Blog de primar bucurestean
Două autospeciale dotate cu rezervoare de apă şi spumă (rezervorul de apă are o capacitate de 2500 de litri, iar cel de spumă de 400 de litri) şi patru pompe de mare putere. Două din cele patru pompe asigură umplerea rapidă a rezervoarelor, iar celelalte două pompe de ieşire asigură o presiune mare pentru jetul de apă sau spumă, pompierii fiind astfel cât mai departe posibil de locul incendiului.
V-am prezentat aceste detalii tehnice, pentru că într-adevăr sunt maşini cu totul şi cu totul speciale. Ele au fost predate celor care se ocupă de intervenţia rapidă, ISU "Dealul Sprii" al Capitalei şi mi-ar plăcea să-şi recapete renumele de pompieri-salvatori aşa cum erau recunoscuţi în Bucureştiul interbelic. Anul acesta, Primăria Sectorului 1 a mai dat spre folosinţa salvatorilor bucureşteni o autospecială de descarcerare şi două ambulanţe dotate cu echipamente medicale de ultimă generaţie.
Patinoar în Parcul Bazilescu. Primul patinoar din Sectorul 1 amenajat de primărie în acest an se deschide în Parcul Bazilescu, luni, 1 decembrie, începând cu orele 17:00. Situat în partea de Nord-Vest a Bucureştiului, în cartierul Bucureştii Noi, patinoarul are o suprafaţă de 900 mp şi este instalat cu ajutorul unui sistem modular cu tehnologie de ultimă generaţie. Patinoarul va fi deschis publicului de luni până joi între orele 10:00 şi 22:00 iar în weekend (vineri-duminică) între orele 10.00 şi 23.00. La fiecare sfârşit de săptămână, bucureştenii, iubitori ai sporturilor de iarnă, se vor putea bucura şi de concertele pregătite de organizatori, care se vor desfăşura pe o scenă special amenajată în vecinătatea patinoarului. În cursul lunii decembrie, Primaria Sectorului 1 va mai deschide un patinoar în Parcul Kiseleff: “KISELEFF ICE PARK”. Distracţie plăcută!
Am pornit o campanie de consultare publică, aşa cum am procedat şi în cazul parcului Bordei. Am citit editorialul domnului Sorin Ioniţă şi i-am trimis părerea mea pe site-ul ziarului. Afirm şi aici că este nefericită soluţia de a apela la poliţiştii de proximitate, am căutat şi alte soluţii, însă, întrucât angajaţii primăriei nu au astfel de atribuţii, am apelat la această variantă temporară, dată fiind legătura permanentă a poliţiştilor comunitari cu cetăţenii. Voi căuta însă alte soluţii pentru că această consultare să fie realizată, iar cetăţenii să aibe posibilitatea să-şi exprime părerea.

Întrucât şoferii care foloseau str. Alexandru Câmpeanu pe sensul spre Primăria Sectorului 1 întâmpină dificultăţi, după transformarea acestei străzi în circulaţie cu sens unic, am de făcut următorul anunţ, aşa cum l-am primit de la Poliţia Rutieră, dar şi exersând acest traseu pe cont propriu: aternativa de circulaţie este str. Grigore Manolescu, aflată în stânga când vii dinspre str. Ion Mincu, la intersecţia cu blv. Ion Mihalache. Această stradă face legătura cu Banu Manta şi va urma ca, în următoarele zile, să se transforme în stradă cu sens unic, dinspre Ion Mihalache spre Primăria Sectorului 1 (Banu Manta). În acest moment se circulă în ambele sensuri pe str. Grigore Manolescu, însă am promisiunea celor de la circulaţie că în cel mai scurt timp strada va avea regim de sens unic, pentru a prelua traficul de pe Alexandru Câmpeanu. Am dispus ca Poliţia Comunitară şi Poliţia Rutieră, cea care a avizat acest proiect, să fie prezente o perioadă de timp în această zonă pentru a evita neplăcerile şi să găsească soluţii pentru a debloca intersecţia.
Străzile secundare unde va fi introdus sens unic sunt:
• Strada Ion Neculce – dinspre Bulevardul Ion Mihalache spre Strada Teodosie Rudeanu
• Strada Barbu Vlădoianu – dinspre Strada Alexandru Câmpeanu spre strada Ion Neculce, urmând sa se instituie şi pe tronsonul cuprins între Bulevardul Banu Manta şi strada Alexandru Câmpeanu
• Strada Alexandru Câmpeanu – dinspre Strada Barbu Vlădoianu spre Bulevardul Ion Mihalache (Piaţa „1 Mai”)
• Strada Maica Alexandra - dinspre strada Căldăruşani spre Bulevardul Ion Mihalache
Momentan, pe străzile Ştefan Iulian, Vasile Mironciuc, Căldăruşani şi Frosa Sarandy se păstrează circulaţia în ambele sensuri.
Ei bine, la toate acestea am reflectat împreună cu câţiva din concitadinii mei din Sectorul 1. În opinia mea, primul lucru pe care îl schimbă acest sistem de vot este la nivel de reprezentare. După primar, cel care ne va reprezenta direct interesele locale va fi parlamentarul. Este ca şi cum acum ştiu unde să mă duc dacă am o problemă în Sectorul 1. Cred că în raporturile cu primarul, parlamentarul de Sectorul 1 trebuie să fie ca un câine de pază. Primarul şi parlamentarul trebuie să colaboreze/să se urmărească reciproc pentru că în final au acelaşi scop, comunitatea care le-a acordat voturi. Cât despre problemele administrative, eu consider că pentru un parlamentar sunt necesare cel puţin două tipuri de studii, cele de drept şi cele administrative, pentru că trebuie să ştii cum funcţionează o democraţie şi care sunt pârghiile legislative, dar trebuie să cunoşti şi ceea ce face o instituţie ca primăria şi cum poate lucra mai eficient pentru comunitate. Spuneţi-mi ce părere aveţi voi despre parlamentarul de tip nou, despre rolul lui în comunitate şi despre acţiunile lui în Parlament!
1. Pentru arterele secundare, din vecinătatea Staţiei de Metrou Aurel Vlaicu, există două proiecte pentru introducerea alimentării cu apă şi a canalizării. Potrivit direcţiei specializate din primărie, aceste proiecte au întâmpinat o dificultate, datorită faptului că arterele respective, printre care se află şi Strada Lăculeţ, sunt sub nivelul arterelor învecinate.
2. Proiectele au fost demarate în anul 2007, prin procedurile de licitaţie, atribuire a lucrărilor şi a studiilor specifice. După cadastrarea zonei, proiectele au fost suspendate brusc, din cauza retrocedărilor de terenuri care se suprapun cu drumul public.
3. Se preconizează ca, în zilele care urmează, dar nu mai departe de sfârşitul anului 2008, să se soluţioneze problemele cu terenurile suprapuse, astfel încât, până la jumătatea anului 2009 să se recepţioneze proiectele de alimentare cu apă şi canalizare, urmând ca după finalizarea acestor lucrări să se demareze procedurile pentru lucrările de modernizare şi reabilitare a infrastructurii rutiere.
Sunt cei trei paşi obligatorii, pentru că nu putem sări peste justiţie sau peste lucrările de modernizare. Trebuie să recunosc faptul că Marius, tu ne-ai scris primul, chiar în campania electorală. Dacă ar fi după mine, eu aş fi încheiat demult acestă situaţie provizorie. Ion, te rog, să îmi scrii personal, pentru problemele pe care le aveţi şi îţi mulţumesc ţie şi lui Lilick pentru că a fost mesagerul nostru. Vă salut pe toţi trei!
1/1
inainte
Primarul va intreaba
Vă cer scuze...
scris la data de 6/9/2010În curând. P-ţa Amzei se redeschide!
scris la data de 26/7/20105 centre de colectare a ajutoarelor pentru românii afectati de inundatii
scris la data de 6/7/2010Băsescu, Udrea şi Boc vor decide când se trage o ţeavă de apă
scris la data de 29/6/2010Clubului Bloggerilor Liberali
scris la data de 29/6/2010Categorii
arataArhiva
arataDespre mine
Andrei Chiliman
Blogroll
Adina Vălean, europarlamentar PNL
Cătălin Tolontan, Gazeta Sporturilor
Daniel Mălăelea, profesor Sectorul 1
Dragoş Bucurenci, România Verde
Ioan T. Morar, Academia Caţavencu şi Cotidianul
Iulian Comanescu. Media lui Comănescu.
Primăria Municipiului Bucureşti
Ramona Mănescu, europarlamentar PNL
Renate Weber, europarlamentar PNL
Salvaţi Parcul Sportiv Ştrandul Tineretului, GDS




