Blog de primar bucurestean
Ce se petrece în tot acest timp? Zone întregi de spaţii verzi dispar înghiţite de beton, iar administraţia este complice cu bussiness
De acord cu propunerea municipalităţii de a desfiinţa plata pentru locurile de parcare de la blocuri. Nu se colectează mulţi bani, iar locurile sunt blocate pe timpul zilei. Cu o sigură condiţie!
Pe acelaşi principiu, am şi eu o propunere, care să se pună în aplicare simultan cu cea referitoare la blocuri. Ce aţi spune despre gratuitate în parcările Dalli? Bucureştenii sunt proprietari ai terenurilor unde se află parcările Dalli, atunci de ce să nu beneficieze de ele? Nu am auzit până acum ca bucureştenii să aibă profit de pe urma lor! Scrieţi-mi care este părerea dumneavoastră pentru că municipalitatea nu s-a mai obosit să ne consulte!
Pentru documentare vă propun să citiţi aici şi aici.
Iată ce putem face împreună:
1. Educaţie. "Bate şaua" a început deja să popularizeze în şcoli şi licee avantajele mersului pe bicicletă precum şi drepturile şi obligaţiile bicicliştilor pe domeniul public. Ce vom face noi: le vom fi parteneri. Vom monta rasteluri la intrarea în şcoli. Când eram copil mergeam la şcoală, la I.L. Caragiale, cu bicicleta. Intrăm însă în zona de siguranţă a bicicliştilor şi de aici pleacă două componente: infrastructura cu tot cu semnalizarea corespunzătoare a pistelor şi traseelor pentru a preveni accidentele şi informarea cu privire la regulile de circulaţie.
2. Piste şi trasee pentru biciclete în parcuri şi pe străzile secundare din Sectorul 1. Dintre parcurile aflate în administrarea noastră trei se pretează la acest tip de activitate: Parcul Kiseleff şi Parcul Bazilescu şi, cu puţin noroc, Parcul Bordei. Mi-aş fi dorit să menţionez şi parcul Herăstrău, dar duşmanii de la capitală nu mă lasă. APD Sector 1 va fi aici responsabil.
3. Străzile cu sens unic. Vom analiza aici posibilitatea unui teritoriu comun maşini- biciclete cu semnalizare specială şi cu limitare de viteză. Studiem această posibilitate, mai ales că am pornit o ofensivă pentru fluidizarea traficului prin crearea de străzi cu sensuri unice.
4. Rasteluri. Pentru a da un impuls, le vom monta la Primăria Sectorului 1 şi la alte instituţii din subordinea primăriei noastre. De asemenea, în parcuri, şi sper ca şi agenţii comerciali să le considere normale, pe sistemul rastelurilor de pe pârtiile de schi.
5. Pe scurt. Îmi doresc o Capitală cât mai distanţată de comunism şi cât mai apropiată de modernism. Şi eu vreau să vin la serviciu cu bicicleta. Am două biciclete pe care le car după mine la munte. Una dintre ele va deveni vehiculul meu în această primăvară şi mi-aş dori să am parte de o experienţă cât mai plăcută.
Anunţul se adresează tuturor reprezentanţilor bicicliştilor, lui Geo de la Bate Şaua şi de la Federaţia Bicicliştilor din România şi altora interesaţi de acest subiect. Întâlnirea - pentru că timpul ne presează - o putem stabili vineri, 22 feb, ora 11.00, la Primăria Sectorului 1. Vă rog, dacă nu v-a sunat Alex Ichim, să luaţi legătura cu el la 0722-147148 şi să vă anunţaţi participarea. Vă rog, veniţi cu propuneri inclusiv pe blog! Mulţumesc.
Să vorbim pe puncte-argumente:
1. Sunt preocupat de protejarea mediului, de economisirea energiei, de îmbunătăţirea aspectului urbanistic. La momentul construirii blocurilor nu exista un respect-interes pentru economisirea energiei. Atunci energia era mai ieftină.
2. Sectorul 1 este cea mai bogată comunitate din România. Dinamica economică a sectorului 1 ne arată acest lucru. În 2004, la preluarea mandatului, Sectorul 1 avea un buget de 94 milioane euro. Acum, acesta este de peste 350 milioane euro. Pe scurt, calculele ne arată că în acest moment ne putem permite să alocăm o parte din bani altor activităţi, în afara celor sociale curente. Până în 2007 nu am avut resurse financiare care să ne permită acest lucru.
3. Anul trecut am avut mai multe întâlniri cu asociaţiile de bloc. Am vrut să aflu, printre altele, unde se blochează programul de reabilitare termică. Din discuţii a reieşit că banii sunt cea mai mare problemă, cota de 33% ce revine asociaţiilor este în continuare prea mare pentru majoritatea proprietarilor.
4. Nemţii au făcut-o deja din 1998. În 1990 au decis să reabiliteze toate blocurile comuniste din fosta RDG. Pe cheltuiala statului. Statul a construit blocurile şi în România.
5. Toţi primarii ar trebui să facă acest lucru.
Am citit fiecare comentariu pe care mi l-aţi lăsat. Am realizat că publicarea dosarelor nu este deloc o nimica toată. Când am făcut-o, m-am gândit, câţi dintre voi aţi trăit în comunism şi câţi veţi fi interesaţi de acest subiect? Şi mi-am răspuns că, probabil, pentru mulţi dintre voi, un dosar publicat este o lecţie de istorie. Fără modestie, cred că am făcut un gest normal, firesc pentru un om care crede în puterea unei instituţii, însă unul mare într-o lume politică murdară. Aceasta este partea bună.
Partea proastă este că el a rămas singular. Ecou îmi spunea că ar trebui să ies la televiziuni pentru a crea o presiune publică. N-am făcut-o. Am refuzat să organizez o conferinţă de presă pentru a evita interpretările politice. Aici este vorba de voinţă şi dorinţă. Într-un fel am făcut-o pentru lumea noastră, a blogosferei, nu din motive politice. Cred că suntem suficienţi pentru a ne constitui într-o formă de presiune pentru ca şi ceilalţi primari sau demnitari să-şi publice dosarul.
Aşa cum ne depunem declaraţia de avere, aşa ar trebui să ne depunem dosarul de securitate. Înainte de alegeri. Cine va avea interesul şi curiozitatea să-l citească, este liber să o facă. Nu ne-am ascuns adresa la care locuim, câte tablouri avem în casă, câte surse de venit, ce maşină avem. Aşa nu trebuie să ne ascundem dosarul pe care ni l-a întocmit securitatea. Este o bucată din viaţa noastră.
Krudus, mulţi dintre cei cu interese economice au fost cândva organe de nădejde şi s-au folosit de cunoştinţele, relaţiile şi filierele create de securitate pentru a beneficia de resursele economice. Cineva care nu şi-a lăsat numele spunea, că i-am lucrat bine, cu subînţeles şi cu umor. Aşa este, imbecilitatea şi zelul de care dăteau dovadă în faţa superiorilor nu avea margini atunci când făceau raportări. "Floriccik" spunea că sunt un iubitor al naturii, daca aş putea aduce aer proaspăt şi în politică...Mulţumesc lui John Doe, lui alk şi anonimului. Multă vreme am crezut că securiştii din faţa blocului îi urmăreau pe doi vecini, reprezentanţi ai companiei Fiat. Probabil că aveam dublu scop. Lui Horia Tabacu îi răspund învitaţiei pentru a discuta despre clubul de yachting. Eram prieten cu fiul lui Andrei Butucaru, un antrenor priceput şi un mare sportiv.
Îi mulţumesc lui Cezar, Andrei Bălan şi lui Roxx. Am fost încântat să aflu că mi-a scris un fost coleg de la IPA. Mă puteţi vizita la primărie, cât despre Mişu, am bănuit la un moment dat pe cineva, dar mi-am dat seama că pot condamna oameni degeaba...
Tuturor vă mulţumesc şi vreau să ne constituim într-un grup de presiune pentru salvarea CNSAS şi pentru curăţenia morală a politicii româneşti.
Soluţia este salvarea CNSAS, iar eu consider că instituţia este utilă în continuare, în varianta Ticu cea necosmetizată. Susţin inclusiv emiterea unei opinii avizate din partea colegiului, dar şi publicarea dosarelor persoanelor publice. Nu am nimic de ascuns şi nu am avut niciodată, iar într-un jurnal propriu, aşa cum este blogul, cred că ar trebui să existe o filă din trecutul nostru. Chiar dacă unii nu au fost receptivi, eu voi devoala partea întunecată din istoria mea personală şi a societăţii. Cine mă va urma, va demonstra că se pronunţă pentru salvarea CNSAS.
Povestea urmăririi mele începe în 3 mai 1984 când am intrat în evidenţa UM 0625 pentru că prezentam riscul de a fugi din ţară. Două dintre rudele mele apropiate, fratele mamei mele şi cumnata mea, erau stabilite în străinătate, în Franţa, respectiv în Elveţia, în consecinţă intram în contact cu elemente "duşmănoase". În plus, ca sportiv de performanţă în echipa naţională de yachting trebuia să particip la competiţii internaţionale, deci prezentam un alt pericol.
Dosarul meu conţine note date de colegii de serviciu, de ofiţerii de securitate care avizau să plec din ţară sau care propuneau să fiu racolat. Nu am scăpat nici de tentativele de racolare. În 1977 sau 1978, prima dată, apoi în 1981 şi, ulterior, au mai fost două tentative între 1985-1986. Totul s-a terminat cu refuzul meu. Am fost presat foarte tare atunci, mi-au spus că mă dau afară din Institut, că mă trimit în provincie. Le-am spus că nu-mi pasă. Timp de 7 ani, în perioada copilăriei mele, tatăl meu, a făcut 7 ani de închisoare politică. A venit acasă pe jumătate mort. Nu puteam să întinez onoarea familiei. Este motivul pentru care am refuzat să intru în PCR şi nu am cochetat niciodată cu regimul comunist. Dimpotrivă, am crezut în valorile liberale. Viaţa mea văzută prin ochii şi timpanele securităţii o puteţi găsi aici.
1/1
inainte
Primarul va intreaba
Vă cer scuze...
scris la data de 6/9/2010În curând. P-ţa Amzei se redeschide!
scris la data de 26/7/20105 centre de colectare a ajutoarelor pentru românii afectati de inundatii
scris la data de 6/7/2010Băsescu, Udrea şi Boc vor decide când se trage o ţeavă de apă
scris la data de 29/6/2010Clubului Bloggerilor Liberali
scris la data de 29/6/2010Categorii
arataArhiva
arataDespre mine
Andrei Chiliman
Blogroll
Adina Vălean, europarlamentar PNL
Cătălin Tolontan, Gazeta Sporturilor
Daniel Mălăelea, profesor Sectorul 1
Dragoş Bucurenci, România Verde
Ioan T. Morar, Academia Caţavencu şi Cotidianul
Iulian Comanescu. Media lui Comănescu.
Primăria Municipiului Bucureşti
Ramona Mănescu, europarlamentar PNL
Renate Weber, europarlamentar PNL
Salvaţi Parcul Sportiv Ştrandul Tineretului, GDS




