceea ce se intampla nu numai cu majorarea impozitelor care este o aberatie dupa parerea mea ci si cu tot ce face acest guvern de cand s-a instalat este absurd
Vreau sa reamintesc doar atat in guvernul anterior din cate stiu nu s-au facut restructurari , salariile au crescu, tara mergea cat de cat pe o panta ascendenta, iar cu actuala nu stiu cum s-o numesc coalitie folosiind ghilimelele de rigoare totul cade si se surpa. Si-au pus intrebarea domnii guvernanti ce v-or face sutele de mii de someri?, ce vor manca, iarna nu e ca vara casa citez un om, iarna costurile cresc si amarata asta de lume ce o sa faca?
Tin sa mentiones ca nu sunt penelist , dar din cate vad liberali au facut totusi ceva bun, nu au dat afara, au marit salariile, pensiile si multe altele care nu ami vin in minte acum. inchei aici cu spranta ca in noiembrie noi cei care votam sa deschidem bine ochi si macar in ceasul al 12 sa alegem un om curat nepata si cu coloana vertebrala.
Cu deosebita stima va doresc multa sanatate si putere de munca domnule Chiliman

Primarul va intreaba

Care este cea mai bună soluție pentru rezolvarea problemei câinilor fără stăpân?

Voteaza arhiva sondaje
rss

În curând. P-ţa Amzei se redeschide!

scris la data de 26/7/2010
Piaţa Amzei va fi redată circuitului comercial la începutul lunii septembrie. Lucrările de modernizare şi reabilit...
continuare16 comentarii

5 centre de colectare a ajutoarelor pentru românii afectati de inundatii

scris la data de 6/7/2010
UPDATE:Un convoi cu ajutoare - alimente, îmbrăcăminte, materiale de construcții - colectate de Primăria Sectorului...
continuare3 comentarii

Băsescu, Udrea şi Boc vor decide când se trage o ţeavă de apă

scris la data de 29/6/2010
Controlul banilor este obsesia puterii actuale şi nu pentru a face economii, ci pentru a-i dirija prin conturile lor. Pr...
continuare14 comentarii

Clubului Bloggerilor Liberali

scris la data de 29/6/2010
Salut şi eu iniţiativa bloggerilor care trăiesc şi gândesc liberal de a ne întâlni. Eu unul m-am simţi...
continuare1 comentarii

Turist pentru o zi. Primele trasee turistice marcate în Sectorul 1.

scris la data de 22/6/2010
Împreună cu partenerii noştri culturali, am construit primele trasee turistice în Sectorul 1 care, din aceas...
continuare13 comentarii

Categorii

arata

Arhiva

arata

Despre mine

Andrei Chiliman
Bucuresti, Romania M-am nascut si am crescut in Bucuresti. Din 29 decembrie 1989 am devenit liberal. Si am ramas. Am o sotie. Plus o fata si un baiat. Si toti iubim Bucurestiul.
mai mult
ps1

Blogroll

Chiliman '08'

Cautare